Am mers la mare ca să văd un râu: Acheron vărsându-se în Marea Ionică!

Una dintre părțile fascinante ale unei călătorii în Grecia este că mereu poți să faci conexiuni cu mitologia în funcție de locurile în care te afli: șansele să fii într-o zonă care nu a fost cuprinsă în scrierile mitice sunt mici, dar chiar și atunci sigur rămâne loc pe cinste istoriei, nu ai cum să ajungi acasă fără o lecție nou învățată sau una rememorată.

Destinația noastră pentru concediul acestui sezon a fost Parga, Grecia. Recunosc, eu că mi-am dorit mai mult Grecia decât Ovidiu, însă concediul acesta ne-a picat foarte bine amândurora pentru că nu am mai avut o vacanță la mare de doi ani. Cum nu suntem genul de turiști care stau toată ziua la plajă și mereu căutăm să vizităm împrejurimile locului în care ajungem, iată că, ne-am dus la mare ca să vedem (și) un râu de data aceasta!

Râul despre care vorbesc aici se numește Acheron sau Aheron, cunoscut din scrierile antice drept un afluent al Styx-ului, cel pe care se conduceau sufletele celor morți pe o luntre vâslită de Charon. Deși în mitologie era descris drept un râu noroios, plin de ape tulburi, în realitate Acheronul este un râu extrem de pitoresc, foarte limpede și numai bun de pozat! Dintre cele șase râuri ale infernului, Acheron este râul tristeții.

40424725_10156058839284335_687240367027781632_n

Pentru a ajunge la Acheron trebuie să ajungeți în nord-vestul Greciei, în regiunea Epirus. Cum noi oricum eram în Parga, ne-am deplasat cu mașina până în Ammoudia. În dreptul acestei localități, râul Acheron a creat de-a lungul cursului, la vărsarea sa în mare, o mică deltă. Ammoudia ne-a părut a fi un orășel foarte liniștit, cu o plajă întinsă, numai bună pentru copii, intrarea în apă era una lină, fiind foarte mult de mers până ca apa mării să ajungă la nivelul umerilor. De asemenea, e o zonă bună de campare, am văzut acolo mulți turiști cu minivan-uri sau cu cortul.

40255911_10156057459994335_8713489801694674944_n

De pe un ponton amenajat pe râu, în schimbul a 4 euro biletul, ne-am îmbarcat într-un vaporaș care a mers timp de 50 de minute într-o plimbare în larg, de-a lungul coastelor din apropiere și pe râu până în dreptul punctului în care cursul lui era navigabil. Am văzut peștișori în apă, fluturi colorați, cuiburi de privighetori atârnând de pe ramuri de-a lungul malurilor și tot felul de păsărele colorate.

40297227_10156057459884335_7660199327763005440_n

40319029_10156057459814335_284938584367038464_n

După plimbarea cu ambarcațiunea, am urcat cu mașina spre munți pentru a ajunge la izvoarele râului! Aici ne aștepta un alt spectacol! Râul avea dimensiuni mai mici, putea fi traversat de la un capăt la altul în picioare dar, din păcate, pe cât era de cristalin, pe atât era de rece!

Multe activități erau puse la dispoziția turiștilor, de la echitație, tras cu arcul până la canoe. Noi am optat pentru o plimbare pe jos de-a lungul unui traseu cât mai aproape de izvor.

La finalul acestei ieșiri, ne-am oprit să luăm masa la o terasă pe malul râului: a fost interesant, în timp ce serveam cina, treceau oameni în canoe pe lângă noi! 🙂

40304233_10156057771209335_3719392896097452032_n

40253634_10156057771139335_6933532127325585408_n

40348293_10156057771089335_3612457732369547264_n

Ne-am reîntors în Parga după ora 5, timp suficient însă pentru baie în mare până când apunea soarele! 🙂

fac ce-mi spune inima…not!

Ieri am dat peste un copilaș care ceruse melodia la tribu de dana. Cererea lui m-a surprins pentru că e vorba despre o melodie tare veche pe care știu că o ascultam la rându-mi pe atomic când eram eu copil. Apoi mi-aș fi dorit să o ascult atunci pe loc, dar nu puteam pentru că nu aveam la îndemână cele utile. Spre seară, l-am întrebat pe Ovidiu dacă știe melodia, a zis ca nu, și am uitat de ea până azi când iarăși mi-a apărut în gânduri și nu m-am potolit până nu am ascultat-o pe repeat pe youtube. Proust cu madlena, eu cu melodia asta! 🙂

Manau- La tribu de Dana

Și am realizat că aveam 11 ani când o ascultam și că uram franceza din tot sufletul meu de copil căci îmi stricase media generală, franceza și matematica, singurele cu 9. :))

Mulți ani mai târziu nu, nu am ajuns inginer, dar am studiat la facultate franceza și stau și mă gândesc că, doamne dumnezeule, eu niciodată nu fac ce îmi spune inima! Din copilărie chiar! :)) Adică drag de franceză nu am avut niciodată, mai degrabă ambiție să-i dau de furcă…

Desigur, acesta nu este singurul exemplu din seria nu fac ce aș vrea, ci ceea ce ar trebui…Sunt eu mai fericită că încerc să urmez o cale logică și nu sufletul? Bineînțeles că nu! Au fost totuși rezultatele cele așteptate? Și da, și nu. Adică cele mai multe (bune) șanse din punct de vedere profesional le-am avut tocmai datorită unor astfel de decizii.  Dar tot datorită acestui fapt am avut și rateuri…

Nu știu care e varianta mai safe (nu mai simplă) că e clar că eu pe aia o caut și de aia nu-s chiar cea mai jolly persoană pe care o poți întâlni, riscuri profesionale și personale există și când iei decizii cu inima și când le gândești împotriva-i. Dar stau să mă gândesc acum oare atunci când iei decizii cu inima și se dovedesc tare proaste cum o fi? Măcar le-ai făcut cu un drag atunci, nu? Probabil că-s mai dureroase rezultatele neplăcute. Când le gândești logic și ies nașpa treburile dai vina pe logica folosită și depășești mai ușor situația. Mda, în continuare mă situez aici. Nu am învățat nimic. :))