Doamnele blânde ale oceanelor

Mă uitam la Finding Nemo aseară și mi-a rămas în minte scena în care Nemo și Dory fuseseră înghițiți de o balenă care mai apoi i-a eliberat din nou în ocean prin nări:

FN-dory-624x298.jpg

Apoi am început ca un copil să mă întreb de ce sunt balenele așa de mari, cum funcționează, pe unde și cât de mult trăiesc.

Sunt absolut fascinată de aceste mamifere, de dimensiunile lor (ca să fie mai simplu, imaginați-vă 3 blocuri a câte 4 etaje fiecare suprapuse!), de cât de inteligente și de elegante sunt!

Atât de mari și totuși atât de fragile, balenele sunt în continuare, din păcate, foarte vânate în țări precum Islanda, Japonia și Norvegia.

După ce am citit puțin mai multe am aflat că celulele nervoase din neocortexul balenelor sunt asemănătoare celor umane și că au funcții similare. Pentru a înțelege ce înseamnă asta, gândiți-vă că prin ajutorul acestui element din anatomia noastră reușim să generăm sentimente precum iubirea și dezvoltăm atașamentul, empatia…Ca un contraexemplu, ne putem gândi la reptile cărora le lipsește neocortexul și care nu dezvoltă sentimente nici măcar față de puii lor…de aici și expresia ‘cu sânge rece’.

Fiind mamifere, balenele nasc puii care apoi sunt îngrijiți doar de către mama balenă. Masculii balenă nu sunt deloc implicați în creșterea puiului. Cât sunt mici aceștia sunt ‘alăptați’, laptele de balenă având consistența asemănătoare pastei de dinți din cauza conținutului mare de grăsime.

Un alt fapt interesant e că balenele nu prea pot să doarmă în adevăratul sens al cuvântului pentru că riscă să se înece, astfel că unele specii au dezvoltat niște aptitudine speciale de somn prin care își adorm doar jumătate de creier alternând apoi cu cealaltă.

Ca fapt divers, balenele sunt destul de timide de fel, însă cum oamenii sunt mai curioși, de multe ori au avut loc întâlniri spectaculoase între aceștia în întinsul apelor! Breathtaking la propriu și la figurat:

A-southern-right-whale-mother-seen-under-a-whale-watching-boat-in-Peninsula-Valdez-Argentina-MAIN
http://www.mirror.co.uk/news/world-news/whale-under-boat-amazing-pictures-2940085
article-2336829-1A2D2E26000005DC-250_634x934
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2336829/Kayaker-keeps-cool-capture-moment-20ft-minke-whale-swam-beneath-boat-Antarctic.html

 

Revelione, revelioane

Am tot citit zilele astea mărturisiri legate de cum și-a petrecut lumea revelioanele de-a lungul timpului. Nu fac parte discordantă din ecuație și pentru că oricum mă gândisem și eu la un fel de rememorare a lor, adaug părerea-mi că revelionul este raportat la vârstă și că felul în care alegem să-l petrecem ține numai și numai de noi.

Nu cred în scuzele unor revelioane întâmplate pe manele pentru că era peer pressure și ne-am dus acolo că nu aveam de ales. Ba aveam! Mereu avem! Așa cum nu cred în ‘uită-te la mine ce cool sunt! am ales să stau acasă pentru că așa e cel mai bine de fapt și asta mi-am dorit întotdeauna, doar că nu am făcut-o până acum că mă obligau prietenii să merg cu ei pe munte!’

Am început revelioanele pe la 12- 13 ani cu chefuri de pomină la sat care țineau 3 zile (ca-n povești!). Eram foarte mulți copii/adolescenți care se reuneau cu ocazia asta pentru că eram mulți din generațiile 84-89. Îmi amintesc și acum că la 15 ani am ajuns acasă a doua zi la ora 9 a.m. pentru că efectiv am dansat și ne-am distrat de minune toată noaptea. Locul faptei? O căsuță cu 3 camere a unui amic, în care nu locuia nimeni și care avea pământ pe jos. Nu vreți să știți cum arătau papucii noștri la finalul chefurilor! :)) Dar de distrat, ne-am distrat maxim! Muzica? Populară, manele, BUG Mafia, house, O-zone, dance, blues-uri. Fiecare dansa pe ce-i venea și nimeni nu forța pe nimeni la dans.

Apoi, am continuat cu revelioane la oraș, până când mi-am băgat piciorul și am decis că nu mai am chef să investesc în noaptea dintre ani, drept urmare, de la sfârșitul liceului, cuprinzând facultatea și perioada masterului, eu NU am mai mers nicăieri de revelion. Nu m-a obligat nimeni să merg undeva, nu m-a luat nimeni la întrebări. Prietenii mei din liceu își vedeau în continuare de revelioanele lor separat de mine fără să mă bată la cap și respectându-mi decizia. Eram hater, acum mi-e clar! :))

Bine, în cei 2 ani de master am ales să plec pe undeva de Crăciun, gen Herculane sau  sudul Spaniei.

Mi-am revenit apoi și am decis că parcă aș vrea să petrec revelionul călătorind că totuși să fii hater nu era foarte distractiv… Zis și făcut, m-am dus în Anglia și am petrecut noaptea dintre ani într-un pub englezesc tradițional. Pentru 2014 m-am dus pe Semenic. În anul următor m-am dus la Budapesta, iar acum am fost la Sibiu. Cel de anul acesta nu a fost lipsit de peripeții, însă a avut frumusețea lui. Rămâne de povestit! 🙂