Gândindu-mă la trecut, nu știu cum mă gândeam că voi fi eu la 30 de ani. Cu siguranță, nu ca acum, dar cu aceeași siguranță nu cred că m-am imaginat vreodată la această vârstă… în copilărie 30 este o vârstă mare, a adulților, a celor mai în vârstă poate, un număr pe care mintea de copil nu o poate cuprinde. Dacă mă gândesc la 25 de ani și la ce gânduri aveam atunci pentru peste cinci ani iarăși găsesc un gol. Acum 5 ani eram prea prinsă în viața mea de atunci și la ce urma să fac de la un an școlar la altul.
Planuri pentru ziua mea de naștere? Mi-aș fi dorit să mergem la Praga, dar nu a fost să fie pentru că s-a defectat mașina lui Ovidiu cu doar o zi înainte. Chiar și așa, oricum nu eram de fapt pregătiți de o ieșire în străinătate din cauza contextului în care ne aflam, între două mutări de apartament, cu lucrurile personale înșirate în mai multe direcții, cu nimic din bagaje la îndemână. Așa că sâmbătă dimineața, de ziua mea, duceam mașina la service, am băut o cafea la mall, am mâncat singură și am ajuns (cu mașina de serviciu) seara acasă la ai mei. Ei da, poate că mi-aș fi dorit totuși să fie o zi mai drăguță, ca să nu mai spun că a și plouat!
A doua zi însă, de ziua de naștere a lui Ovidiu (31), a ieșit soarele pe cer, s-au făcut 30 de grade și pentru că am vrut să profităm ca măcar el să aibă parte de o ieșire frumoasă de ziua lui am ales să mergem mai la sud, spre Dunăre.
Am oprit pentru poze la un popas imediat după Coronini care e un sat pescăresc foarte drăguț și destul de aglomerat, după care ne-am îndreptat spre complexul lacunar de la Berzasca, complex Egreta pe numele lui. Auzisem despre acest loc din online, pe facebook circulau multe poze superbe făcute cu drona noaptea aici, când luminițele de pe ponton sunt luminate. După cum veți vedea din pozele următoare, nu a dezamăgit nici pe timp de zi!
Noi nu ne-am cazat acolo, am înțeles că prețurile pentru o noapte de cazare sunt destul de piperate, însă locul este deschis pentru toată lumea, putându-se intra pe terasa complexului unde funcționează un restaurant.
Acum, restaurantul nu cred că este foarte mare, noi când am fost acolo, duminică la amiază, am simțit că personalul a fost depășit de numărul de oameni veniți, deși numărul nu era unul foarte mare…doar 3 mese erau ocupate! Servirea nu e punctul forte din acest motiv, deși personalul în sine este foarte drăguț.
Pentru prima oară în viața mea (iată, o premieră venită cu schimbarea prefixului!) am gustat ciorba de pește. Am mâncat-o pe toată, însă mă tot gândesc că nu îmi dau seama dacă mi-a plăcut de fapt sau nu! :)) Eu nu sunt deloc pretențioasă la mâncare însă aromele prea puternice (gen mango) nu mă prea încântă, iar ciorba de pește, deși un deliciu pentru unii, are la bază o aromă puternică! S-ar putea să mai încerc pe viitor ca să îmi dau seama clar care e faza cu ciorba asta, deși despre pește sunt convinsă, știu sigur că îmi place!
Per ansamblu, plimbarea în sine a fost una foarte drăguță, ne-am fi dus poate mai departe, până la capul lui Decebal, dacă nu ar fi trebuit să facem cale întoarsă pentru că seara urma să ne întoarcem în Timișoara.
Zona aceasta a Dunării este propice unei plimbări de weekend, noi mergând acolo la începutul lunii septembrie, deci recomandăm! 🙂
Mirela's Mood 
Am fost și eu vara aceasta pe Dunăre, superbă zonă, avem o țară minunată!
Așa este! Trebuie să profităm de cât de multe are să ne ofere!