Eleganța ariciului

de Muriel Barbery.

Dacă este cumva loc în viața voastră de puțină filozofie, de aprecierea lucrurilor mărunte și de bucuria gesturilor simple, dar însemnate, cu siguranță vă veți delecta cu această carte de puțin peste 300 de pagini în aceeași măsură în care am făcut-o și eu!

Mental, am o listă cu toate cărțile pe care vreau să le citesc. Fizic însă, ori de câte ori achiziționez una dintre cărțile respective, nu rezolv nimic pentru că, vedeți voi, lista asta  din capul meu este nesfârșită și mereu apar noi și noi cărți care se pun la o coadă ce pare a nu se termina.

Și stau acolo cumințele deși câteodată apar în calea mea într-o librărie sau alta. Pun mâna pe unele, n-apuc să le las bine jos din brațe că-mi sar imediat în ochi altele și tot așa, într-o horă a cărților care mai de care, până când, obosită, îmi reamintesc că mai am acasă fix alte trei cărți, deja începute, care mă așteaptă la capătul patului. Sau că-s și altele noi pe rafturile-mi, cumpărate gata, nedeschise însă,  și stau și ele la un fel de rând mai palpabil de data această. Așa și cu Eleganța ariciului. A stat la rând mult timp până într-o zi când am terminat o carte cu care mă chinuiam de multă vreme și mi-am zis că vreau să fentez coada și să O citesc.

…

Prin intermediul cărții veți face cunoștință cu portăreasa unui imobil locuit de bogătași, Renee Michel ( 54 de ani) și cu puștoaica Paloma (12 ani), fiica unora dintre locatari. Doamna Michel iubește literatura, filozofia și filmele bune și nu lasă absolut deloc ca lumea din jurul ei să observe că depășește condiția în care se află, inoculându-le că este o simplă portăreasă ursuză, cu un motan grăsan- cumulul perfect al tuturor stereotipurilor despre și cu portărese!  Paloma, în schimb,  este o fetiță de o inteligență ieșită din comun care nu găsește un sens al vieții și plănuiește să se sinucidă. Pe la jumătatea cărții, lor li se va adăuga domnul Ozu, japonezul bogat care simte adevărata natură a doamnei Michel și prin ajutorul căruia va avea loc o apropiere între fetiță și portăreasă.

…

Cum am citit cartea? Cu un pix în mână, cu pasaje subliniate și cu opriri pentru a-i citi diverse pasaje cu voce tare iubitului meu (fie că-l interesa sau nu!) 🙂 Cartea e prea frumoasă pentru a nu fi împărtășită!

Consider că această carte ar putea înlocui cu brio orice manual de filozofie de clasa a 12a. E un fel de incipit într-ale filozofiei. De asemenea, pot vorbi și despre „râsu-plânsu”, acest sentiment care s-a abătut asupra mea în momentul lecturii, cu 10 pagini în urmă râdeam cu voce tare prin cameră, după altele cinci plângeam spre final cu cartea-n mână!

…

Ce am învățat din carte?

Că trebuie să ne bucurăm de lucrurile mărunte.

Știu asta și încerc să fac întocmai.

Cât de des ar trebui să auzim, citim și să ne convingem de asta?

Zilnic.

Citiți Eleganța Ariciului așadar! 🙂