Mă tot gândeam la o introducere pentru acest articol, dar nimic nu îmi părea potrivit pentru a spune despre cum e să fii turist acasă. Nu e prima oară când fac asta, am mai scris despre ‘acasă’, știți că îmi place să vizitez România și spun cu mâna pe inimă că mai am o grămadă de locuri de văzut pe aici și pe care de abia aștept să le descopăr. Nu o fi țara noastră cea mai cea, dar totuși Doamne, ce frumoasă-i România! Cum e apa și aerul din munți, cum sunt oamenii de la țară, cum e verdele de-acasă!…
Jumătate din concediul de astă-vară l-am dedicat țării și ne-am făcut un traseu ad-hoc: singurul loc pe care știam sigur că îl vom vedea a fost Transfăgărășanul care era pe lista mea de multă vreme. Am văzut Transalpina cu doi ani în urmă, deci mai aveam o foarte mare curiozitate, acum că s-a îndeplinit dorința-mi de a vedea acest drum de poveste, aș vrea să văd și Transbucegi, poate la anul chiar!
Nici nu am ajuns bine acasă din Grecia că a doua zi ne-am pornit din nou la drum. Prima oprire a fost în Valea Jiului, în Lupeni, orașul natal al lui Ovidiu unde am profitat de moment pentru a ne întâlni cu prietenii de acolo, nu a fost foarte lungă oprirea căci după o noapte de somn acolo Transfăgărășanul ne aștepta!
Cum a fost pentru mine Transfăgărășanul? FENOMENAL! Sincer, eu chiar nu am văzut mizeria de care se plângea lumea pe net pe nicăieri, am văzut ceva lume, dar nu a fost totuși foarte aglomerat, din acest motiv am și ales o zi din săptămână pentru vizitarea lui și nu weekend-ul. Primul lucru care m-a impresionat a fost felul în care se vedea cascada Bâlea undeva foarte sus, noi fiind la poalele urcării, apoi drumul în sine (am prins și o întrunire a iubitorilor de mașini Mazda CX-5 și erau toate roșii, deci vă imaginați ce frumos contrasta cu verdele peisajului!), ca apoi să fiu de-a dreptul mesmerized de lac! Au lacurile astea de munte ceva al lor (da, știu, cristalinul) de te face să te pierzi definitiv în ele!
După Transfăgărășan, ne-am oprit la barajul Vidraru unde un măr semeț crescut în josul barajului mi-a atras atenția: era plin de mere roșii, dar bine protejat căci nu putea ajungea nimeni la el acolo unde a ales să se înalțe.
Barajul Vidraru l-am mai văzut acum mulți ani, cred că aveam 16 ani pe atunci și, ca de fiecare dată, primul impact pe care îl au unele locuri asupra ta, rămân cele de referință!
Între timp hotărâsem ca următoarea noastră oprire pentru la noapte să fie Curtea de Argeș, am trecut pe lângă castelul Bran în drum spre Argeș, dar nu am oprit pentru că îl văzusem amândoi anterior, dar asta nu înseamnă că nu l-am pozat totuși de pe geamul mașinii: e frumos castelul și recomand vizitarea lui în cazul în care nu ați făcut-o deja. 🙂
…
Continuarea în articolul următor.
Mirela's Mood 