Jurnal de sarcină (V)

Este ora 2:40 a.m. acum. V-am spus că începând cu săptămâna 36 de sarcină somnul meu este pe alt fus orar. 😀 O dată pe săptămână prind și o noapte când dorm ca un om normal și nu apuc să mă bucur de ea că în noaptea următoare iarăși nu reușesc să adorm. :)) Să nu vă imaginați că mă necăjesc de noile obiceiuri nocturne, atâta vreme cât există internet, îmi găsesc de lucru! Din păcate, am observat că nu am răbare să mă uit la seriale sau filme, deci cât sunt trează noaptea nu servesc nici HBO Go, nici Netflix, citesc bloguri, cărți sau scriu.

Cu acest articol voi încheia jurnalul de sarcină care s-a dovedit a fi mai lung decât aș fi crezut, se vede că nu am prea povestit cu multă lume despre tot ce am experimentat în cele nouă luni de graviditate și probabil că simțeam această nevoie fără să îmi fi dat seama. 🙂

13. Situația cu angajatorul

Până acum toate au fost foarte ok din partea angajatorului meu. Țin să menționez că lucrez în regim home based pentru o firmă americană și că acest lucru a însemnat enorm de mult pentru mine pe parcursul sarcinii. Faptul că am lucrat exclusiv de acasă mi-a oferit șansa să dorm mai mult căci nu am mai pierdut timp cu trezitul de dimineață și pregătitul pentru mers la serviciu, plus timpul pierdut în trafic. Practic s-au salvat automat pe puțin două ore. Dimineața mă pregăteam pentru lucru făcând strictul necesar, am lucrat desculță, nepieptănată, în pijamale și fără sutien când și cum am vrut. Doar când aveam ședințe și trebuia să particip activ pornind camera aveam grijă să fiu mai decentă! Toate aceste lucruri mi-au crescut confortul pe parcursul sarcinii pentru că nu trebuia să stau încorsetată într-o ținută business timp de cel puțin 9 ore pe zi.

Am anunțat oficial angajatorul despre faptul că sunt însărcinată după ce am avut 12 săptămâni de sarcină împlinite, asta însemnând că în primele trei luni am lucrat la program normal, ba chiar am făcut și overtime sâmbăta atunci când a fost nevoie. Nu mi-a fost deloc ușor în primul trimestru, oboseala începea să se simtă, aveam nevoie de mai mult somn și nu de puține ori în pauza de prânz alegeam să dorm în loc să mă hrănesc. Tot în perioada respectivă mi-a crescut și tensiunea.

În momentul în care mi-am anunțat angajatorul am trecut automat la program redus de 6 ore, un drept al tuturor femeilor gravide aflate în câmpul muncii și de care vă sfătuiesc să profitați: se muncesc 30 de ore pe săptămână, iar salariul este integral (pentru 40 de ore). Mi-a scăzut automat tensiunea, am avut mai mult timp de odihnă și am început să mă relaxez în legătură cu locul de muncă. A ajutat mult și faptul că am avut o team manager drăguță care s-a bucurat vădit în momentul în care am anunțat-o că sunt însărcinată! Asta nu înseamnă că am muncit mai puțin, am muncit mai puțin ca număr de ore, dar în cele 30 de ore aferente am tras cot la cot cu colegii mei, fără menajamente! Ba chiar mi s-a mulțumit că am fost mai implicată decât mulți/multe care nu sunt pe cale să aducă un copil pe lume! :))

Un alt aspect fain legat de faptul că am lucrat de acasă și pe care cred că l-am menționat și în articolele anterioare pe această temă e că am intrat în contact cu zero colegi față-n față, deci mai puțini microbi, mai puține parfumuri (în perioada critică a primelor luni când aveam un super miros știu sigur că nu aș fi apreciat!) și zero contrargumente pe tema aerului condiționat în contextul în care în firme mereu se lasă cu scandal în legătură cu aerul condiționat pornit/oprit. Ei bine, eu sunt printre cei care iubesc aerul condiționat și niciodată nu le-am înțeles pe colegele care preferau să lucreze în aproape 30 de grade vara în birou ca să nu le tragă curentul...o absurditate! Așa se face că eu în absolut fiecare zi din această vară (și ce mai vară fierbinte am avut!) îmi porneam la ora 8 dimineața clima și nu o opream până la finalul zilei. Ce-i drept, nu stăteam în bătaia ei pentru că lucram din camera alăturată dar toate ușile erau larg deschise pentru a avea o temperatură uniformă în tot apartamentul. Ei, și uite așa, eu una nu m-am plâns absolut deloc de această vară toridă, ba din contră: mi s-a părut absolut minunat că am fost gravidă primăvara și vară și am avut accest la o grămadă de fructe și legume proaspete de sezon! Și nici nu am fost deloc răcită!

În rest, pe partea de documente și alte necesități, lucrurile s-au rezolvat relativ ok cu departamentul de resurse umane atunci când am intrat în prenatal în săptămâna 33. Au fost câteva bâjbâieli strict datorită faptului că HR-ul de la București nu prea știa ce și cum să-mi zică și de fapt eu trebuia să apelez la cel din Praga. Un alt aspect pozitiv a fost faptul că îmi pot trimite documentele necesare prin curierat și le primesc prin curierat. Am emoții cu dosarul pentru indemnizația de creștere a copilului că am înțeles că acolo e nevoie de o grămadă de documente, dar le iau pe toate pe rând căci pe bune că acum stresul mai mare va fi nașterea! :))

Per total, am un angajator mișto și chiar îmi doresc ca după această perioadă de stat acasă cu bebele să mă întorc în câmpul muncii în cadrul aceleiași companii.

14. Cum trece timpul când ești gravidă?

Greu. 🙂 Mă surprinde lumea când îmi spune că ‘ia, uite, ce repede a trecut timpul, mai puțin și naști!’. Mda, a trecut repede pentru ei că au fost anunțați în luna a 3 a de sarcină că sunt cu burta la gură, ba chiar majoritatea au aflat prin luna a 6a când am pus primele poze cu burtica de la mare. Dar pentru mine timpul nu a trecut așa ușor cu toate că sarcina mea a fost și încă este una ușoară (sunt în săptămâna 38 și 5 zile fix în acest moment) și o să vă spun imediat de ce.

-stările mai puțin plăcute din sarcină nu m-au ajutat deloc să îmi pară că timpul trece mai repede, mai ales arsurile stomacale! Chiar acum în timp ce scriu mă chinuie o arsură minunată! 😦

-stăteam veșnic ca mâța-n calendar cu ochii pe o aplicație de graviditate instalată pe telefon și citeam ce se întâmplă în corpul meu cu fiecare săptămână care trece băgând de seama la ce transformări suntem supuse atât eu cât și bebelușa. Doamne, îmi amintesc și acum când eram în săptămânile de la început, îmi păreau atât de departe cele din luna a9a de exemplu! Iar acum că sunt în ultima lună am în continuare momente în care parcă nu realizez ce mi se întâmplă!

-urmăream calendarul cu sfințenie ca să nu ratez o analiză, un eco, o consultație. Și nu au fost puține! Nici nu vreau să îmi imaginez în ce constă monitorizarea unei sarcini cu probleme!

-urmăream calendarul ca să văd când să îmi anunț angajatorul, când să intru în prenatal astfel încât să mă încadrez bine în numărul de zile aferente prenatal și lăuzie, să îmi depun cererile de concediu la timp, etc.

– totul încetinește în jur atunci când te ingrași și te deplasezi mai greu, nu mai poți face singură cumpărături și chiar o simplă plimbare până la magazinul de pe colț se lasă cu multă transpirație!

-mai trebuie să menționez și evidentul fapt că de abia așteptam să avanseze sarcina cât mai mult ca să mă asigur că totul e în regulă cu bebele? sau că, pe lângă asta, se adaugă și nerăbdarea de a-ți vedea odrasla…deși eu la acest punct nu prea punctez pentru că aș vrea să ajungem până în săptămâna 40 dacă se poate! 🙂

Deci nu, cele 9 luni de sarcină chiar nu trec ușor pentru o gravidă, indiferent de tipul sarcinii și de toate stările prin care trece, fie că se află sau nu în câmpul muncii, fie că e singură sau că are o familie care o susține!

15. Bebe mișcă!

De departe cele mai drăguțe momente în sarcină sunt cele în care bebelușul începe să miște și mai târziu să lovească! Mă stresau câteva prietene la început cu întrebările legate dacă simt fătul în burtică, iar eu nu simțeam nimic. Ce e ciudat era că ele erau mămici și cred că uitaseră că nu prea ai cum să simți bebele în săptămâna 12 de exemplu, dar cumva au reușit să mă agite pe această temă.

M-am liniștit când am vorbit cu medicul care îmi monitorizează sarcina care mi-a spus să nu îmi fac astfel de așteptări căci voi simți fetița de abia în săptămâna 20 de sarcină! Nu știu dacă a fost placebo, dar fix în săptămâna 20 de sarcină am simțit primele mișcări. Primul sentiment care m-a încercat: ușurare! Gândul că totul e ok, că e bine și se mișcă și că de acum încolo pot să știu și eu ce se întâmplă cu ea în afara ecografiilor m-a bucurat nespus! La început simțeam un fel de peștișor care făcea tumbe în burtică, iar acum simt lovituri ușor mai puternice, dar finuțe. Fetița asta a mea nu m-a lovit niciodată suficient de tare încât să tresar, iar zilele sau nopțile când e mai activă și o simt cum dansează în burtică mă fac să zâmbesc. Azi a fost o zi în care a fost tare activă! 🙂

16. Termenul de sarcină

Data fixă a termenului de naștere în cazul meu este 5 noiembrie, doar că știți probabil că sunt multe femei care nasc bine merci după săptămâna 37. Deocamdată nu a fost cazul și nici nu mi-am dorit să se întâmple mai repede.

Marți voi avea 39 de săptămâni de sarcină împlinite, deci intervalul 30 octombrie-5 noiembrie este cel mai sigur pentru o naștere fără probleme. Singura mea grijă e să nu nasc fetița de Halloween! :)) Și nu din considerente religioase, ci pentru că mă gândesc că atunci când își va sărbători ziua de naștere la școală, colegii ei vor fi entuziaști cu activitățile de Halloween sau bal mascat și poate că ea va suferi din nebăgare de seama. Bine, poate exagerez, s-ar putea să fie ca taică-său și să-i placă să treacă neobservată! :)) Ce probleme existențiale mai am și eu în sarcină! A râs și ginecoloaga mea de mine și probabil și colegii ei! 🙂 Pe de altă parte, dacă ne vom muta vreodată din România într-o țară catolică, acolo chiar vorbim de o sărbătoare religioasă importantă!

Dacă ar fi să aleg, aș prefera totuși să vină pe lume în noiembrie, la mine în familie cam toți suntem născuți la început de lună, ba chiar am o verișoară primară născută pe 2 noiembrie. Dar până la urmă și dacă apare pe 31 octombrie, asta este! Tot fetița noastră va fi, îi facem tort aniversar cu dovleac! :))

17. Cum i-am perceput eu pe cei din jur gravidă fiind

În primul rând mi-am dezvoltat un fel de radar și observam toate gravidele din oraș! :)) La un moment dat la mall, preț de un sfert de oră cât am stat pe o băncuță, am văzut aproximativ 10 femei în aceleași stadiu ca mine și nu exagerez. Era și mama lui Ovidiu lângă mine și poate confirma! :)) Ovidiu zicea că e strict o chestie la mine că el nu le observa.

Evident că am început să observ și cărucioarele cu bebeluși, bebelușii de la foarte mici la puțin mai mari și, mai ales, bebelușii hrăniți la mall. Ceea ce într-un fel îmi dădea speranță că nu toate mamele sunt gospodine ca cele prezente în grupurile online de mămici și că au totuși și o viață socială!

Nu mi-a pus nimeni mâna pe burtă într-o manieră deranjantă pentru că au fost extrem de puțini cei care au făcut acest gest! Prima persoană care a făcut asta a fost o prietenă pe când eram în luna a 6a cred și chiar m-a bucurat nespus momentul. Eu până atunci tot aveam impresia că lumea credea că-s doar grasă și nu gravidă! :)) Îmi amintesc că a mai pus mâna pe burtă o altă prietenă când eram în luna a8a, la fel nu m-a deranjat abolut deloc. Cât despre cei din familie…pe ei i-am obligat eu să pună mâna atunci când fetița mișca căci toți erau mai reticenți, iar eu simțeam lipsă de atenție. Ovidiu nu a prea pus mâna pe burtică decât rar și de obicei când nu mișca pentru că el a rămas în stadiul în care i se părea în continuare puțin extraterestră toată treaba. :)) Pe soră-mea am supus-o cel mai des acestui act și o singură dată pe cumnatul meu când fetița făcea niște mișcări mai ample. În toată sarcina asta reacția cumnatului meu a fost cea mai faină, priceless chiar, îmi pare rău de tot că nu am fost pe fază să filmăm momentul! 🙂

În altă ordine de idei, eu am fost foarte receptivă și am primit cu mult drag sfaturile celor din jur. Nu am avut bebeluși în jurul meu și mamele cu todleri la purtător m-au ajutat cu sfaturi legat de ce produse să cumpăr, pornind de la cărucior și continuând până la hăinuțe, spitalizare, și câte și mai câte! În acest moment nu mă deranjează absolut părerile altora sau sfaturile lor căci chiar nu am cum să știu eu mai bine având în vedere că experiența mea de până acum e practic inexistentă!

Ah, și încă o chestie, gravidă fiind am început să observ dacă îmi cedează cineva locul vreodată la coadă sau în mijloacele de transport în comun! Nu și nu! Nu se întâmplă asta în România, nu m-a lăsat nimeni niciodată în fața nimănui, nici măcar la medicul de familie unde eu ajunsesem la ora programată și tot a trebuit să stau după alții! De asemenea, pe tramvai, gravida, adică eu, se ridica și lăsa bătrânii să-mi ocupe locul atunci când era aglomerat. Așadar și prin urmare, nu mi se pare că țara noastră e una prietenoasă cu gravidele și din ce am mai citit și pe alte bloguri, la case mai mari adică, nu e o chestie strict de Timișoara, se pare că în toată țara lumea se comportă la fel. Am vrut doar să amintesc acest aspect că, sinceră să fiu, nu mi-a păsat foarte tare având în vedere că eu m-am simțit bine. Ideea e că nu toate gravidele se simt la fel!

18. Cum m-au perceput altii pe mine gravidă fiind

O colegă de la serviciu îmi spunea aproape zilnic că nu a văzut gravidă mai relaxată și mai amuzantă și că e bine că asta înseamnă că și fetița va fi la fel! 🙂

În rest, în familie, am impresia că nu m-au perceput foarte diferit față de obicei căci toți se comportă la fel cu mine. Poate mai puțin sora mea care a venit mai des în vizită și m-a ajutat cu gătitul și gospodăritul! 🙂 Pe de altă parte, mă văd toți mai grasă, mai cu lehamite uneori, mai neîndemânatică (în ultima lună îmi scapă non stop lucrurile din mână!) și probabil mai miserupistă! Și da, au dreptate! :))

19. Alegerea numelui

Procesul de alegere a numelui a fost unul simplu…pentru Ovidiu! Eu veneam cu propuneri, el le refuza, dar niciodată nu venea cu nimic în schimb! A refuzat toate numele din Biblie care mie îmi plac. Am picat în schimb amândoi de acord că vrem să punem nume cu rezonanță internațională, fără ă, â, î, ș sau ț, și care să fie ușor de pronunțat atât în engleză, franceză, germană și spaniolă! Ne-am limitat la teritoriul european că la asiatici habar nu am cum le suna una sau alta! :))

Ei, și pentru că eu tot enumeram nume și nimic nu-i convenea tăticului (bine, unele erau spuse la mișto cât să ne amuzăm!) într-o seară am căutat o listă cu nume populare de bebeluși în SUA și uite așa am dat peste Ava care sună foarte bine alături de numele nostru de familie! Care a rămas în cărți! În același timp ne-am hotărât că dacă e băiat optăm pentru Sebastian. Ah, da, la nume de fete, pe locul doi era și Diana.

Așadar, înainte de a cunoaște sexul copilului, cam de prin săptămâna 10 de sarcină, aveam două nume câștigătoare, Ava dacă e fetiță, Sebastian dacă e băiețel! Norocul a fost să rămână Ava! 🙂

La început am avut o oarecare reticență față de acest nume căci atunci când eram eu mică era un săpun care se numea așa. E cert că Ava e nume feminin, așa cum e și Mercedes, de exemplu, dar chiar mă întrebam dacă mai e multă lume care își amintește de săpunul respectiv. Mi s-a întâmplat ca până acum doar două fete de vârsta mea să-și amintească asta! :)) Până una alta, de Ava Gardner a auzit mai multă lume! Cât despre Ovidiu, din momentul în care am pronunțat în fața lui cuvântul magic Ava nici nu a vrut să mai audă de un alt nume posibil pentru fetița lui!

Un moment comic a fost legat de Sebastian, nume care nu-i plăcea absolut deloc mamei mele și, că tot suntem aici, nici prietenilor noștri nu le prea plăcea. În schimb, la Ava, toți sunt încântați! Ei, și după cum am mai spus, ai mei în familie și-ar fi dorit toți băiețel, iar în momentul în care i-am anunțat că e fetiță sora mea s-a uitat în mod acuzator la mama mea și i-a spus cu reproș: ‘Na, că ție nu ți-a plăcut Sebastian!’ =)))

Vom opta pentru varianta unui singur prenume. Eu mă numesc doar Mirela și niciodată nu mi-a lipsit un al doilea apelativ, ca să nu mai spun că toți din jurul meu sunt cam nemulțumiți de al doilea prenume! Așa că nu adăugăm nume de sfânt și nici nume de rude și ne limităm la Ava.

20. Pregătiri pentru bebe

Suntem la zi cu tot: avem landou și cărucior pentru plimbări, avem scaun de mașină 0 plus-12 ani, avem o grămaaaadă de hăinuțe. Tot din seria problemelor mele existențiale, acum mă întreb dacă apuc să o îmbrac în toate!

Avem contractul în alb pe care trebuie să îl semnăm cu spitalul.

Avem loțiuni, geluri de duș, detergenți speciali pentru bebeluși și creme de funduleț.

Avem scutece și aleze, cearșafuri și prosoape.

Ba chiar avem și biberoane, babețici, suzete, pătuț, burețele pentru băiță, albume foto goale și termometru, precum și un kit complet îngrijire bebe.

Am Lanolin (cremă de sâni), gel de duș postpartum (da, există și nebunii din astea), absorbante postpartum, chiloți de unică folosință, tampoane pentru sâni, pompă electrică de sâni (am înțeles că e bună și dacă alăptezi și dacă te chinui cu alăptarea), sterilizator biberoane și câte și mai câte și tot îmi pare că nu avem destule, adică încă nu am epuizat lista! Am început să cheltuim banii și nu ne mai putem opri! De parcă asta ne-ar face părinți mai buni! Somebody, please stop up! :)) Cel puțin în acest moment asta ne mai liniștește puțin că nu suntem total nepregătiți. 🙂

Mă gândesc că așa e la primul copil, vrei tot ce-i mai bun și calitativ că doar prioritatea noastră numărul unu de acum încolo el va fi! 🙂