V-ați gândit vreodată că simplul gest de a putea sorbi în liniște o cafea de dimineață în timp ce stați în patul vostru pufos e un lux pentru atât de mulți oameni pe lumea asta? Un lucru atât de simplu ca acesta! Dacă adăugați și mic dejunul, un laptop în brațe și wireless în casă, puteți părea unii dintre cei mai bogați oameni de pe pământ pentru cei mai puțini norocoși dintre noi.

Sunt recunoscătoare pentru tot ce am și aș mulțumi cuiva, dar nu știu cui. Sunt atât de mulți factori,  de la cei mai generali precum cei geografici sau politici până la cei ce țin de mine sau de familie.

Când mă uit la știri și văd ce se întâmplă în lume acum îmi dau seama cât de norocoși suntem, ce șansă minunată am primit de la viață! România mi se pare minunată, țara mea mă face să mă simt atât de în siguranță. Desigur că îți poți ‘pierde’ portofelul oricând trăind în România, dar de la a pierde niște bănuți până la a-ți pierde viața în atentate teroriste e o cale foarte lungă!

Stăteam ieri de vorbă cu o tânără de vârsta mea de aici din Croația unde mă aflu în delegație și îmi povestea despre războiul din 91. Vă dați seama, are vârsta mea și a trecut deja printr-un război?!

Îmi amintesc acum o noapte acasă în care mama mea auzise bombardamentele din Serbia (locuim aproape de graniță) și ieșise desculță pe drum de frică. Nu a mai putut dormi în noaptea aia. Cu toate acestea, deși am fost în Croația anul trecut și sunt în Croația chiar acum, nici măcar nu mi-a trecut în cap vreun gând despre războiul de aici…până aseară! Totul e atât de frumos, iar atmosfera e atât de veselă în țara asta încât uiți că acum 20 și ceva de ani aici fusese război.

Revenind la tânăra care îmi este colegă, mi-a povestit cum și acum după atâția ani are piele de găină când aude ceva despre Serbia din cauza războiului, în condițiile în care la vremea respectivă ea era la grădiniță. De asemenea, a povestit cum mulți croați au fugit în Italia sau Germania din calea războiului. Așa cum astăzi sirieni iau calea continentului european ca să se ascundă de moarte… Nu știu dacă ați văzut imaginile cu atacurile chimice din zilele astea din Siria, cu copilași încercând să respire pentru ultima dată…eu nu am putut să le privesc mai mult de 3 secunde…și încă mă urmăresc imaginile respective…

Nu-i așa că suntem norocoși? Și ce primăvară frumoasă e afară… și ce neputincioasă mă simt ca om că nu pot să-i ajut pe cei de acolo…Sper doar că într-o zi Siria va avea din nou societatea de poveste despre care învățam cu nemărginită curiozitate la orele de istorie și mai sper că Levantul cu totul va străluci din nou, cu inima-i bătând cu putere în Damasc…

The_Levant_3