Sunt într-un concediu oarecum forțat de vineri începând. Joi a fost ultima mea zi de muncă la fosta companie, iar cum mai aveam dreptul la 6 zile de concediu am optat pentru luarea lor și nu o plată extra. De timp avem nevoie, nu de bani.

Pentru prima oară de când am revenit în Timișoara am concediu fără un plan de călătorie și asta pentru că de săptămâna viitoare încolo mă așteaptă o călătorie și mai mare: voi fi plecată într-o altă țară cu noul serviciu timp de o lună. E primul meu business trip, dar chiar și așa încă am sentimente amestecate în legătură cu asta.

Mă bucur că voi pleca, mă intrigă perioada lungă însă. E fain că voi locui într-o capitală europeană timp de 4 săptămâni, e bine că e aproape, dar mă întristează puțin că nu îmi voi vedea logodnicul în tot acest timp.  După cum spuneam, amestecate bine. La toate astea se mai adaugă și sentimentul de nou început, alți colegi, alți șefi, altă treabă. Uneori mă încântă, alteori mă răzgândesc și parcă am emoții, gândindu-mă la tot felul de scenarii care-s, după caz, uneori de bine, deseori de rău. :)) Prinsă în toate gândurile astea, ieri am uitat că am trecut la ora de vară, noroc că mi-a spus o prietenă înainte să ne întâlnim.

Am o săptămână așadar la dispoziție, pentru odihnă, pentru citit și pentru ultimele pregătiri. Până ieri aveam impresia că am mult timp. Azi e luni și m-am trezit târziu și mi se pare că am puțin timp de fapt și că nu știu când citesc cât mi-am propus sau când îmi voi face toate cumpărăturile sau când ajung la bancă (azi, preferabil!)…Mi-aș dori să nu îmi mai setez așteptări de la săptămâna asta și să reușesc să mă odihnesc cât mai mult posibil până duminică. Și eventual să văd totul într-o notă mai optimistă că doar e primăvară și soarele e pe cer!