Realizările lunii aprilie (2017)

Aprilie a fost o lună atipică pentru că am petrecut-o într-o altă țară, departe de casă. Privind înapoi, am impresia că nu s-a întâmplat nimic frumos, deși dacă vă spun ce am făcut poate părea foarte fain doar că, în ciuda călătoriilor și a destinației, eu știu cum m-am simțit și că nu mi-a plăcut deloc luna asta.

17362479_10154767175094335_2241555133599883179_n
Funicularul din Zagreb, prin intermediul căruia poți ajunge în partea veche a orașului

Am început noul loc de muncă direct în Zagreb, Croația. Per total, deși detaliile călătoriei au fost unele de bun augur, nu mi-a plăcut absolut deloc experiența de acolo, din mai multe motive, factorul uman fiind de fapt cel care a reușit să strice tot. Eram cazați într-o casă foarte luxoasă în nordul orașului într-un cartier rezidențial. Cât să vă faceți o idee despre ce vorbesc, adaug faptul că locuiam în vecinătatea locuinței prezidențiale și a mai multor ambasade (treceam zilnic pe lângă ambasada Chinei și cea a Iranului). Biroul se afla în fix centrul orașului, deci din nou, o poziție foarte bună. Oamenii însă…pfff…dezamăgitor! Una sunt croații din sudul țării care fac bani din turism și deci știu cum să se poarte cu cei veniți din altă parte, altceva sunt cei din Zagreb.

Mi-a părut că am aterizat într-un un mediu foarte ostil, neprietenos și, pe alocuri, ușor absurd. Am mai înțeles apoi că în Zagreb e o problemă cu locurile de muncă și că, poate din cauza aceasta, lumea e atât de egoistă. Uitați, un punct în plus pentru România, faptul că am intrat mai repede în U.E. a adus investitori străini și multinaționale mai multe, iar să îți găsești un loc de muncă e chiar floare la ureche în orașele mari. În Zagreb, deși capitala țării croate, lucrurile de abia acum încep să se miște…Pe mine una mă amuza când ni se spunea să fim recunoscători că avem acest loc de muncă…:))) Adică da, ok, poți spune asta dacă nu ai un termen de comparație, iar experiența profesională e limitată, dar când spui asta unor oamenii care au și alte posibilități, devii penibil! Și credeți-mă, am auzit multe replici din astea penibile din partea celor de acolo. Nu am spus nimic pentru că erau prea prinși în realitatea lor ca să priceapă că se poate și altfel și că în România e mai bine.

În rest, în aprilie am bifat un weekend în țară de Paști, ocazie cu care am fost acasă la ai mei și m-am plimbat prin Timișoara.

Am călătorit cu Air Serbia din Belgrad în Zagreb și cu trenul în sens invers.

Am încercat să privesc cu ochi turistici Zagrebul, însă oricât de tare aș fi încercat să fac asta, nu mi-a reușit pentru în mintea mea era locul în care am venit pentru muncă.

Munca în sine nu mi se pare rocket science, ba chiar mi se pare mai puțin stresantă decât ce făceam înainte ca proces. Îmi acord timp însă, au trecut de abia 5 săptămâni și încă sunt în procesul de învățare. Mă enervează puțin faptul că în acest domeniu există și loc de puțină șansă și că astrele trebuie să-ți surâdă din când în când ca să fie bine per ansamblu, iar chestiile pe care nu le pot controla la serviciu mă enervează! Recunosc și că sunt puțin stresată pentru că mie îmi place să excelez în ceea ce fac! 🙂

De ar fi să mă concentrez doar pe lucrurile bune le-aș adăuga pe următoarele:

-apreciez din tot sufletul tot sprijinul pe care îl primesc din partea logodnicului meu căruia simt că îi voi fi veșnic datoare pentru toți nervii pe care îi are și pe care îi consumă cu mine zilnic. :)) El e sfătuitorul meu și vocea obiectivă de care am mereu nevoie! 🙂

-am petrecut o zi de Paști foarte frumoasă împreună când am ieșit în oraș la cafea și ne-am plimbat prin Timișoara să vedem lalelele înflorite din Parcul Justiției și târgul de Paști.

18033043_10154791637594335_1974530749006862112_n
Timișoara

-am admirat frumusețea lanurilor de rapiță, din tren, mașină, și din avion, de pe teritoriul Croației, Serbiei și României.

18198398_10154828048189335_8325956932503724488_n
Lanurile de acasă, undeva în județul Arad
17904316_10154782719994335_7509067197601962729_n
Lan de rapiță de pe teritoriul Croației

-am cunoscut oameni noi, unii chiar faini, precum colega din Letonia

-am vizitat Muzeul Iluziilor din Zagreb

-am circulat cu cel mai scurt funicular din lume (66 m), vechi de peste 120 de ani. 4 kuna a costat biletul.

-în Zagreb, am avut parte de un grătar organizat într-o sâmbătă după-amiază în casa în care locuiam, și am ieșit de câteva ori prin oraș.

– forțată de împrejurări, am făcut mai multă mișcare decât de obicei, deși dacă mă întrebai atunci, nu mi se părea deloc un lucru bun.

17862753_10154767175469335_2338614272822012827_n

Am avut parte de o primăvară departe de țară, și chiar dacă vegetația era mai frumoasă și mai abundentă decât cea de la noi, am impresia că mi-a scăpat puțin primăvara printre degete anul acesta. M-am consolat cu gândul că nu e gata încă, mai ales dacă ne amintim că a nins acum două săptămâni, de dimineață în Timișoara, seara în Zagreb, în aceeași zi!

18056807_10154805091909335_7862225402761389568_n
Imagine de pe geamul camerei mele din Zagreb

cu gândul la Levant și viață

V-ați gândit vreodată că simplul gest de a putea sorbi în liniște o cafea de dimineață în timp ce stați în patul vostru pufos e un lux pentru atât de mulți oameni pe lumea asta? Un lucru atât de simplu ca acesta! Dacă adăugați și mic dejunul, un laptop în brațe și wireless în casă, puteți părea unii dintre cei mai bogați oameni de pe pământ pentru cei mai puțini norocoși dintre noi.

Sunt recunoscătoare pentru tot ce am și aș mulțumi cuiva, dar nu știu cui. Sunt atât de mulți factori,  de la cei mai generali precum cei geografici sau politici până la cei ce țin de mine sau de familie.

Când mă uit la știri și văd ce se întâmplă în lume acum îmi dau seama cât de norocoși suntem, ce șansă minunată am primit de la viață! România mi se pare minunată, țara mea mă face să mă simt atât de în siguranță. Desigur că îți poți ‘pierde’ portofelul oricând trăind în România, dar de la a pierde niște bănuți până la a-ți pierde viața în atentate teroriste e o cale foarte lungă!

Stăteam ieri de vorbă cu o tânără de vârsta mea de aici din Croația unde mă aflu în delegație și îmi povestea despre războiul din 91. Vă dați seama, are vârsta mea și a trecut deja printr-un război?!

Îmi amintesc acum o noapte acasă în care mama mea auzise bombardamentele din Serbia (locuim aproape de graniță) și ieșise desculță pe drum de frică. Nu a mai putut dormi în noaptea aia. Cu toate acestea, deși am fost în Croația anul trecut și sunt în Croația chiar acum, nici măcar nu mi-a trecut în cap vreun gând despre războiul de aici…până aseară! Totul e atât de frumos, iar atmosfera e atât de veselă în țara asta încât uiți că acum 20 și ceva de ani aici fusese război.

Revenind la tânăra care îmi este colegă, mi-a povestit cum și acum după atâția ani are piele de găină când aude ceva despre Serbia din cauza războiului, în condițiile în care la vremea respectivă ea era la grădiniță. De asemenea, a povestit cum mulți croați au fugit în Italia sau Germania din calea războiului. Așa cum astăzi sirieni iau calea continentului european ca să se ascundă de moarte… Nu știu dacă ați văzut imaginile cu atacurile chimice din zilele astea din Siria, cu copilași încercând să respire pentru ultima dată…eu nu am putut să le privesc mai mult de 3 secunde…și încă mă urmăresc imaginile respective…

Nu-i așa că suntem norocoși? Și ce primăvară frumoasă e afară… și ce neputincioasă mă simt ca om că nu pot să-i ajut pe cei de acolo…Sper doar că într-o zi Siria va avea din nou societatea de poveste despre care învățam cu nemărginită curiozitate la orele de istorie și mai sper că Levantul cu totul va străluci din nou, cu inima-i bătând cu putere în Damasc…

The_Levant_3