Una dintre cele mai mari dezamăgiri ale mele de când lucrez în corporație, prin prisma muncii prestate, este reprezentată de către francezi. Ce vreau să spun prin asta? Ei bine, mai obiectiv ca niciodată, pot să spun că nu-mi mai place nația franceză cum îmi plăcea până acum. Îi pusesem pe un piedestal, dar acum înălțimea lui și-a pierdut din valoare.

Profesional vorbind, de-a lungul experienței, am lucrat alături de francezi în Franța. Eram singurul străin printre ei și m-am înțeles de minune cu toți, munca mea fiind foarte apreciată. Ei bine, acum situația este diferită. Nu mai lucrez cu ei, ci pentru ei și, credeți-mă, asta schimbă cu mult perspectiva. În rău.

Dacă atunci, întârzierile lor de o oră de la timpul prestabilit plecării undeva mi se parea atât de fain și de tipic franțuzesc, acum dezorganizarea lor îmi impacteză munca. Dacă atunci păreau a aprecia munca depusă de fiecare în parte, acum parcă se sesizează doar atunci când nu merge ceva.

Da, știu, sistemele-s diferite, iar acum totul se învârte în jurul banilor, deviză corporatistă, I know! Dar iată cum banii spun în continuare câte o poveste despre oamenii și cum pot fi ei…Cumva, de pe această nouă poziție, parcă-i văd pe francezi mai lași, mai egoiști, mai răi și mai egocentrici ca niciodată.

Mă mai liniștește gândul că cei pe care i-am întâlnit eu în incursiunea-mi prin Franța, oameni de nota 20 de altfel, erau din sudul Franței, iar cei pentru care lucrez sunt din nord. Sper să fie asta și nu atitudinea lor față de cei care lucrează pentru ei diferită de ceea ce știam până acum.