Atunci când lucrurile într-o nouă firmă încep cu o delegație într-o altă țară la pachet, vă dați seama că lucrurile nu-s chiar atât de simple și de frumoase din prima clipă.

În primul rând, să schimbi un loc de muncă nu e o mișcare foarte comodă sau ușoară. Dacă adaugi peste asta faptul că schimbi și domeniul, e cu atât mai greu pentru că ai de învățat multe lucruri noi, iar nimeni nu pierde timpul: cu cât înveți mai repede și mai mult, cu atât mai bine pentru tine și pentru companie.

Cam așa și cu prima mea săptămână în Zagreb. Cu sinceritate maximă recunosc că prima zi a fost groaznică! Niciodată nu am înțeles de ce primele zile de muncă sunt întotdeauna așa de aiurea, că totuși prima impresie are și ea un rol acolo și pentru mine mereu a contat pentru că sentimentul pe care ți-l formezi atunci, fără să cunoști mai bine colegii sau să știi business-ul sau responsabilitățile tale, te cam urmărește de-a lungul vremii.

În fine, mi-a fost aiurea luni. M-am plâns pe la toți apropiații, oricum eu din fire mă cam plâng pentru orice nu-mi convine: niciodată nu o să țin în mine nemulțumirile! :)) Ați putea încerca asta, ajută! Ba chiar am făcut și o căutare din aia adolescentină pe google cu ce să faci atunci când schimbi locul de muncă și ești nefericit! :)) Toate articolele puneau problema în două feluri? Ești tu problema sau e compania problema? Că cică s-ar putea să fii chiar tu problema dacă nu te prea împaci bine cu schimbările. În speranța că nu e compania problema, am decis că-s eu problema și că ar trebui să-mi acord niște timp pentru că, da, urăsc schimbările, deși le-am făcut tot timpul.

Apoi, lucrurile s-au îmbunătățit pe parcurs și ieri, la 6, resuflasem ușurată că am trecut cu bine peste prima săptămână: cu mult mai bine chiar decât mulți dintre oamenii care-s vechi aici și-mi povesteau de începuturile lor. Încă alte 5 urmează! Surpriză, nu trebuie să stau doar 4 săptămâni în Zagreb, ci 6! Nu e ca și când lumea nu mi-ar fi spus că s-ar putea să fie între 4 și 6, doar eu mă agățasem de cea mai scurtă perioadă.

În rest, de luni până vineri am fost alergată la propriu! Sunt cazată într-un cartier rezidențial al orașului, iar Zagreb este ca Belgrad, pe dealuri adică. Și urc în pas alergător ditamai panta în fiecare dimineața până la stația de autobuz care să mă ducă în centrul orașului pentru că firma e în mijlocul burgului. Apoi, la lucru, am avut parte de pregătirile aferente, ni s-au spus 1000 de chestii pe care trebuia să le băgăm la cap, iar seara aveam de lucru pentru a doua zi. Așa se face că-s în urmă tare cu somnul, dar azi dimineață, ce credeți, m-am trezit la 7, ca un roboțel, după doar 5 ore de somn.

Legat de oraș, din păcate nu pot să vă spun prea multe, pare simpatic. În alergările dinspre și înspre locul de muncă am observat că e destul de chic, piețele centrale la ei chiar sunt piețe, lumea e elegantă și că-s mulți căței!

Niciodată în viața mea nu am văzut atât de mulți stăpâni cu căței la plimbare. Ieri, de exemplu, am văzut un samoyed, care stătea nemișcat legat de un stâlp în timp ce aștepta stăpânul care intrase în magazin. Arăta ca un sfinx pufos și mi-a venit să mă duc să-l smotocesc! M-am abținut, evident, că nu era al meu, practic era copilul cuiva. Apoi, am mai văzut Irish Water Spaniel. Căutați de google să vedeți cum arată. Până ieri seara nici nu știam că există rasa asta! Cât despre bichoni, e plin de ei, ceea ce nu-i prea bine că îmi amintește de al meu și mi se face dor de el! 😦

În rest, să știți că mâncarea-n centrul orașului e mai ieftină decât în Timișoara, ceea ce nu aș fi crezut că se poate vreodată în Croația, cel puțin nu după sejurul de astă-vară din Cvatat și după ce am văzut Dubrovnik pe aici.

Cam atât despre raportul meu de activitate, de data asta unul mai personal, nu ca cel pe care îl fac la serviciu. 🙂 Voi reveni.