După cum spusesem anterior, în ultima zi din noiembrie urma să particip la un alt atelier, într-o nouă locație și cu alt grup de oameni, singura constantă fiind colega mea, Oana.

15065095_10154391100504335_1308076917_o_zps9exrxjdm

Totul s-a întâmplat în conformitate cu cele prevăzute și, după două ore de creație, m-am întors acasă cu produsul pe care l-am agățat frumos undeva pe hol. L-aș fi pus pe ușa de la intrare înspre exterior, dar să fim serioși, trăim în România și oricât de tare ne-ar deranja când ne fac alții hoți, cu toții știm mai bine cum stau lucrurile de fapt și despre cum ne luăm măsuri de precauție de fiecare dată pentru te miri ce pentru a nu fi noi cei păgubiți. Dar asta-i altă discuție, poate pentru altă zi sau altă perioadă, în niciun caz nu pentru acum, perioada din preajma zilei de 1 Decembrie adică, atunci când aproape toată lumea e mândră de cetățenia-i!

Cursul în sine a fost foarte drăguț și nici nu ai nevoie de un talent deosebit pentru a face așa ceva. Ustensilele au fost calitative (e chiar distractiv să te joci cu pistolul de lipit!),  iar obiectele de decor au fost naturale. Fiecare dintre noi a aranjat podoabele-i pe coroniță după bunul plac și propria imaginație! Ca de obicei, deși sunt la un atelier de creație, eu nu pot să îmi iau tot timpul din lumea pentru a mă lăsa lovită de inspirație și cum ‘viziunea mea de artist’ e una foarte practică, mie nu îmi ia multă vreme să pun lucrurile rapid cap la cap și astfel că produsul e finalizat de îndată: din nou am fost printre primele care și-au încheiat activitatea! :)) Și da, știu, nu era nicio competiție!

15303953_10154391100444335_798322518_o_zps20xxapur

15302338_10154391100604335_638245760_o_zps8wxtjofe

fyi, prima realizare, tabloul pictat pe pânză a fost măritat weekendul acesta! De acum încolo va trona într-un dormitor din casa prietenului soră-mii! Deci, cumva, a rămas în familie!