Ați putea crede că am programat intenționat această postare despre România de ziua noastră națională cu ocazia Centenarului. Ei bine, nu e așa, motivele mele pentru întârzierea acestei continuări sunt lipsa de timp, de inspirație și de stare sufletească necesară acestui exercițiu. Cu toate acestea, mă bucur de coincidență și veți vedea de ce în cele ce urmează.

După cum povesteam în articolul anterior, la Castelul Bran nu am oprit, drumul nostru a continuat direct spre Curtea de Argeș, prima capitală a țării românești.

Nu mai vizitasem până atunci acest orășel încărcat de istorie și am fost fermecată, unele străduțe cu clădiri vechi mi-au amintit puțin de Oravița, dar la capitolul lăcașuri de cult, în Curtea de Argeș puteți vedea de departe unele dintre cele mai frumoase biserici de pe teritoriul României, din păcate nu toate sunt funcționale. Și ca să menționez câteva precizez doar Biserica Domnească, precum și necropola regală, Mănăstirea Curtea de Argeș, Biserica Sân Nicoară, Biserica Olari, Biserica Sfântul Gheorghe, Biserica Brad-Bătușari și multe alte case boierești deosebite.

Important despre Curtea de Argeș este și faptul că a fost un important centru cultural, politic și economic în perioada medievală și că aici s-au născut Neagoe Basarab, Vlaicu Vodă și Mircea cel Bătrân.

Evident că principalul obiectiv turistic a fost Mănăstirea Curtea de Argeș acolo unde Ana a fost sacrificată de Manole conform legendei vestite și cu mâna pe inimă vă spun că e cea mai frumoasă mănăstire din România pe care am văzut-o până acum! Pozele nu reușesc să-i transmită frumusețea, detaliile arhitecturale bizantine, iar interiorul este efectiv de poveste, din păcate însă acolo nu am avut voie să fotografiem. Ah da, și să aveți bani la voi pentru că intrarea se plătește.

Ne-am petrecut întreaga zi aici, cazându-ne la o pensiune foarte drăguță, plină de flori și cu o grădină tare cochetă! Din câte îmi amintesc se numea Pensiunea Eden. Un alt lucru simpatic în Curtea de Argeș a fost faptul că seara orașul prindea efectiv viață, multă lume era la plimbare pe străduțele lor mai importante și că se mănâncă bine, noua ne-au fost recomandate 3 restaurante, dar am optat pentru La Costică, cel cu specific românesc unde am servit o ciorbă de fasole în pâine foarte gustoasă.

A doua zi am avut de ales între Predeal sau Râșnov și am ales să mergem la Cetatea Râșnov pentru că dacă eu nu văzusem Curtea de Argeș, Ovidiu nu văzuse Râșnovul, iar Predealul rămâne pe lista noastră pentru la anul poate: și pentru că noi nu avem drumuri bune în țară, dar avem peisaje frumoase am zis că ar fi fain să mergem pe ruta Rucăr-Bran, indiferent de condițiile rutiere. Pe lângă asta, noi doi chiar credem că peisajele din drum până la destinația finală fac și ele parte din călătoria în sine. 🙂 (Îmi cer scuze dacă mă repet, dar e o idee la care ținem mult!) O să adaug câteva poze mai jos ca să vedeți ce frumoasă e România de pe drum, chiar dacă drumul e așa cum e el…

La Cetatea Râșnov am prins o foarte mare aglomerație, parcarea ne-a dat puține bătăi de parcă, multă lume și nu toată era foarte civilizată pentru că era înghesuiala tipic românească (știu, știu, nu e totuși doar la noi). Am reușit după vreo 2 ture în care am ratat tractorașul care urca vizitatorii până la cetate să urcăm și noi în el: le-am ratat pe primele că nu stăm bine la capitolul dat coate. 🙂 Ne-a părut rău apoi că nu am urcat pe jos, din păcate eu nu mai puteam aproxima distanța până sus pentru că au trecut totuși 4 ani de când am fost aici ultima oară și mai era și iarnă, deci nu îmi mai aminteam că nu e chiar atât de mult de urcat de fapt.

Am prins condiții meteo excepționale în aceste zile de călătorit prin țară, deși în Lupeni prinsesem ploaie, lucru care m-a bucurat căci de sus de pe cetate se vedea Râșnovul foarte frumos. În 2014 am prins o ceață atât de densă încât efectiv nu se vedea nimic de sus, dacă vă vine să credeți! Parcă eram într-o cetate în nori.

La Cetate au fost expuse, alături de o imagine mare a Regelui Mihai, mesaje ale românilor care au trecut pragul cetății puse pe bucățele de pânză în culorile steagului românesc. Inițiativa e de lăudat iar mesajele au fost emoționante, de la unii care mulțumeau României pentru tot ce le-a oferit, poezii patriotice, cuvinte sincere de copii sau desene până la mesaje mai politice. Multe cereau drumuri practicabile și autostrăzi viabile.

La poalele cetății se află Dino Park și evident că, deși cam piperat prețul de intrare pentru veniturile românilor, ne-am dus și acolo. E un loc plin de energie datorită copiilor aflați în plină desfășurare și e foarte bine organizat și amuzant, cred că a fost prima oară când ne-ar fi plăcut să avem un copil cu noi, cred că ar fi fost muuult mai simpatică toată treabă cu o companie mai mititică. 🙂

De la Râșnov ne-a așteptat lungul drum spre casă, doar că am făcut din nou un popas în Lupeni unde sâmbătă dimineața ne-am prezentat pe Stadionul Știința din Petroșani pentru a susține echipa de rugby a orașului în finala de rugby 7 (au și câștigat-o). A fost mai palpitant decât aș fi crezut și cu ocazia aceasta l-am văzut și pe Toma Coconea, se pare că e născut acolo, care a aterizat în mijlocul terenului cu parașuta.

Cam atât despre peregrinările nostre prin țară din concediul nostru din 2018, pe jumătate greco-macedonian, pe jumătate românesc: mi-a luat mai mult să scriu despre el decât aș fi sperat, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

La mulți ani, români! La mulți ani oriunde ați fi, vă doresc o zi minunată astăzi și sper ca de acum încolo pentru țara noastră să urmeze doar lucruri mărețe!