Una dintre cele mai bune decizii luate în vacanța noastră grecească de anul acesta a constat în faptul că ne-am activat curiozitatea și energia în a ne deplasa până-n insula Corfu. Pentru a face asta ne-am trezit de dimineață, am mers cu mașina personală până în Igoumenitsa și, după ce ‘ne-am luat la revedere’ de la ea lăsând-o în parcarea din port, am luat bilete pentru bac: Ovidiu nu a vrut ca destinația noastră de vacanță să fie o insulă căci i se părea foarte complicat transportul cu bacul, experiența ne-a arătat că nu a fost chiar așa de complicat! Puteam și o insulă, dar oricum, nu regretăm Parga pentru că a fost prea frumos!

A fost pentru prima oară cu bacul pentru mine, practic mi-am îmbogățit experiența de călătorie pe apă cu un alt tip de ambarcațiune, tot mai rămâne de bifat un yacht, deși am dormit într-un hotel yacht în Macedonia acum câțiva ani, poate se pune și asta! Singura diferență era că nu se mișca! :))

Mi-a plăcut cu bacul, a fost o călătorie tare lină, ca să nu mai spun că aveau ditamai barul în interior cu aer condiționat și cu tot ce-ți poftea inima: noi cu cafeaua am avut de-a face, evident! Plus priveliștea, să nu uit de priveliște, chiar se vedeau foarte frumos insulele de pe traseu sau zonele de coastă.

40460119_10156061053974335_8599242739613171712_n

Din Igoumenitsa am făcut puțin peste două ore, iar când am ajuns în Corfu am optat pentru bilete hop on hop off pentru a avea ocazia să vedem cât mai multe. În mod clar nu ne-ar fi ținut picioarele pentru că era o zi de-a dreptul caniculară, plus că se resimțea o oarecare oboseală deja din zilele trecute! Chiar, oare reușește cineva să vină odihnit din vacanțe?

40430471_10156061054134335_8254733508606427136_n

Știam despre Corfu că e cool, că e solicitat de turiștii englezi, italieni și spanioli cel mai adesea și că mulți prieteni au ajuns acolo vara aceasta nefiind prea încântați totuși, probabil așteptările lor au depășit realitatea! De asta mie nu îmi place să îmi fac așteptări legat de no matter what și sunt un turist mereu mulțumit! 🙂

41948700_10156100343564335_8097327187750813696_n

Corfu Town este cel mai important oraș al insulei și al zonei, am înțeles că este considerat capitala periferiei alcătuită din insulele ionice. Centrul vechi al orașului a intrat în totalitate în patrimoniul UNESCO din 2017, iar arhitectura este de inspirație venețiană, de altfel tot orașul mi-a lăsat impresia că parcă mă plimb într-un cartier al unui oraș mare italian, mai nearanjat el nițel…

Sunt foarte multe de vizitat în Corfu, noi le-am văzut din autobuz în mare, cu o oprire generoasă totuși la Fortăreața Veche de unde am făcut multe poze și ne-am cocoțat pe scări. Au și o fortăreață mai nouă (deși tot veche e și respectiva, datează din secolul 16, doar că e mai puțin impresionantă decât prima), plus multe palate, muzee și biserici demne de o vizită. Mi-ar fi plăcut să iau la pas străduțele din centrul vechi însă cu o altă ocazie, poate, deși nu cred că am alege drept destinație finală Corfu pentru o vacanță, e mai mult pentru cei puși pe distracție, iar noi nu ne încadrăm la acest capitol.

42044487_10156100343559335_5954319651587489792_n

41833313_10156100344054335_6053294080547356672_n

42044470_10156100344074335_4909832383143870464_n

42094431_10156100343689335_6353857386570055680_n

41824757_10156100343699335_6650609093801148416_n

Ne-am plimbat puțin și pe faleză pentru că am mâncat la un restaurant din apropiere și ne-am holbat la yacht-urile bogătanilor: cel impunător din imaginea de mai jos mi-a plăcut foarte mult ca formă și, din auzite, se pare că ar fi al unui magnat rus care poposește în fiecare vară în Corfu.

42058692_10156100343574335_1882039752685780992_n

Bonus: la întoarcere am prins în portul din Igoumenitsa un apus superb! Mașina a fost teafără și nevătămată!

40365496_10156061794819335_3046100516967809024_n