O părere reală și cuprinzătoare despre Macedonia mi-a oferit-o capitala acestei țări, Skopje, cu ocazia unui popas făcut astă-vară la întoarcerea din concediul nostru grecesc. Cred că devine deja o tradiție pentru noi ca atunci când mergem în Grecia, atât la dus cât și la întors, să ne oprim în localitățile macedoniene: am început cu Veles, apoi Strumica, la dus anul acesta am poposit în Gevgelija, iar la întoarcere, la crème de la crème, am optat pentru capitală.
Gevgelija a fost o decizie foarte bună ca popas pentru noapte pentru că localitatea e foarte aproape de vama grecească astfel încât dimineața am trecut granița înaintea celorlalți turiști și timpul de așteptare a scăzut considerabil: de exemplu, dacă am fi optat să ne continuăm drumul spre Grecia fără acest popas în seara respectivă am fi petrecut foarte multe ore la coadă într-o vamă super aglomerată. Știu sigur asta pentru că urmăream știrile din pat de la hotel și vedeam haosul de la doar câțiva kilometri de noi.
Nu am acordat o atenție deosebită Gevgelijei pentru că eram foarte obosiți, dar ca o notă aparte, orașul se face remarcat pe teritoriul Macedoniei prin multitudinea de cazinouri: până și noi eram cazați la un astfel de hotel cazino, de fapt cam toate erau la fel, deci nu prea aveam ce alege, oricum condițiile de cazare au fost foarte bune!
În Macedonia am fost mereu plăcut surprinsă de cazările avute, hotelurile de 3 stele arată precum ceea ce oferă grecii la 4 stele, am experimentat asta în Strumica și Gevgelija, iar în Skopje am ales în cele din urmă unul de 4 stele.
Citisem despre Skopje anterior vizitei acolo că au investit mult în oraș în zonele centrale cu ceva marmură extrem de scumpă și că e plin de statui: ce nu știam până să ajung acolo e că nu e plin de statui, e burdușit de statui la fiecare pas, intersecție, pod, clădire, colț, apă, și lista poate continua la nesfârșit! Noaptea orașul este iluminat perfect, toate detaliile clădirilor și statuilor sunt nuanțate în mii de culori. Este și mult kitsch, dar în aceeași măsură fascinează cumva: fascinează prin opulență, prin culori, prin grandoarea celor expuse în chiar centrul orașului care este foarte întins ca suprafață. Toate această expunere a unei măreții care nu știu cât e de reală de fapt raportată la populația acestei țări, să nu uităm că Macedonia e fosta țară iugoslavă în plin proces de aderare la U. E., demers care a stârnit o serie de probleme cu grecii pentru că macedonienii își asumă o parte din istorie drept a lor, deși este de fapt elen.
Ei bine, Skopje mi-a lăsat această impresie, de a unei națiuni care își caută propria identitate și care încearcă să-și reconstruiască oarecum istoria dezicându-se de trecutul comunist iugoslav: e destul de evident datorită amalgamului de arhitectură recentă (stil romanic, coloane grecești) că se gândesc mai degrabă la trecutul glorios al lui Alexandru Macedon (care totuși s-a născut în Grecia, de fapt în provincia grecească Macedonia aflată în nordul grecesc- un alt subiect delicat și datorită cărora Macedonia trebuie să își schimbe numele pentru a adera la Uniune). Proiectul acesta de reconstruire și de redefinire al capitalei a început în 2014, iar scopul său a fost de a face Skopje cât mai pitoresc. Costurile par a fi fenomenale și tot acest efort este considerat un exces de naționalism. Pe de o parte, 25% din populația țării locuiește aici. Pe de altă parte, Macedonia este în top 3 ca procentaj al șomerilor europeni. Contradictoriu, nu?
E prima oară când un oraș mi-a lăsat sentimente așa amestecate și care mă provoacă să mă reîntorc la el pentru a descoperi mai multe. Până și din punct de vedere religios aici am experimentat un moment deosebit: știam că în Macedonia există populație musulmană (ca și în Kosovo, Albania și Bosnia Herzegovina) și mereu de pe drum priveam fascinată minaretele moscheelor care se înălțau semeț de-a lungul localităților, mi se par de poveste și, deși destul de pueril, mă făceau să mă gândesc la Alladin. În Skopje, pentru prima oară în viața mea am auzit chemarea la rugăciune a muezinului dintr-o moschee în a cărei proximitate ne aflam. A urmat apoi un val de rugăciuni care se auzeau din tot orașul. A fost magic!
Tot în Skopje puteți urca pe Muntele Vodno, de unde puteți admira de aproape cea mai mare cruce din lume: Crucea Millenium care are 66 de metri înălțime. Noi nu am urcat până acolo pentru că oricum o vedeam din orice punct al orașului ne situam. Am văzut totuși orașul de la înălțime de pe Fortăreața Kale unde portarul ne-a salutat în românește și ne-a sfătuit să nu dăm banii pe apă căci izvoarele din oraș au apă bună: ceea ce e adevărat, nu e prima oară când am experimentat asta. Apa din Macedonia, fie de la robinet sau izvoare publice este foarte bună, poate și datorită elevației țării, una dintre țările cu cea mai multă suprafață muntoasă din lume, raportată la dimensiunile țării desigur.
Prețurile sunt foarte mici comparând cu fostele țări iugoslave prin care am fost, vă dați seama, dacă eu, româncă fiind consider prețurile mici, oare cum le-ar vedea un suedez sau un neamț? :))
Simt că aș avea mai multe de spus despre Skopje și Macedonia și la fel de multe de văzut în această țară, deși mie nu îmi prea place să mă reîntorc în locurile vizitate, în Skopje sper sincer să mai ajung și mi-aș dori să văd mai mult din lacurile și munții acestei țări, lista e lungă și rămâne deschisă pentru anii următori.
Până atunci, dacă ajungeți cumva în Skopje, vă recomand fortăreața Kale și neapărat centrul în întreg ansamblul lui (eu am impresia că totuși nu l-am văzut în întregime) și vă îndemn să aruncați o privire mai atentă podurilor: Podul de piatră (foarte vechi), cel al artiștilor, cel de fier cu lei imenși pe el și multe altele, centrale toate, aflate pe râul Vardar.
*toate pozele sunt făcute în Skopje
