Dacă în februarie am început cu sudul Italiei bifând Bari, iată-ne ajunși într-un decurs de fix două luni mai în nord, în Veneția, de data aceasta. Cum a fost? Foooaaaarte frumos.

Temerile-mi despre cum că va fi mult prea comercial și turistic și poate că nu îmi va plăcea s-au dovedit a fi în van. Da, este unul dintre cele mai vizitate orașe din lume, dar dacă mergi să vizitezi Veneția în aprilie sau mai, vei evita cohorta de turiști și chiar vei avea șansa să te bucuri de oraș, de străduțele lui, de arhitectura deosebită și de vitrinele magazinelor superb amplasate. Am avut zeci de motive să mă opresc la fiecare pas și să scot ‘asiaticul’ din mine pentru a mai facă încă o poză!…

Rămân cu impresia că oricât de reușite mi-ar fi sau ar fi pozele unui loc superb, în niciun caz nimeni și nimic nu-i poate surprinde starea decât călcând acolo, respirându-i aerul și miresmele, observând localnicii și îndeletnicirile lor, îmbrățișând noutatea și specificul zonei respective.

Cum miroase Veneția? A ploaie, a mlaștină, a apă. Nimic deranjant totuși. E mirosul locului, perfect natural. Pe stradă, trecând pe lângă oameni grăbiți, deseori Veneția va mirosi a Gucci, Prada și Dolce& Gabbana sau a orice parfum scump care vă trece prin cap! Mi s-a întâmplat să mă opresc în loc și să-mi întreb logodnicul dacă a simțit și el un anumit parfum superb purtat de un simplu trecător.

Cum arată Veneția? Elegant! Gondolierii își respectă ținuta: bluze în dungi orizontale alb-negre, albastre sau roșii cu pantaloni negri, iar gondolele arată într-un foarte mare fel! Pe stradă, italienii băștinași pe care îi vei putea găsi în cartierele mai puțin turistice precum Cannaregio sunt îmbrăcați casual în timp ce își plimbă câinii. Cât despre turiști, mărturisesc că cei mai eleganți turiști văzuți vreodată sunt cei de aici. Asiaticele sunt cele care mi-au răpit întreaga admirație printr-un bun gust deosebit în ținutele și atitudinea lor.

Arhitectural vorbind, Veneția va da clasă prin culoare, formă și artistic. Mai că m-aș fi alăturat și eu artiștilor stradali care, înarmați cu scăunel, creioane, pensule, pânză sau caiete, schițau câte-o clădire pitorească din cale, fie soare, fie ploaie! Unii făceau asta și din picioare.

Îmi spunea o colegă de la lucru că trebuie să ieșim să luăm masa împreună pentru a-i povesti despre despre cum a fost la Veneția, nu neapărat că ar fi interesată de loc, cât pentru talentul meu de povestitor. Nu știu dacă reușesc să transmit asta și în scris căci lipsesc gesturile și mimica, tonul și încântarea, însă Veneția e de vizitat. E din seria at least once in a lifetime.

Nord sau sud? Inimă sau creier? Avem nevoie și de una și de cealaltă, nu-i așa? Cred că nordul și sudul Italiei, prin diferențele lor, se îmbină într-un mod atât de ciudat și de frumos încât toată lumea se simte câștigată. Ca turist, am simțit că Italia autentică se află în sud. Acolo am interacționat mult mai mult cu localnicii, am fost nevoită să-mi scotocesc prin sertărașele minții puținele cuvinte în italiană pe care le știu și să mă descurc cumva. În nord, mult mai industrializat și mai turistic, engleza e la fiecare pas, internetul funcționează foarte bine, accesul la informație e mult mai la îndemână însă, pe de o parte, tocmai toate acestea te fac să nu mai interacționezi deloc cu nativii și să nu prea mai simți autenticitatea de care vorbeam mai înainte. Totul e mai rapid, mai pe fugă. În sud găsiți lentoarea specifică țărilor mediteraneene. Depinde de fiecare în parte, de ce caută și de ce vrea să găsească. Eu una am venit cu tolba mai plină de povești din sud. Unde mi-a plăcut mai mult? În ambele locuri! 🙂 Cu o mică diferență totuși, în Veneția sper să mă mai întorc, în Bari știu că mă voi mai întoarce.