Aveam în facultate o profesoară care mereu menționa lista de cărți de citit la pensie care se tot lungea cu trecerea anilor și unde adăuga constant titluri noi. Ne recomanda călduros să ne facem și noi una căci femeia era conștientă că nu aveam cum să citim atâtea cărți câte ne erau recomandate, iar din moment ce urma să intrăm în câmpul muncii știa toată lumea că timpul aferent lecturii scade direct proporțional cu cel petrecut în câmpul muncii.
Mă uit uneori la lista mea de cărți de to read de pe Goodreads și realizez că e lista mea de cărți de citit la pensie doar că într-un alt format. La cât de mult se scrie în prezent și la câte cărți bune noi apar anual, la care desigur că li se adaugă și nume vechi pe care încă nu am reușit să le bifez, simt că tot adun acolo din ce în ce mai multe nume de cărți pe care nu știu când o să le dau gata! Doar ca să vă faceți o idee, vă mărturisesc că am bifate 122 de cărți pe lista de wanted. And many more to come, most probably!
În ultimii doi ani jumate, cărțile citite au scăzut drastic, din lipsa de timp, iar în concedii profitam de fiecare moment să mergem să vizităm locuri noi. La un moment dat credeam că poate chiar nu îmi mai place să citesc, că mi-am pierdut răbdarea. Am avut nevoie de acest concediu de stat acasă o săptămână ca să realizez că nu răbdarea îmi lipsea! Îmi place în continuare la nebunie să citesc și am dat gata în doar câteva zile peste 900 de pagini: timpul liber era marele absent!
Una dintre cărțile care m-au absorbit în această perioadă a fost Extrem de tare și incredibil de aproape. Scrisă de Jonathan Safran Foer, cartea aceasta zăcea de mult timp pe lista mea de citit în viitor, dar cum la plecarea din companie am primit din partea colegilor cărți, printre care și pe mai sus numita (aleasă de mine, stați liniștiți!) a fost un bun motiv să mă apuc de ea și să o citesc pe nerăsuflate.
Mărturisesc, cărțile mele preferate sunt cele în care copiii sunt povestitorii. De multe ori prin intermediul vocilor acestora se emit într-un mod ludic idei foarte profunde legate de realitate. Mi-a plăcut la nebunie Oscar și tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt sau Ai toată viața înainte de Romain Gary pe care, în continuare, le recomand din suflet oricui am ocazia! E un fel de râsu plânsu, e amuzantă perspectiva copilăriei, e tristă realitatea în care e suprapusă. E o combinație de culori, fix ca-n viață!
Și în Extrem de tare și incredibil de aproape citim povestea unui băiețel pe nume Oskar, iar în background se regăsește povestea de dragoste a bunicilor săi. Ce frapează în această carte e cotidianul și faptul că întâmplarea care îl marchează pe Oskar e moartea tatălui său în atentatele din 11 Septembrie de la World Trade Center. Ajutat de un vecin, băiețelul pornește într-o căutare pe străzile New York-ului pentru a găsi încuietoarea unei chei misterioase pe care a găsit-o printre lucrurile tatălui său; căutarea în sine capătă alte valențe, eu am perceput-o drept un traseu al vindecării, al resemnării. E tristă și frumoasă istorisirea în același timp, iar povestea de iubire a bunicilor e sfâșietoare și intercalată cu imagini ale altui război.
Ce mi-a mai plăcut în această carte este amestecul de vizual cu scris. E prima oară când în paginile unei cărți apar atât de multe imagini cu scop de completare ale celor scrise. Autorul se joacă și cu fonturile în care e redactată cartea, o tehnică aparte care construiește o linie ambiguă între ficțiune și realitate. Veți vedea ce vreau să spun dacă o să citiți cartea. La o simplă răsfoire a cărții înainte de a o citi propriu-zis mi-a părut ciudată alăturarea de imagini și fonturi diferite, dar pe măsura lecturii toate aveau sens, deveneau un tot unitar.
Extrem de tare și incredibil de aproape e un roman demn de adăugat pe lista de citit la pensie a tuturor. Dar dacă sunteți norocoși și aveți puțin mai mult timp la dispoziție zilele acestea, v-aș recomanda să o citiți acum! 🙂 La cât mai multe lecturi bune tuturor!
Mirela's Mood 