E plin pe Facebook de poze cu ea de mână cu el, în mașină, cu # în dreapta ta. De obicei sunt liceeni și tocmai și-au luat permisul de conducere. Tot de obicei, mâinile respective se tot schimbă la câteva luni că tinerii se plictisesc repede și oricum sunt prea mici să aibă relații serioase. Apoi mai sunt melodii, tot pentru ei, cu versuri dramatice cu # în dreapta ta…unde era ușor (vezi alina eremia drept reper)

Ei bine, vin eu acum și spun că nu e chiar atât de ușor în dreapta. Am înțeles că, pentru cei care conduc de obicei și stau în dreapta e frustrant, dar și pentru cei ca mine, adică cei fără carnet, tot nu e ușor pentru că unii mai au de gestionat o oarecare… teamă de vehicul.

Cred că face parte dintr-un survival kit al meu și mai cred că poate țin prea mult la viața-mi (cine nu, de altfel?), dar atunci când sunt în dreapta știu că omul din stânga-mi are control, in a way, asupra vieții mele. Evident, așa se întâmplă și când merg cu trenul, avionul sau autobuzul, dar teama mea atunci nu e la fel de mare ca în momentul în care stau fix lângă șofer, deci am acces la el și îi văd fiecare mișcare.

Prietenul meu e ardelean, deci calm; l-am ales bine ca să aibă mare răbdare, mai ales când conduce! :)) Când îi e lumea mai dragă vocea-mi suavă îi spune: „Sper că nu ai de gând să traversezi acum că, uite, e dublă linie continuă!”… sau „Cât avem acum la oră? Nu-i cam mult? Că eu am văzut un indicator în care scrie că limita e la 5o km/h…” în condițiile în care suntem pe drum drept, singuri și în afara localităților…

Mai îmi spune omul că nu-s chiar de treabă când fac așa, mai ales că el e super precaut și un șofer foarte ok, dar eu nu mă pot abține și pace!

O altă replică, deja clasică, pe care fără să vreau o spun de fiecare dată când ne apropiem de destinație sau de casă e următoarea: „Mai avem 20 de kilometri. Nu trebuie să ne grăbim. Aproape am ajuns. Majoritatea accidentelor se fac în apropierea destinației!”

El zice că teama mea e nefondată.

Eu zic că better safe than sorry.