Hai cu turismul cultural

Nu am apucat să vă spun, dar luna trecută (29 iunie) am fost la teatru …în Sibiu! Dacă punem cap la cap teatru plus Sibiu plus deplasare e clar că motivul poate fi doar unul: Faust al lui Silviu Purcărete, de altfel piesa care a inventat termenul de turism cultural la noi în țară.

Nu voi face o recenzie ca la carte pentru că încă stau să mă gândesc dacă aș mai revedea piesa, iar tendința mea e să nu: nu că n-ar fi fain sau că nu ar merita, dar totuși parcă nu rămâne nu. Din toate piesele văzute am vrut la un moment dat să revăd doar Adam și Eva în regia artistică a lui ALEXANDER HAUSVATER de la TNT (aka teatrul național timișoara) pentru că a fost enorm de mult peste așteptări, mai ales că m-am nimerit la piesă din pur noroc cu un bilet oferit în ultima secundă de cineva care nu mai putea ajunge.

La Faust aveam deja așteptări pentru că citisem recenzii despre piesă în anii trecuți și pentru că toți prietenii noștri din Sibiu au fost cel puțin o dată să vadă acest spectacol. Chiar și așa, tot am fost surprinsă.

Recomand Faust pentru:

-jocul actoricesc

-efectele de scenă, muult peste tot ce am văzut vreodată în orice altă piesă de teatru!

-decor, muzică și atmosferă psihedelică

-momentul când publicul a fost invitat să intre în iad. Da, e cu mișcare: piesa se joacă într-o hală industrială și, la un moment dat, spectatorii sunt invitați să se deplaseze în spatele scenei pentru o altă față a spectacolului. Eu stăteam pe ultimul rând de sus și era quite the view cum vedeam o grămadă de oameni pierzându-se în fumul gros în timp ce mergeau spre zona respectivă. M-a făcut să mă gândesc la evreii din lagărele de concentrare când erau duși în camerele de gazare. Nu știu de ce mi-i imaginez la fel.

-toate simțurile spectatorului sunt antrenate, ca să nu mai spun că trebuie să fii și multitasking, efectiv nu poți cuprinde cu privirea tot ce se întâmplă pe scenă!

L-aș recomanda mai puțin:

-celor care au o problemă cu nuditatea pe scenă

-celor care au o problemă cu manifestări ale sexualității pe scenă (într-un fel sau altul)

-celor care nu au citit Faust (eu l-am studiat / citit cap coadă în liceu la literatură universală și consider că nu poți să mergi la piesă fără cel puțin câteva informații despre ce a scris Goethe)

-vegetarienilor

și, desigur, celor cărora nu le place să meargă la teatru. :))


Până una alta, că tot am fost (din nou) la Sibiu, de data aceasta am vizitat pentru prima oară grădina zoologică care e chiar drăguță de văzut în weekend, dar în Parcul Astra încă nu am ajuns, deci mai e loc să trecem pe acolo că mai am chestii de văzut.

Și să vedeți ce poze faine am surprins pe drumul de întoarcere, din mașină! Spectacol, nu alta și, pentru că sunt norocoasă, la una dintre ele cineva dintre urmăritorii mei de pe insta a recunoscut locul. 🙂

36840245_10155945398309335_3672493592686886912_n
un sat mai pe lângă Sibiu pe care am pus ochii de multă vreme, dar pe care doar acum am reușit să-l pozez cum se cuvine, din mașină, de pe autostradă
36838675_10155945402414335_4243864233218932736_n
Totești, Cârnești , județul Hunedoara

 

 

Prima experiență cu Air Serbia

Am sentimente amestecate legate de zborul cu avionul. În mod sigur nu îl voi uita niciodată pe primul, atunci când mă îndreptam spre Londra. Dintre toate, în mintea mea respectivul e cel mai prezent și cel mai frumos, deși fiecare aplecare a avionului mai înspre dreapta sau stânga îmi făcea inima să-mi bată puternic pentru că nu știam ce se întâmplă de fapt și aveam impresia că ne rostogolim.

Cel mai mult îmi place când se încheie procedeul de aterizare și ajungi sus, deasupra norilor, în linie dreaptă. Atunci totul pare atât de lin și de nemișcat îndemnându-te la meditație. Te uiți pe geam și vezi cât de mic e totul, până și cele mai impunătoare clădiri nu mai înseamnă nimic…De sus, de acolo, vezi marea ca un albastru pictat pe o pânză impresionistă, iar formele de relief devin brusc mici cubulețe de lego aranjate de un copil entuziast. Dacă te rupi puțin de realitate, observi că nu mai contează nici timpul, nici locul. În gândurile tale, cel puțin. E o experiență faină să zbori, merită încercat! 🙂

Eh, dar deși spun toate astea de mai sus și conștientizez frumusețea și utilitatea zborului, mă ia destul de des cu emoții atunci când știu că trebuie să mă deplasez cu avionul. În primul rând, dacă ești puțin control freak, în avion îți va crește nițel anxietatea pentru că acolo realizezi că nu ai de fapt nici un fel de control asupra vieții tale. Picioarele tale nu mai ating pământul. Nu poți să te dai jos la prima stație, nu poți să deschizi geamul, nu poți să fumezi ca să te relaxezi. Până la urmă, dacă stăm să ne gândim bine, chiar așa e și realitatea. Niciodată nimic nu e în controlul nostru de fapt, cu excepția nimicurilor cotidiene, cum ar fi cele în care decizi dacă pui zahăr sau nu în cafeaua ta de dimineață. În rest, totul face parte dintr-o imagine de ansamblu din care noi știm doar o mică părticică.

Să zicem că sunt conștientă de toate cele enumerate mai sus știind că dacă e să se întâmple ceva, se va întâmpla, însă experiența cu Air Serbia a fost prima în care am fost anunțată că avionul are defecțiuni tehnice și că trebuie să coborâm din el! Partea bună era că încă nu apucasem să decolăm! Partea mai puțin bună era că ora: 6 dimineața și că trebuia să ajungem la birou. O altă parte era că avionul era de fapt un ATR și că nu mai zburasem cu un avion de mărimea acestuia până acum. Sentimente amestecate? Delooooc! :))

17992229_1614118195284636_5794830429741246870_n

Eu și colegele mele ne-am trezit la 2.30 a.m. ca să mergem cu mașina până în Belgrad, iar de acolo urma să luăm avionul spre Zagreb. Am trecut de toată faza cu verificarea datelor și bagajelor, am făcut check in-ul, am trecut de îmbarcare și ne-au dus cu mini busul până la avion unde am avut deosebita plăcere să observ ATR-ul micuț și finuț cu însemnele Air Serbia. Am urcat, ne-am aranjat bagajele, ne-am cuplat centurile de siguranță, personalul de zbor și-a început procedura de prezentare, iar apoi a urmat liniște… Adică avionul nu a început să se miște înspre pista de decolare. Nu mi-a părut ciudat că până la urmă nu mai zburasem cu un ATR și nu știam exact dacă procedura e la fel. După 10 minute suntem anunțați că trebuie să coborâm din avion pentru că nu poate decola din cauza unei defecțiuni tehnice.

A trebuit să coborâm, să reintrăm în aeroport, să așteptăm puțin, să trecem din nou prin tot procesul de îmbarcare. Și dacă prima oară nu a piuit nimic când am trecut pe la securitate, a doua oară a piuit alarma, deși eram tot eu, în aceleași haine, la o oră distanță! :))))) Astea cu alarmele false mereu mă amuză, nu e prima oară când mi se întâmplă să am aceleași haine la îmbarcare și la dus să piuie, iar la întors să nu!

În fine, trecuse cam o oră sau o oră jumate, atât eu, cât și fetele, care mă însoțeau eram extrem de obosite deja, se făcuse 8 dimineața între timp și cred că mai degrabă ne termina gândul că urma să și prestăm pe plantație până la 6 seară și, oh, credeți-mă, nu ne-a scutit nimeni, ba din contră, parcă mi s-a cerut mai mult să lucrez în ziua respectivă decât în altele!

În scurt timp am fost conduse din nou la avion și, ce credeți, era același! :)) Avionul, cel defect și în incapacitate de a decola, ne aștepta frumușel la locul lui de unde nu a îndrăznit să zboare inițial pentru a încerca din nou! :)) Gândindu-mă înapoi acum, realizez că am fost destul de calmă pentru că mi-am spus că dacă personalul de zbor se urcă în avion cu încrederea că ajungem la destinație cum trebuie, nu poate fi decât de bine, doar nu or fi inconștienți să-și riște viața chiar așa! :))

Un alt lucru care m-a surprins a fost că la îmbarcarea în avion mi-au schimbat locul de pe bilet, trecând cu pixul alt loc peste cel inițial. Mi s-a părut ciudat, de abia după am înțeles că mută lumea în ATR astfel încât să existe echilibru și să nu fie mai mulți pasageri doar pe o parte! :)) De știam de la început că până și chestia asta poate afecta zborul, m-aș fi uitat de două ori cât de masivi construiți sunt cei de pe partea în care am stat și eu… :))

Spre norocul nostru și binele tuturor, într-adevăr, zborul a fost unul foarte lin și am ajuns cu bine în Zagreb. Cu toate acestea, nu mi-aș mai dori să repet o astfel de experiență și sper să nu mai am de-a face cu Air Serbia prea curând, deși sunt conștientă că astfel de întâmplări au loc și la case mai mari.