Mie îmi place partea cu rezoluțiile de anul nou. Mi-am tot făcut un astfel de plan în anii trecuți. La trecerea în 2015 însă, după un an greu, nu am mai avut chef să sper la un an mai bun sau mai plin și culmea, în ciuda lipsei rezoluțiilor, 2015 chiar a fost un an foarte frumos. Nu am devenit atunci un hater al rezoluțiilor de Anul Nou, ci pur și simplu așa mi-a fost starea pe vremea respectivă.

Acum mi-am făcut o listă mică. Are 5 puncte principale și 5 subpuncte. L-am salvat în draft și voi ține acolo articolul respectiv căci nu simt nevoia să îl public pentru că e mult prea personal. Cred cu tărie că toate cele 10 ‘liniuțe’ pot fi îndeplinite, de asemenea cred și că poate să fie mai bine decât atât căci nu îmi doresc chestii ieșite din comun…

Sper ca 2016 să fie un an blând cu toată lumea, să ne găsească pe toți sănătoși și cu putere de muncă, cu mult noroc și multă inspirație! 🙂