De când mi-a picat pentru prima oară în mână Oscar și Tanti Roz, am început încet-încet să-l descopăr pe Eric-Emmanuel Schmitt și să-i citesc operele. Cu Noaptea de foc am ajuns la a patra carte citită de la acest autor, o carte pe care am primit-o cadou de la iubitul meu care, atunci când eu eram departe de el tocmai în Zagreb, iar în Timișoara s-a desfășurat Book Fest, s-a dus să-mi cumpere cărți fără de știrea mea. A mers la sigur, căci a văzut prin casă cu ce-mi ocup timpul. 🙂 Pe lângă asta, pentru un inginer printre cărți, s-a descurcat fenomenal!

–

Spre deosebire de cărțile citite anterior, Noaptea de foc este autobiografică și profund filozofică. E mult mai personală, oferind cititorului deschiderea spre meditație pornind de la o Experiență a autorului cu mai bine de douăzeci de ani în urmă avută în deșertul Sahara, în Algeria. În paginile-i veți găsi nenumărate dialoguri pe tema spiritualității, un subiect care pe mine mă urmărește de când mă știu.

Predispusă spre melancolie și subiecte abstracte de tot felul, mă regăsesc în astfel de cărți. Puțină lume știe partea aceasta despre mine, însă cei apropriați pot confirma. 🙂

Universul, infinitatea, viața, moartea și divinitatea și-au găsit loc în aceste rânduri. Știu că nu sunt singurul om care se gândește constant la ele, iar dacă vreți să găsiți un fel de răspunsuri, puteți citi această carte.

26204311

…

Într-o altă notă, le simt drept cele mai bune cărți pe acelea care, după finalizarea lecturării lor, mă fac să mai caut informații despre subiectele deschise. De această dată, simt nevoia să citesc mai multe despre tuaregi. Țin minte, că tot de la Eric-Emmanuel Schmitt, după ce am citit Domnul Ibrahim și florile din Coran, am început să citesc mai multe despre derviși.

…

-Nu ești de acord cu mine, domnule filozof?

-Ba da, Big Bang este o speculație frumoasă. Dar rămâne doar o ipoteză…Care va fi abandonată…Ca și cele dinaintea ei…Fiecare epocă cu legenda ei.

-Poftim? Ce spun eu e adevărul științific.

-În fiecare epocă, la câțiva pași de foc, predicatorul din pustie crede că deține adevărul. Iar contemporanii strânși în jurul lui îi împărtășesc convingerea.

-Îmi pui la îndoială teoria?

-De asta o să se ocupe timpul. Astăzi ne vorbești despre cele mai noi descoperiri ale științei; totuși, știi la fel de bine ca și mine că teoria ta va fi depășită. Adevărul rămâne inaccesibil, nu există decât adevăruri provizorii, tentative de adevăr. În fond, această teorie nu e decât felul în care modernitatea își trăiește ignoranța.