Îmi pusesem cuvintele din acest titlu pe niște notițe din laptop ca să nu uit de ea și pentru că nu vreau să uit nici momentul în sine îl consemnez aici.

Ploua mărunt prin Veneția în clipa în care urma să urcăm niște scări ale unui pod din preajma gării centrale. Era ultima noastră zi acolo și pierdeam timpul prin ploaie dintr-o parte în alta.

În momentul în care am ajuns în dreptul podului vedem o bătrânică cu poșetă și cumpărături la ea ținându-se de balustrada podului pentru a nu pica în momentul coborârii treptelor alunecoase. Nici nu mai știu exact cum a fost, dacă ne-a cerut ajutorul în italiană (era de-a locului) sau dacă am sărit noi prompt într-a o ajuta, însă Ovidiu i-a luat din bagaje, iar eu i-am oferit brațul meu pentru a se sprijini de mine la coborâre.

Podul cu pricina este cel verde din dreapta imaginii:

Coborârea a fost un succes, evident! 🙂 Apoi, cu mult fler și finețe, pornindu-se cu avânt în continuarea drumului său de parcă vârsta nu mai conta de acum încolo, bătrânica atât de drăguță ne-a răspuns în franceză: ‘Merci!’

Nu am stricat momentul și nu am simțit nevoia să precizăm că suntem de altă nație.

–

Uneori glumim că poate dacă ar fi știut că suntem români, ne-ar fi dat cu poșeta-n cap și ar fi alergat pe scările podului! :))))