Ce poți vizita în apropiere de Timișoara? 3 propuneri pentru vara aceasta!

Nu voi inventa eu roata la căruță și nu voi șoca pe nimeni menționând aici niște locuri de care nu a mai auzit nimeni din oraș până acum. Situația e fix inversă, voi vorbi de niște locuri foarte aproape de Timișoara la care noi nu am ajuns până acum două săptămâni, deși sunt arhicunoscute și foarte apreciate. Poate mai sunt întârziați ca noi care merită un imbold! :))

Ei bine, dacă stai în Timișoara și te pui în mașină să mergi spre Recaș vei vedea că Timișul are și regiuni deluroase și nu oricum, ci pline de viță de vie: Recașul e cunoscut pentru producția viticolă, însă pentru mine a fost de mare impact peisajul din mai multe motive:

  • wow, au și dealuri, nu doar câmpie în județul acesta
  • nu am mai văzut niciodată atât de multă viță de vie plantată într-un singur loc
  • totul era îngrijit și se vedeau tractorașe prin plantații, m-a făcut să mă gândesc la Toscana, deși în zona respectivă din Italia încă nu am ajuns.

Ajunși acolo, am intrat și în magazin de unde am cumpărat o sticlă de vin, un rosé demi-dulce. O altă surpriză au fost prețurile foarte decente.

37092810_10155956448134335_2529323776965869568_n

37140925_10155956448079335_328128036761239552_n

37084434_10155956448219335_7955147522391932928_n

Continuând pe drumul respectiv vei ajunge și la Herneacova, cunoscut drept centru de echitație unde au loc competiții internaționale de profil. Sunt foarte multe activități pe care le poți face aici:

  • picnic pe iarbă cu familia
  • pescuit la lac
  • vizitat și călărit căluții
  • au și parc de aventuri
  • te poți da cu tiroliana
  • au locuri de joacă amenajate pentru copii
  • te poți caza, am văzut câteva căsuțe foarte drăguțe pentru cazare
  • poți bea o cafea la restaurant sau servi un grătar în foișoarele puse la îndemâna turiștilor (există mai multe puncte din care poți cumpăra mâncare)
  • fotografii faine cu vechiul conac
  • participarea la diverse evenimente de profil care se susțin acolo

La fel, m-a uimit, liniștea și civilizația, lumea a stat organizat la coadă (care nu era mare), nu manele, nu oameni urlând, nici măcar nu există taxă de intrare (taxa existentă se percepe doar pentru echitație și parcul de aventuri, în rest oricine se poate bucura de locație). De asemenea, lipsa taxei se aplică și pentru parcare. Am fost într-o sâmbătă, dar poate că am fost noi norocoși și nu am prins aglomerație, cine știe? Mereu mă surprinde civilizația atunci când o întâlnesc în România! :)) By the way, oare cât o fi costând o asemenea moșie, cu lac, conac, parc de aventuri, sală de evenimente, VIP area, grajduri pline de cai și hipodrom?

37202227_10155956465639335_2783891273193357312_n

Și ca să închei apoteotic o să vreau să vă vorbesc puțin și despre o zonă nu foarte aproape de Timișoara, dar care merită vizitată, Clisura Dunării. Am avut recent o nuntă în Drobeta Turnu-Severin, iar la întoarcere am zis să facem drum prin partea sudică. Am mai fost la Dunăre, acoperisem partea din Moldova-Nouă până în Berzasca, dar nu am trecut mai departe. În aceeași măsură, și la celălalt capăt, mai fusesem în Turnu Severin și în Orșova, dar nu ajunsesem până la Cazanele Dunării.

Am prins o vreme foarte frumoasă și un drum puțin aglomerat și chiar dacă eram obosiți, după două nunți, una vineri în Timișoara, cea de-a doua mai sus menționată, tot ne-am bucurat de ce am văzut, eu una mi-am permis să spun că zona aceasta este riviera românească. :))

37633060_10155974454449335_7526820728998461440_n
Cam atât de mică este Dunărea!
37630486_10155975245809335_8627901647630106624_n
Munții care se văd dincolo de apă sunt ai Serbiei. Datele mobile erau dezactivate la toți, suntem pățiți, știm ce înseamnă să intre semnalul de la sârbi și să stai pe net! :))
37648694_10155975242769335_4891376732579299328_n
Mănăstirea Mraconia, nu am intrat înăuntrul ei, dar se vedea fenomenal de pe apă, căci este săpată în stâncă.
37689300_10155975245879335_4179492766625038336_n
Lori, în care barcă ești?
37648679_10155975242784335_5550573531554643968_n
Decebal m-a surprins prin poziție, era cumva într-un colț unde se extindea fluviul, nu fix pe stâncile care îl mărginesc pe ambele maluri, mereu mi-am imaginat că e altfel situat. Oricum chiar e deosebită sculptura și parcă e altfel când o vezi cu ochii tăi.

Nu mi-au plăcut comercianții destul de insistenți pentru plimbările cu barca și acele buticuri din lemn pline de chestii inutile spre vânzare. Pe de altă parte, de-a lungul drumului, până la Moldova-Nouă,  veți întâlni foarte multe pensiuni care mai de care mai luxoase. Ca fapt divers căci văzusem pe instagram, în aceeași zi, până și Loredana Groza își făcea veacul pe acolo, pe ceva iaht cu DJ cu tot în el, făcând reclamă la o pensiune nouă. Se mută el, noul loft, la dunăre de la mamaia? :))

O singură părere de rău am, că nu am apucat să revăd Turnu-Severin deloc (cu excepția hotelului și a restaurantului), dar rămâne în cărți pentru altă ocazie și poate ne vom întoarce acolo cât de curând. 🙂

M-am îndrăgostit: Margaret Atwood

Mă uitam acum în arhivă să văd dacă făcusem o ‘recenzie’ cărții Oryx și Crake de Margaret Atwood pe care am citit-o și pe care am iubit-o de-a dreptul anul acesta în luna ianuarie (noroc cu goodreads, eu simțeam că am iubit-o mai recent) însă nu mică mi-a fost mirarea să observ că nu am precizat nimic. Oricum, ca să stabilim din start,  când scriu despre cărți eu nu le-aș numi tocmai recenzii, ci mai degrabă impresii subiective, fără cap și fără coadă.

Într-adevăr am menționat-o pe madamă în lista mea de autori pe care vreau să-i (re)citesc și am mai spus la un moment dat că revin după ce dau gata tomul, deci de ce mi-a luat atât de mult?

Unu la mână, am știut că Atwood o să îmi placă, trebuia să am stare de distopii (cum sună asta?), doi la mână, cam cât de norocoasă puteam să fiu să încep fix cu prima carte a unei trilogii? Bine puteam să nu fiu norocoasă, am mai pățit-o cu Toni Morrison când am început cu a doua carte din ceva trilogie, nu am înțeles nimic, nici nu am mai revenit asupra autoarei, nu regret nimic. Punct. Revin la noua mea revelație.

Așadar în Oryx și Crake avem povestea a doi prieteni și a lumii lor, undeva în viitor presupun, care reușesc să aducă sfârșitul lumii respective așa cum o știu ei în speranța de a crea una mai bună. În Anul Potopului, cartea a doua, da, am citit-o și pe asta, avem viziunea femeilor care s-au intersectat cu personaje din Oryx și Crake și care trăiesc de cealaltă parte a baricadei, la periferie, în cartiere mărginașe și rău famate, pe când Jimmy și Glenn (băieții din prima carte) trăiesc în complexele aferente celor bogați și inteligenți care lucrau în diverse corporații care mai de care mai inovatoare.

Nu știu ce e în mintea lui Margaret Atwood de a putut să-și imagineze câte și mai câte, însă mi se pare de-a dreptul vizionară și poate când am să fiu bătrână unele dintre cele imaginate în aceste cărți chiar vor exista (remember Jules Verne?), sper că doar cele bune, nu și cele rele. În principiu există foarte mult conținut legat de genetică și de încrucișarea raselor, de tipuri diferite de divertisment violent, de o lume a cosmeticelor din ce în ce mai artificială și de o oarecare disonanță a sentimentelor exprimate și a comunicării dintre personaje care, la fel, diferă de la o baricadă a societății la alta.

Atenție, urmează mici spoilere!

Mi-a plăcut mai mult prima carte, poate datorită primului impact legat de tot ce și-a imaginat și creat autoarea în paginile-i, iar a doua m-a prins mai pe la jumătate pentru că nu mi-a plăcut prea tare faptul că acțiunea se petrecea în sânul unei secte de vegetarieni -ecologiști-extremiști -foarte credincioși, ceva din seria asta.

Ca un reper, mi-am imaginat că acțiunea se întâmplă în spațiul USA, pentru că apar acolo minorități de genul ‘tex mex’,  o combinație între texan și mexican și chiar, surpriză, am întâlnit o referință despre un zid ridicat ca să-i țină la distanță (Trump s-o fi inspirat de aici?, cartea a fost totuși scrisă acum 15 ani!) Veți întâlni foarte multe cuvinte inventate și alăturări inedite de silabe alocate unor specii noi create în laboratoare, ‘leomiel’ sau ‘raconcs’ ca să menționez doar câteva.

Ce m-a dat pe mine pe spate e o linie amoroasă discontinuă, de fapt continuă, dar în direcții diferite, Jimmy o iubește pe Oryx la modul obsesiv (asta în prima carte), iar în a doua Ren îl iubește mult de tot pe Jimmy, au fost într-o relație la un moment dat. Când am terminat a doua carte am început să caut pe google referințele lui Jimmy referitoare la Ren că eu nu îmi mai aminteam nimic, dar ce credeți, nu îmi aminteam pentru că nu am găsit nimic. Mi se pare revoltător de trist și așa, fix ca-n viață… Citisem într-o recenzie că Ren pentru Jimmy e doar un ‘afterthought’, genul ăla de gând care îți trece raaaar prin cap și de care scapi repede că nu înseamnă nimic pentru tine. Mda, tot trist, foarte trist îmi pare!

Una peste alta, acum ar urma să citesc a treia carte a trilogiei pe care trebuie să o comand, din ce am văzut Maddadam nu se găsește prin magazine și nici nu cred că a fost tradusă la noi, va fi o plăcere când o să pun mâinile pe ea să o citesc în limba în care a fost scrisă. 🙂

Și încă un gând, cartea Oryx și Crake am citit-o în format editura Corint, iar Anul Potopului de la editura Art: mai bună varianta Corint. Și am mai observat o chestie la mine, mă cam uit să văd numele traducătorilor, uneori mai nimeresc foști profi.

Astea fiind zise, închei aici, poate ați citit până la capăt, poate nu, dar pe Atwood să o citiți, asta e mai important! 🙂

p.s. Darius, dacă ai ajuns până aici, dă un semn! :))

3472