Tocmai am văzut la o studentă pe facebook zilele acestea că a ajuns cu bursa Erasmus în Paris și că e fericită nevoie mare, drept pentru care postează zilnic poze din capitala Franței. Recunosc că am simțit un iz de invidie.

De ce? Nu știu exact, dar în ultima vreme mă comport de parcă eu nu aș fi avut parte de așa ceva, ceea ce e total neadevărat. La lucru, la fel. De câte ori aud colegele mai tinere (până-n 23, 24 de ani) că au fost cu bursă pe undeva prin Franța, sentimentul respectiv renaște. Parcă fetele respective sunt cele mai cool, cele mai frumoase, cele mai deștepte și cele mai bine pregătite și aș vrea să fiu și eu ca ele.

Doar că eu am fost ca ele…Și nu am fost doar un semestru cu Erasmus prin Franța, am fost aproape un întreg an școlar cu o bursă mult mai cool din toate punctele de vedere, începând cu cel financiar (aprox. 1200 euro pe lună în 2010-2011, pe când la Erasmus studenții mai au nevoie și de bani de acasă), continuând cu cel socio- cultural (am fost inclusă într-o comunitate 100% franțuzească și am avut șansa să învăț foarte multe despre Franța și francezi) și punctând cu cel turistic (Provence-sudul Franței). Eh, și dacă tot am pomenit de Paris, în timpul respectiv am ajuns și la Paris de 2 ori!

Obiectiv vorbind, știu că nu am niciun motiv să stau cu gelozia asta în gând, însă după o analiză mai atentă (că aspectul acesta mă ‘consumă’ de ceva timp deja) mi-am dat seama că mie mi-e puțin (mai mult) dor de mine cea de atunci. Mi-e dor de libertatea oferită de lipsa unui program de muncă de la 9-18, mi-e dor de senzația de deschidere față de necunoscut, de setea de cunoaștere, de exuberanța și inconștiența specifică vârstei respective, de mine cea plină de curaj și care călătorea foarte mult singură, de lipsa fricii și de atitudinea de învingător. Mă uit uneori la pozele pe care le am din perioada aceea și mi se pare că s-au schimbat foarte multe la mine în ultimii 5 ani: cea mai bună variantă a mea a fost în mod clar cea de atunci!

Aș mai face asta acum? Nu. În mod clar, nu. Îmi place mult mai mult să călătoresc în doi, îmi place să mă plâng logodnicului meu că mi-e frică pe avion, iar el să mă țină de mână, îmi place să luăm decizii împreună și să mă las ghidată de el atunci când căutăm un loc și, în niciun caz, nu aș mai pleca singură pentru o perioadă atât de lungă într-o țară străină.

Probabil că există un timp potrivit pentru fiecare lucru pe care l-am făcut sau îl facem, însă dacă veți avea vreodată ocazia să aplicați pentru o bursă, nu ezitați. Va fi, în mod sigur, the time of your life!