moartea ‘căprioarei’ numită inspirație


Se face că eu sunt un om foarte fericit. PUNCT. Mi-e bine cu mine și cu viața mea, cu omul de lângă mine, cu locul de muncă, cu orașul în care locuiesc, cu zona în care stau și cu anotimpul de afară. Și cu orice altceva v-ar putea trece prin cap.

Părerile despre tot ce mișcă în jurul meu mi s-au domolit, ajută mult și faptul că logodnicul meu vede lucrurile în proporție de 95% la fel ca mine. Ajută în sensul că nu avem motive de contrazicere sau ceartă.

Apoi, destul de greu ajung la mine impresiile altora despre persoana mea. Și chiar dacă ajung, nu mișcă în mine nici cea mai mică supărare. Spun cum mă simt atunci când am cu cine să stau de vorbă, iar de nu, înseamnă că nu merită să-mi bat capul. Pentru că viața-i scurtă și, sinceră să fiu, nu mai vreau negativism și ipocrizie de orice fel ar fi ea.

Și totuși un mic lucru lipsește din tot acest context: mă simt mai puțin inspirată în a-mi așterne gândurile aici. Desigur, eu am păreri în continuare, dar cum nu sunt la nici una dintre extreme, parcă nici nu ar avea sens să-mi bat capul cu ele.  În aceeași măsură, în afara serviciului și în timpul lui, viața mea e pretty interesting. Învăț lucruri noi zilnic. Acum, de exemplu, cum am schimbat echipa, mă ocup de procese globale, interacționez zilnic cu arabi și egipteni. Până mai înainte lucram în proporție de 90% cu și pentru francezi.

În afara jobului, lucrez cu copii simpatici și deștepți, merg la film, la balet, la shopping, la plimbare și cafele și câte și mai câte…Sunt un om ocupat. Până și când zac (vorba mea preferată când vine vorba de odihnă!) fac ceva de fapt: citesc, scriu sau plantez flori.

Când locuiam în Oravița nu aveam un program atât de plin, însă aveam mai multă inspirație, mai multe postări și mai multe păreri despre orice. Îmi ziceam mereu că dacă aș trăi într-o altă țară sau dacă m-aș întoarce în Timișoara, ehehei, ce inspirată aș mai fi! Sunt în Timișoara, fac multe lucruri despre care aș putea să scriu, cu toate astea parcă-s prea ocupată cu trăitul în defavoarea contemplatului. Deci căprioara asta a mea numită inspirație mă cam părăsește din când în când, dar cine știe poate începe să zburde cât de curând mai la primăvară când cresc temperaturile! Sau poate că nu. Dar nici asta nu mă afectează în adevăratul sens al cuvântului! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s