Despre cum a fost întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului

Știu că scriu târziu despre acest subiect dat fiind faptul că l-am trăit undeva pe la începutul lunii iunie din acest an, însă în dimineața asta mi-am amintit de el că am tot văzut pe facebook  foste colege de clasă măritându-se în ultima vreme.

Din seria ‘mă duc la reuniunea asta ca să regret ceva ce am făcut și nu invers’, am spus da cam pe ultima sută de metri, mânată de faptul că acolo vor fi și oameni cu care m-am înțeles fain (dar de care știam cam tot ce fac), plus prietena mea din Anglia venită fix pentru acest eveniment.

cddcfe0b74ac4cc5408003059b99ae8d

Mărturisesc, așteptările mele au fost altele. Ne-am adunat în fața liceului, am schimbat câteva vorbe, au venit și diriginții cu cataloagele la subraț, iar când a sunat clopoțelul am intrat pe poarta liceului, hol și scări a două etaje pe sub trandafirii roșii ținuți boltă de către actualii elevi ai liceului până în sala festivă. Corul (tot de elevi) cânta Gaudeamus Igitur și se auzeau de undeva și ceva ropote de aplauze…

Momentul a fost chiar drăguț! Începusem și noi să ne emoționăm când…pam! pam!…în sala festivă începe o slujbă religioasă care durează 40 de minute în cadrul căreia suntem pomeniți toți: și vii și morții, toți elevii și profesorii generației! Sincer, a fost ușor penibil! Cine a mai întâlnit slujbă religioasă la o reuniune din asta? Până și preotul precizase că invitații de genul acesta nu mai primise! :)) S-au dus emoțiile și ușor, ușor se instala nerăbdarea.

Când am văzut că se strigă catalogul acolo de față cu toată lumea, am avut o altă dezamăgire. Tot timpul mi-am imaginat că strigarea lui va avea loc în sala noastră de clasă alături doar de colegii mei și doar cu dirigintele și nu așa, în fața a aproximativ 100 de oameni, inclusiv profesori care habar nu aveam cine sunt. 😐

Au început cu Filologia (adică noi), mare greșeală! A durat o oră jumate să spuneam ce am făcut, bașca unii absenți au trimis scrisori, iar alții filmări. Multă, multă vorbă printre filologi, plus lacrimi. Apoi toate celelalte clase (una de Mate-Info și 2 de Științe ale Naturii) au terminat de vorbit toți într-o oră și ceva! :))))))  Și au fost și mai amuzanți! La Filo găsiți oamenii serioși ai generației. La Mate-Info începuseră glumele și bancurile.

Până la urmă a fost ok că așa am aflat ce mai făcuseră unii colegi din clasele paralele despre care efectiv uitasem, unii gestionau totul într-o manieră amuzantă, gen ‘pe plan personal am experimentat multe, dar majoritatea nu le pot menționa aici. sper că înțelegeți de ce‘.

Alții aveau și povești de viață mai grele nițel, de exemplu o colegă care a îngrijit bătrâni prin Austria și care s-a întors cu bănuți în țară pentru studii a reușit ca în prezent să lucreze ca asistentă medical la Spitalul Județean din Timișoara. Mi-a plăcut sinceritatea și faptul că la final fiecare era sincer aplaudat.

S-a lăsat și cu o ieșire la o terasă imediat după, cu poze multe, iar seara ne-am adunat din nou pentru petrecerea de la restaurant cu meniu ca la nuntă și toate cele. Muzica, în schimb, oribilă, după următoarea rețetă: se ia un fost manelist, actualmente hipster (îl știm din liceu și pe ăsta) care pune o muzică doar de el înțeleasă…Eu zic că e destul de clar că faci o muncă tâmpită ca DJ când vezi că nimeni nu dansează dar tu insiști și toată noaptea pui același tip de muzică! :))))))))

Seara în sine a fost drăguță. Cum nu s-a ridicat nimeni de la masă pentru a dansa, am mâncat, am băut și am stat de vorbă. La mai bine de 4 luni de atunci, pozele oficiale nici acum nu le-a primit nimeni. E ok, nici nu le mai vrem! :))

Cât despre organizarea în sine, unii colegi (nu spun care) făceau mișto că am fost la nuntă! :)) Mda, cam așa…A fost organizat totul ca o nuntă de către colega organizatoare, însă nah, o dată se căsătorește omu’, iar eu -care ar trebui să-mi organizez propria nuntă și nu fac nimic în acest sens- mai că aș contacta-o să-mi organizeze și mie evenimentul că eu și cu Ovidiu suntem praf, dle! Suntem de o lene dusă la o frontieră îndepărtată a galaxiei de unde cu greu ne poți aduce! =)) Plus că joburile noastre ne secătuiesc de orice urmă de imaginație! Și de timp! Sau chef! Și inspirație! Plus nervi!

Reuniuni de clasă în anii următori? Nu, mulțumesc frumos! La următoarea mă voi duce doar dacă mă voi plictisi crunt acasă sau dacă o să fiu singură, tristă și cu o pisică-n poală!

 

‘monsieur scriem, monsieur citim’

îmi amintesc cu lux de amănunte momentul de grație în care o tanti, tânără, blondă și suplă, cu geantă king size la un braț și cu un grec bătrân, dar plin de bani, la celălalt, a trecut pragul școlii pusă pe harță că fiica ei nu are note mari!

și nu, nu glumesc. problemele dânsei erau notele fetei, nu cât știe sau nu știe odrasla-i de fapt. Și a venit așa, ca Gheonoaia, val vârtej, și a cerut și ea, și grecul, să vorbească cu diriginta, profă de română, om calm și cu etate!

au început reproșurile: că de ce îngerașul are 3 și 4 când ea, mama adică, face lecții pe skype în fiecare seară cu a mică. Lecții pe skype pentru că mămica locuia cu grecul pe alte meleaguri. dar să vedeți, grecul era și mai pornit să-și apere copilul adoptiv de profesorii cei răi care nu recunosc un copil inteligent atunci când îl văd. Că el din greacă înțelegea foarte clar cunoștințele în română ale fetiței! Pam pam!

Nici în zi de astăzi nu știu cine avea grijă de fapt de copiii acestora, adaug eu acuma. Ulterior aflasem că erau doi. Enfin, învățământ la distanță făcea mama și era din ăla calitativ, ea venise la școală să se certe cu cei care făceau învățământ de aproape cu odraslele dânsei.

profa, luată prin surprindere, s-a apărat cum a putut și a zis că notele reflectă cât știe fata de fapt. Pițipoanca mamă și cu grecul se băteau în piept că nu și nu. Așa că doamna cadru didactic le-a demonstrat live părinților că fetița nu știe nimic și i-a pus o întrebare de clasa a Va, gen să dea un exemplu de articol hotărât. Pauză, evident! Fetița era clasa a VI-a în momentul respectiv! Eu făceam un opțional de engleză la clasa fetei și până și la opțional copila avea nota 5. Nema teme, nema lecturi, nema fișe de lucru, nimic…și asta în condițiile în care făceam un opțional foaaarte frumos cu clasa respectivă, bazat pe povești și lumea basmului, doar că în engleză!

Știu că s-a terminat povestea cu un Sedatif PC luat de profa de română pentru a se calma că se simțise penibil săraca, după atâția ani în învățământ, cu elevi pe la olimpiade județene și naționale, să fie luată la șuturi de un grec libidinos și de o mamă care face lecții de matematică pe skype cu copiii ei!

Vă veți întreba poate ce-mi veni de mi-am amintit de momentul acesta?

Mi-au picat ochii azi dimineață pe o poză de pe facebook și am recunoscut personajul! Mămica, devenită între timp antreprenor! Eh, ce ziceți de asta? Se plimbă tanti prin Paris, Londra sau Milano și participă la evenimente de caritate pentru copii cu intelect defavorizat?!!! Saaay what? Ai ei sunt în continuare prin țară, elevi la ceva liceu agricol, din acela în care intri și dacă iei nota doi la evaluarea națională de final de gimnaziu!

Aere de divă, unghii false pline de mărgele, grecul nu mai e la braț…check-in din Paris cu următorul hashtag:

bonsuarparis ❤

…pentru că vorba aceea, ‘monsieur scriem, monsieur citim’! :))