10 kilometri în pași prin Timișoara

Pe un timp cu temperaturi de vară, sâmbăta trecută, m-am plimbat cu prietenul logodnicul meu prin oraș și am făcut-o cu atât de mult spor încât am ajuns să bifăm zece kilometri de mers pe jos.

Am pornit din Parcul Justiției, unde am poposit pentru o mini sesiune de poze, apoi am continuat de-a lungul Begăi, ajungând în Parcul Rozelor. De acolo am trecut pe sub podul Michelangelo și ne-am continuat traseul prin Parcul Copiilor. Pentru că se deschisese o porțiune de zid/poartă din Copiilor (zis și Ion Creangă) am mers cale lungă drept înainte pe malul Begăi, pe partea opusă cu Parcul Poporului. Am ajuns la Piața de Fân, am trecut de ea ducându-ne până-n Modern în parcul din proximitatea Turnului de Apă. Am stat puțin acolo pe o băncuță până am realizat că s-a înserat, numai bine că ne-am întors prin Traian (admirând încă o dată superba catedrală Millenium, precum și arhitectura zonei) și am intrat, de data asta, prin Parcul Poporului revenind de-a lungul Begăi până am ajuns în centru lângă Catedrala Mitropolitană! Nici nu am simțit cum a trecut timpul și nici cum s-au adunat pașii! 🙂

E fain să-ți vezi orașul la pas, liniștit și făr’ de graba zilnică. Descoperi lucruri noi deși nu ai mai crede așa ceva. Numai bine, mi-am dat seama că aveam emoții în legătura cu zona Traian care e din ce în ce mai nesigură din punctul meu de vedere din cauza unor etnii defavorizate, însă în afară de unii care mâncau semințe în parcul central de acolo ascultând manele tare, nu am văzut nimic deranjant. Pe de altă parte, în plină zonă centrală, în dreptul catedralei ortodoxe, un taximetrist de la Tudo taxi (care sunt din ce în ce mai neserioși din păcate, deși la un moment dat erau preferații mei din oraș!) s-a luat la harță cu un altul de la o firmă concurentă. Practic un șofer de mahala, tânăr și deloc educat a jignit, scuipat și a sărit la bătaie la un altul în vârstă și se mai simțea și îndreptățit să facă scandal în zonă publică. Rușine Tudo taxi că vă asociați cu astfel de personaje!

Asta a fost pe final de zi suficient cât să-mi strice bună dispoziția căci plimbarea noastră a demarat în forță ca să zic așa. Am început perfect cu Parcul Justiției și sincer mărturisesc să acest parc, plin de lalele, arată absolut FENOMENAL! Am rămas înmărmurită și chiar m-am emoționat când am văzut că s-au dat la o parte gardurile, s-au pus covoare de lalele în zeci de culori și, mai ales, că lumea are voie să calce pe iarbă! Copiii să tăvăleau pe jos sau stăteau pe câte o păturică, tineri întinși pe iarbă priveau visători cerul, câteva domnișoare aveau sesiune foto profi și nimeni, nici măcar un copil nu rupea florile. Căței, baloane, bunici și pitici, și per ansamblu atmosfera deosebită, deși nu era sărbătoare, m-au făcut să mă simt într-un oraș european. Păcat de întâmplarea de pe final, relatată mai sus, care m-a adus la realitate! 😦

De-a lungul Begăi am admirat stațiile pentru vaporașele ce vor urma să navigheze cursul apei care chiar sunt făcute cu gust. Desigur că în unele locuri mai stă câte un localnic la mâncat semințe. Se circulă destul de mult cu bicicleta prin oraș, din păcate unele porțiuni de pistă sunt cam pline de buruieni și iarbă neîngrijită, dar cu timpul sunt sigură că vor fi înfrumusețate și zonele mai puțin centrale.

Până una alta, natura a înverzit complet, am văzut tei înfloriți într-o curte, precum și că lumea a făcut curățenia de primăvară… deci, grămezi de gunoaie zac pe stradă unde și unde în așteptarea RETIM-ului. Până să vină ei, unele au fost prădate și împrăștiate deja de cei care caută fier vechi…

Timișoara e cu plusuri și cu minusuri cam ca orice oraș din lumea asta. S-au îmbunătățit multe, la fel de multe rămân a fi făcute, însă parcă eu tot aș îndrăzni să zic că ne trebuie mai multă educație și civilizație. Mi-aș dori să nu îmi mai fie ușor teamă să trec prin anumite zone din oraș și cred că nici nu cer prea multe, nu?