Exact, după mult timp. Muult prea mult (aş adăuga din nou!) am ajuns şi eu săptămâna asta la teatru. Ultima oară am fost anul trecut în decembrie la Auăleu când au venit ei la mine, adică în Oraviţa. Despre Auăleu doar de la foarte bine în sus, dar astăzi vă povestesc despre Maria de Buenos Aires a Teatrului Naţional Timişoara.

Spre ruşinea mea, recunosc că nu deţineam informaţii despre această reprezentaţie şi am ajuns acolo în urma unei întâmplări! La sfârşit de zi de muncă (se pare că în ultima vreme atunci mi se întâmplă chestii faine- vezi  şi aici!) eram în bucătărie spălându-mi cana de cafea- că aşa-s eu, fata simţită, de la ţară! :)) Şi pe măsură ce creştea pasiunea mea în privinţa spălării acestui obiect o colegă întreabă tare dacă vrea cineva să meargă la teatru că are un bilet în plus!

Meee! Meee! Meeee! 😀

Şi dusă am fost.

Despre Maria doar de bine. Sold out! Decorul a fost MI-NU-NAT! Spectatorii stăteau frumos la mese (gen cabaret) şi au fost întâmpinaţi cu vin şi pahare pe fiecare măsuţă în parte (pe care l-am şi consumat!), deci a fost love at first side! Şi cum om sunt, am cam început să judec după aparenţă şi credeam că mă va unge pe suflet şi piesa în sine. Nu s-a întâmplat asta în mod neapărat şi o să vă şi spun imediat de ce, dar per ansamblu a fost foarte fain, deci vă recomand şi vouă piesa!

Mi-a plăcut nespus de mult orchestra şi am avut norocul de a prinde un loc chiar lângă ei. Au primit ropote de aplauze pe final, pe alocuri acestea fiind mai mari decât cele alocate actorilor. Recunosc: şi eu i-am aplaudat mai tare pe ei! 🙂

Spectacolul în sine a fost un melanj de culoare, dinamică, dans şi poezie. În aceeaşi idee, costumaţiile au fost superbe! S-a interacţionat cu publicul, adică actorii îi invitau la dans pe cei din sală! Partea asta e foarte faină pentru cei mai extrovertiţi, dar eu am o problemă cu apropierea din timpul dansului şi marţi seara chiar am refuzat o invitaţie de a merge la dansuri ca apoi să mă trezesc dansând la teatru la invitaţia unei actriţe…care mi-a pasat tipul din spatele scaunului meu! :)) Oh, the irony! Nu vă mai spun decât că ori de câte ori apărea câte un actor pe lângă mine, aveam emoţii să nu care cumva să mă mai invite vreunul la dans! Nu prea m-am putut relaxa! :))

Singura chestie care nu a fost prea pe gustul meu a fost de fapt din vina mea! Adică m-am dus la această piesă fără să citesc nimic despre ea şi nu am înţeles esenţa. Totul a fost cam prea abstract şi/sau alegoric pentru mine. Am prins din zbor ideea că Maria reprezintă un fel de arhetip, dar de care şi de ce, hmmm, nu prea! Spre uşurătatea fiinţei mele, am realizat în scurt timp că nu am fost singura cu problema asta! :)) Ah da, şi actorii se tot sărutatu pe scenă! De foarte multe ori. Nu am înţeles de ce, dar am înţeles că eu nu aş fi putut să fiu actriţă şi să mă sărut cu colegii de la locul de muncă french style! :))

All in all, mergeţi la teatru şi la Maria de Buenos Aires. Preţul biletelor e chiar derizoriu, iar munca acestor oameni e colosală!

Mai mult ca sigur, voi repeta experienţa şi voi deveni abonată, ca să nu mai spun că data viitoare vom merge mai multe colege la teatru! Mai spun o chestie: mă bucur că am ajuns printre oameni cu astfel de afinităţi! E ceea ce căutam de multă vreme! 🙂