Plecând din Lefkada după ce am traversat munți și dealuri și zeci de tunele rutiere, am reușit să facem un detur…de o oră, am zis noi inițial, de mai bine de 2, așa cum s-a dovedit a fi ulterior…înspre Meteora.
Mi-am dorit mereu să văd Meteora. Era primul lucru care-mi trecea prin cap atunci când mă gândeam la ce voi vrea să vizitez vreodată prin Grecia. Desigur, părticica asta din mintea mea legată de Meteora are mult a face și cu albumul celor de la Linkin Park din 2003. Pe atunci aveam vreo 16 ani și am început de la titlul albumului să caut mai multe informații despre acest loc.
Meteora înseamnă suspendat în aer și este un fel de Mecca numărul 2 al ortodoxului, după Muntele Athos desigur. Nu-s în niciun caz atât de mândră-mi de religia mea încât să-mi fi dorit să ajung la Meteora din considerente spirituale, dar întreg complexul de mănăstiri spectaculos situate în vârfurile unor stânci parcă răsărite de nicăieri în locul respectiv fac din întreg peisajul un loc demn de bifat în viața asta!
Prima oară când am reușit să zăresc Meteora din depărtare, din mașină, în timp ce ne îndreptam aici, am simțit preț de o secundă că nu pot respira. Am rămas la cel mai propriu mod fără aer!
Am urcat scările unei singure mănăstiri pe care am și vizitat-o (3 euro taxa de intrare), iar după restul ne uitam și încercam să le zărim printre stânci. Timpul nostru a fost destul de limitat pentru că trebuia să ajungem în Macedonia pentru a ne face check in la hotelul din Sumitsa unde urma să ne cazăm în noaptea respectivă.
Oricum, deși îmi luasem gândul de la Meteora cu doar o zi înainte, prietenul meu a insistat și a vrut să-mi ofere această bucurie. Cu siguranță cele 2 ore de ocol au fost foarte câștigate, de fapt!
La intrarea în fiecare mănăstire, veți găsi pantaloni sau fuste lungi pentru a le purta. Bărbații nu au voie cu pantaloni lungi, iar femeile nu-s ok dezgolite. Cum eu eram foarte „transparentă” în partea de sus a outfit-ului meu, mi-am luat 2 fuste pe mine, cu utilizări diferite, după cum puteți vedea mai jos:
Veni, vidi, amavi din nou! La propriu și la figurat! 🙂
A fost frumos în Grecia! Ne-a plăcut! Mai venim!