Lecturile sezonului rece: două cărți din decembrie, două din ianuarie

Lecturile sezonului rece sunt următoarele:

87af48422155c6a8992eeca7ed061793

1. În căutarea oii fantastice, de Haruki Murakami

Simțindu-mă oarecum puțin în urmă din punct de vedere literar pentru că nu îl citisem pe Murakami, am cumpărat una din cărțile lui în decembrie pentru a vedea cum și cu ce se mănâncă. Am citit câteva recenzii înainte de a deschide paginile și oarecum fusesem dezamăgită din start pentru că această carte a lui nu era foarte bine cotată. Nu mai conta, deja era achiziționată, așa că am început să o citesc!

Sincer, de departe această carte a fost una dintre cele mai ciudate pe care le-am citit până acum. Am terminat-o și la final am simțit că am rămas cu NIMIC, până am mai citit niște recenzii și mi-au picat ochii pe una cu care am fost de acord și am decis că așa vreau să înțeleg și eu această carte: de multe ori atunci când avem totul, nu suntem mulțumiți și plecăm în căutarea a altceva, poate mai bun sau mai mult. Căutarea aceasta nu e niciodată ușoara, de cele mai multe ori e chiar absurdă, însă în momentul în care ajungem la finalul căutării, realizăm că de fapt punctul zero, cel din care am pornit, era cel la care trebuia să rămânem pentru că reprezenta din start ceea ce e mai bun pentru noi. Semn că unele căutări sunt inutile. Are sens? Dacă nu, fix așa e și romanul! :))

La modul concret, cartea este despre un tânăr (al cărui nume nu îl vom afla) care literalmente pornește până în nordul îndepărtat al Japoniei pentru a găsi o oaie mai diferită văzută într-o fotografie. Toate detaliile călătoriei lui sunt misterioase, practic este într-un fel amenințat să pornească în această căutare…Călătoria în sine e plictisitoare, cu excepția componentei umane pentru că, e lesne de înțeles, la drum lung mereu apar noi tovarăși!

2. Verișoara Bette, de Honore de Balzac

Doamne, cât m-am mai plictisit cu această carte! Mai era și în franceză! Simțeam că am lăsat mult în urmă realismul francez, undeva pe băncile facultății, în anul doi, ca să fiu mai exactă! Descrierile decorurilor, personajelor, societății zilelor respective, moravurile societății, efuziunile sentimentale, discursurile patetice, toate, absolut toate mă plictiseau, deși literar vorbind, știam că am în mână o bijuterie a vremurilor. Cartea e foarte bună, tot ce scrie Balzac e foarte bun, însă mereu mi-e greu să mă întorc de la posmodernism și contemporan la scrierile mai vechi. Toate au timpul lor! Altfel vedeam lecturile acestea în liceu sau facultate.

Ei bine, și cum m-am luptat cu Verișoara Bette mai multe luni din 2017, am ajuns la finalul ei în decembrie când… spoiler alert, personajul care dă titlul romanului moare și totuși romanul nu se termina! Atunci, de abia atunci, am început să fiu interesată de carte! Și pe bune că finalul a fost apoteotic! Am avut nevoie de acest final să realizez de ce e Balzac Balzac și de ce îmi plăceau cărțile lui înainte! În momentul respectiv chiar mă gândeam că parcă aș mai citi un roman de-al lui, dar totuși, parcă e prea mare efortul pentru un final neașteptat, iar lista mea de autori necitiți e încă lungă.

3. Creierul idiot, Steve Burnett

Am ajuns să citesc non ficțiune pentru că aveam cartea în bibliotecă cumpărată fiind de Ovidiu și, credeți-mă, m-a fascinat! Mai citisem în septembrie non ficțiune de la Irvin D Yalom cu privire la moarte și cum să gestionăm această teamă, însă cartea lui Burnett mi-a ajuns mai bine la suflet! În primul rând, pentru un neuro-cercetător, e fascinant cum a reușit să pună în pagini pe înțelesul tuturor informații științifice despre funcționalitatea creierul. Și toate acestea, într-o manieră amuzantă pentru că, dacă veți citi cartea, veți vedea că autorul are un simț al umorului debordant!

În Creierul idiot aflăm care sunt rateurile pe care creierul nostru ni le dă deși el este în perfectă funcțiune, iar în finalul cărții există și un subiect dedicat anumitor boli de natură psihică. Veți afla de ce e mereu loc pentru desert chiar și atunci când cu doar câteva secunde înainte decretam că nu mai putem mânca nimic sau de ce ați ajuns în total altă cameră în mână cu un obiect a cărui intenție de utilizare nu vi-o mai amintiți!

4. Visătoarea din Ostende, Eric-Emmanuel Schmitt

Deși, de obicei, iubesc cărțile lui Schmitt, iată că acest volum de 5 povestiri de iubire nu au ajuns la sufletul meu. Poate și pentru că le-am citit imediat după Creierul Idiot și încă eram influențată de genialitatea lui Steve Burnett. Dacă ar fi să fac un top al celor 5 povestiri, el ar fi așa:

Lecturile proaste mi-a plăcut cel mai mult pentru că nu a fost deloc previzibil.

Femeia cu buchetul de flori mi-a amintit de o bătrânică din Complexul Studențesc din Timișoara pe când eram studentă care mereu stătea pe o băncuță și își vindea buchețele din florile din grădina casei ei.

Crima perfectă e despre nevroze din dragoste și criza vârstei a treia.

Vindecarea e destul de siropoasă.

Visătoarea din Ostende, iată că fix povestirea care dă numele volumului a fost cea care m-a atins prea puțin, tot din cauza „siropului”. Pare nițel ruptă din Sandra Brown. :))

După mai multe deliberări legate de ce voi mai citi în continuare a avut sorți de izbândă Margaret Atwood! Așa că în curând voi scrie cât de mult sau dacă mi-a plăcut madama! 🙂 Ne despart doar 600 de pagini până în acel moment!

2017 în cărți

Conform goodreads.com în anul ce tocmai a trecut am citit, pe parcursul a 17 cărți, 6488 de pagini (mai mult sau mai puțin, zic eu, depinde de editura/formatul cărților avute în mână versus edițiile găsite pe site).

Cea mai scurtă a fost o cărticică pentru copii, în limba engleză, doar 81 de pagini- The Great Egyptian Grave Robbery de Jeff Brown, una dintre cărțile seriei cu Flat Stanley.

Cea mai voluminoasă a fost Încleștarea regilor de R.R. Martin, a doua carte (care la rându-i e împărțită în două părți) din seria Cântec de gheață și foc (ecranizat drept Game of Thrones)- 968 de pagini.

18247958

Cea mai populară carte dintre cele citite în 2017 a fost Urzeala Tronurilor de același R.R. Martin, practic prima carte a seriei. Cea mai puțin populară în rândul cititorilor de pe goodreads, dar citită de mine, a fost Despre inimă și alte eseuri a lui Andrei Pleșu.

Media steluțelor acordate pentru ceea ce am citit de-a lungul anului a fost de 3.8 din 5, ceea ce denotă că am fost mulțumită de cărțile avute în mână. Primul meu review de pe site de anul acesta a fost acordat Memoriilor unei gheișe, de Arthur Golden.

9991719

De ar fi să fac un top al acestor 17 cărți, el ar arăta așa:

***** steluțe (maxim) au primit:

Urzeala tronurilor, R.R. Martin

Încleștarea regilor, R.R. Martin

Memoriile unei gheișe, Arthur Golden

Extrem de tare și incredibil de aproape, Jonathan Safran Foer

Noaptea de foc, Eric-Emmanuel Schmitt

Poftă de ciocolată, Care Santos

29324449

****

Mâna ascunsă, Agatha Christie

Despre inimă și alte eseuri, Andrei Pleșu

Privind soarele în față, Irvin D Yalom

Coajă de nucă, Ian McEwan

***

Cavalerul celor șapte regate, R.R. Martin

Supă de pui pentru suflet, Jack Canfield și Mark Victor Hansen

**

Pluta de piatră, Jose Saramago

The Great Egyptian Grave Robbery, Jeff Brown

The Adventure of the Engineer s thumb and other cases, Arthur Conan Doyle (seria Sherlock Holmes)

La Cousine Bette, Honore de Balzac

În căutarea oii fantastice, Haruki Murakami


Dacă ar fi să fac un alt top, mai personal, aș spune că au fost doar două cărți care mi-au lingușit pregătirea profesională: cele de la Saramago și Balzac! Pluta de piatră a fost o adevărată încercare: din punct de vedere stilistic această carte e deasupra tuturor, dar privită doar din acest punct de vedere, din păcate conținutul în sine nu m-a impresionat. E despre o căutare identitară, națională, politică. Această temă a căutării (de data aceasta cu valențe personale) am regăsit-o și la Murakami în În căutarea oii fantastice, de departe cea mai ciudată carte citită până acum.

În engleză, am citit 2 cărți, în franceză una singură, restul în română.

Cea mai frumoasă surpriză a fost Poftă de ciocolată de Care Santos. ❤

O altă carte care excelează stilistic prin figuri de stil este Memoriile unei gheișe. De asemenea, procedee stilistice și de punere în pagină care surprind se regăsesc și în Extrem de tare și incredibil de aproape.

17831064

Despre lecturile lui 2017 și nu numai am scris aici:

Extrem de tare și incredibil de aproape

După 3 volume din Game of Thrones

Noaptea de foc

Pofte de citit- Agatha Christie

Ce am mai citit în ultima vreme

Sistem inedit de împrumutat cărți

wishlist of authors


Sper să vă inspire lista mea! 🙂

Am dat deja startul și cursul provocării de lectură pe 2018, iar anul acesta sper să mă țin de biblioteca personală și să mai dau gata din titlurile adunate până în acest moment! 🙂