întrerup firul narativ al întâmplărilor de Paște căci trebuie, neapărat!!!, (scuzați cele trei semne ale exclamării) în chiar mijlocul frazei, dar sunt absolut necesare, mai pun trei ca să înțelegeți că nu glumesc. poftim aici: !!!)…să vă povestesc că m-am îndrăgostit de ceva ce, la o primă vedere și auzire, mi s-a spus că doar în America pot găsi!

Ca orice telenovelă, povestea începe pe plantație. Ah, pardon! La corporație! Adică unde lucrez…ca să zic așa…

În fiecare joi dimineață, pentru că am o team lideră mișto avem ședință specială cu echipa din care fac parte. Și nu, nu e un meeting în care să vrei să-ți tragi singur două palme, e unul în care vorbim lejer despre noi și dinamica echipei, iar pentru a răsuci cuțitul în rană că nu multă lume are șef ca al meu: am fost așteptați cu bunătăți de la Prospero și cu cafea.

Noi ne-am prezentat la întâlnire cu cafea de la aparat, ba un 3 in 1, unii mai temerari din fire și-au făcut la filtru, deh, după posibilități… și când colo pe masă ne aștepta o MI-NU-NĂ-ȚIE de cafea! Atâââât de bună că personal m-am dus și mi-am aruncat-o pe aia proaspăt făcută de ședea cuminte-n cană.

Evident, au curs întrebările. De unde cafeaua senzațional parfumată și nemaipomenit de aromată? Vrem și noi să achiziționăm așa ceva bun, cu gust de vanilie în cofeină. Palmă peste față: În America, dragilor! Dunkin Donuts, fir-ați voi de cuvinte magice departate fizic de Timișoara!

Mno, cu riscul de a face reclamă mascată, m-am dus spre casă, seară, cu papilele gustative încă adânc împregnate (din seria tips& tricks: e tare mișto să stai lângă șef, mai ales când rămâne câte ceva și împarte în stânga lui- la propriu! ) și m-am pus a povesti unei colege cu care împart chiria ce a mai băut blonda la lucru. A nu se înțelege greșit!…. D’apăi eu…când sunt excited tare, le zic mai ceva ca-n Maramu’. Sau ca-n politică!

Am activat pe acolo ce trebuie și ce credeți?!!! Astrele mi-au surâs:

18704_10153005917249335_6223568976298908984_n

Colega are un prieten care s-a documentat și care a concluzionat că nu trebuie să trecem de Atlantic și că există brandul respectiv și-n Germania.

Colega are frate în Germania.

Dunkin Donuts este în Germania.

Ce-i drept, în Frankfurt, la doar 50 de kilometri de fratele colegei mele de apartament…

S-a dus omul și ne-a luat! Ne-a trimis poză! Am postat-o pe facebook ca să mă laud! Și m-a lovit o poftă de cafea pe la 10 noaptea, vai de mama lor de pachete sfinte din poze, de le-aș be pe toate-odată! (a se citi ardelenește)

Încă sunt fericită, deși-s tot în Germania fericirile și nici nu știm exact când ajung la mine. Dar ce mai contează, au fost achiziționate, da?!!!

Ceea ce vă doresc și dumneavoastră!

p.s. lesne de înțeles, de abia aștept meetingul de joi. mai ales că vineri e liber! :))

următorul p.s. : da, da, existau și pe net, dar v-am spus de la început că-i telenovelă, ce altceva mai vreți?