Imi amintesc cum reveneam constant pe blogurile tipelor pe care le urmaream si nu gaseam nimic nou dupa ce au devenit mamici. Imi parea rau ca nu mai au timp sa scrie. Le-am inteles.

Sunt si eu mama si imi astern asa de rar gandurile aici incat as putea la fel de bine sa inchid blogul. Adevarul e ca ma gandesc des la el si ca nu as vrea sa il inchid. Scriu pentru mine de fapt si imi place sa ma plimb uneori de-a lungul anilor printre amintirile puse aici pe care, poate, le-as fi uitat.

Mi-a lipsit timpul fizic in care sa ma relaxez insirand amintiri aici. Nu am postari la care am lucrat indelung, de obicei era inspiratia de moment, dar actul in sine era un fel de ritual doar al meu care imi aducea un confort emotional major. In pat, laptop in brate, cafea calda, timp de rememorat amintiri, de redactat cu diacritice, de oftat, de zambit…

Si ma gandeam ca decat deloc, mai bine scriu cate un gand aici atunci cand apuc de pe telefon, fara diacritice, poate chiar si fara virgule caci deh, la 3 a.m. cu bebelusul in plina eruptie dentara…numai la virgulele corecte nu iti sta capul! 🙂

Cat despre rolul de mama, I love it! Mi-am dorit asa mult o fetita si uneori (a se citi deseori) ma uit la ea si nu imi vine sa cred ca a fost parte din mine fizic si ca eu am plamadit-o si ca e perfecta!

Ava are 6 luni jumate si deja are cateva silabe in vocabular, merge de-a busilea, da semne ca ar vrea sa se ridice si e un bebelus foarte iubit si rasfatat! 😍