Citesc acum cea de-a treia carte (Iureșul săbiilor) din seria Cântec de gheață și foc (A song of ice and fire) de R.R. Martin și doar ce am terminat primul volum. E o serie fenomenală, iar până în acest moment al lecturii (a 5 carte conform împărțirii a 10 volume, două pentru fiecare carte) diferențele față de serial sunt destul de mici.

Cum este o carte cu foarte multă acțiune desfășurată de-a lungul multor fire narative (unele personaje nu s-au întâlnit nici acum de-a lungul poveștii) vă dați seama că nu e o carte cu prea multă poezie sau filosofie. Cu toate acestea, uneori mi-e dat să mai subliniez câte un citat care transmite mai mult decât de obicei, precum acesta, la care m-am oprit:

-Era regele lor? întrebă Jon.

-Uriașii n-au regi, după cum n-au nici mamuții, nici urșii polari și nici balenele gigantice din marea cenușie. Acela era Mag Mar Tun Doh Weg. Mag cel Puternic. Poți să îngenunchezi în fața lui, dacă poftești, nu se supără. Știu că genunchii tăi de om îngenuncheat ard de dorul unui rege în fața căruia să se plece. Dar ai grijă să nu te calce în picioare. Uriașii au ochii slabi și s-ar putea să nu observe o cioară mică, hăt, departe, la picioarele lor.

(Iureșul Săbiilor, R.R. Martin, Editura Nautilus (ediția a 3a), pag. 222, dialog între Tormund și Jon Snow într-unul din capitolele Jon, într-o discuție alături de sălbaticii de dincolo de zid

got-giant

game-of-thrones-s6e7-giant