Pe când spuneam că nimic nu mă mai poate supăra că mai rămăseseră 3 săptămâni până la vacanță, ne-a lăsat mașina…de tot! Suntem cu ea în service acum, iar drumurile noastre spre vacanță pornesc duminică dimineața. Planurile nu s-au schimbat deloc, mergem cu mașina prietenilor și ne lăsăm pe mâna lor într-ale șofatului. Tot ce s-a schimbat a fost o atenuare a entuziasmului legată de concediu, de care probabil vom scăpa în prima zi de vacanță efectivă. Nici la lucru săptămâna aia nu a fost mai strălucită! :))
Că tot suntem la acest capitol, nu ne-am făcut bagajele și nici planul cu ce și cât luăm. Am spălat totuși toate hainele și o sumedenie de prosoape. Îmi cam lipsește organizarea de data asta, din lipsă de timp și din cauza oboselii.
Referitor la oboseală, parcă totul se înrăutățește pe ultima sută de metri! În mare, cred că se întâmplă așa pentru că vrem să lăsam totul organizat în urma noastră, să facem și munca apărută între timp și totul mai comprimat, în mai puțin timp decât de obicei.
Asta nu a însemnat că nu m-am bucurat de viață între timp, am descărcat și eu aplicația Pokemon GO și am vânat niscaiva pokemoni, iar noaptea trecută am avut o foarte de succes și distractivă petrecere de vară la firmă. S-a ținut la EPIC Vară în Timișoara (în paralel s-a ținut summer party și la București), ocazie cu care am mai descoperit un loc fain în oraș! Până la petrecerea asta nici nu știam că există și un EPIC în aer liber! E de mers!