Se apropie vacanţa de primăvară cât de curând, deci toate reţelele de socializare vor fi pline de poze frumos aranjate de la ţară, de la bunici, eventual city break-uri, popasuri pe cărări de munte, ultima zăpadă prinsă prin te miri cine ştie ce staţiune austriacă sau chiar locuri exotice.

Sincer vă spun, eu sper să primesc liber măcar o săptămână de la lucru şi-n aia vreau să DORM. Mult, bine şi odihnitor. Nici nu mă interesează dacă plouă sau nu. Eram totuşi undeva între a merge în Maramureş sau nu, dar având în vedere oboseala acumulată, aş zice totuşi pas. Mai vedem!

Între timp, mă pot lauda că am văzut şi eu grădina zoologică din Timişoara, nu în acest weekend ploios, în celălalt (cel mai însorit) şi, ca să nu fiu rea, nu o să spun că a fost o dezamăgire că mai auzisem de la unii alţii cum este, ci că este un loc frumos, numai bun de a merge cu copiii pentru o plimbare relaxantă.

Acum, dacă doriţi să-i şi educaţi într-ale zoologiei, încercaţi să nu faceţi precum una din mămicile pe care le-am auzit acolo:

„Mami, mami, uite găina!”

„Nu-i găină, puiul meu. E o raţă!”

Fie vorba între noi, era o lebădă!…Dar nah, se mai întâmplă! Aşa cum am văzut un miel mâncând dintr-o banană! Pesemne, timişorenii sunt prea de la oraş ca să ştie că banana era pentru maimuţe. :))

IMG_3210IMG_3276  IMG_3242IMG_3245 IMG_3246IMG_3247 IMG_3250IMG_3251 IMG_3252IMG_3254IMG_3262IMG_3264 IMG_3265IMG_3268 IMG_3274IMG_3275

Sunt sigură că la vară, când totul va fi mai înverzit va fi şi mai frumos, iar căprioarele nu vor mai fi atât de murdare de noroi.

În apropiere, de vreţi, vă puteţi prelungi plimbarea şi la Muzeul Satului. Frumos, dar la fel, am avut termen de comparaţie cu muzeul satului din Sighetu-Marmaţiei, iar cel Sighetean a câştigat detaşat. Oricum, se vede că cel din Timişoara e în (re)construcţie şi că încet-încet se investeşte în el, iar deşi îmi pare sărăcăcios acum, sunt sigură că peste nişte ani va fi frumuşel şi el! De acolo nu am poze pentru că nu am vrut să plătesc taxa foto şi bine am făcut căci duminica în care am fost multe căsuţe erau închise. Recomand locul, la vară mai ales!