Nu știu câți dintre voi sunteți fani Eurovision precum sunt eu, deși recunosc că anul acesta m-a cam prins cu lecțiile nefăcute într-ale concursului. Nu știam nici melodii, nici datele semifinalelor. Am reușit să recuperez rapid, să am și favoriți, Suedia (chiar câștigătorul) și Belgia (locul 4).

Și pentru că am pomenit câștigătorul de anul acesta care m-a chiar foarte bucurat- eu zic că a meritat pe deplin-, vreau să îl amintesc și pe cel de anul trecut.

Așadar, mie îmi place Conchita Wurst foarte mult! Am fost fan al melodiei Olandei (locul 2 în competiție în 2014), dar am conștientizat că titlul trebuie să-i revină Conchitei.

Anul acesta a prezentat show-ul Eurovision și a cântat live. Se vede că e un om al spectacolului, sincer, putea foarte bine să prezinte singură spectacolul bine merci- a fost mult mai feminină și mai prezentă decât celelalte trei prezentatoare. Bine, Conchita, așa bărbată cum este, e muuult mai feminină decât multe dintre femeile pe care le știu. Dacă priviți deasupra de barbă, o să vedeți niște ochi absolut superbi! Evident, mă gândesc că puțini bărbați ar recunoaște asta! :))))

Acum Conchita și-a lansat primul album și pentru că am ascultat câteva melodii, vă spun că sună foarte bine și le recomand. Îmi place tot. Vocea, personajul, muzica, imaginea.

Audiție plăcută!