Oameni din călătorii (I)

Îmi amintesc, când, fericită că am ajuns fix în faţa catedralei Notre Dame, seara, singură prin Paris, după ce am bântuit prin Luvru, m-a abordat un nenea drăguţ, bine îmbrăcat, mai mult decât sigur intelectual, din Monaco, rugându-mă politicos să îi fac o poză. Nenea nu ştia franceză, ne-am conversat în engleză şi i-am făcut mai mult decât o poză doar cât să mă asigur că va fi mulţumit de prestaţia mea că mult prea drăguţ a fost cu mine, prin felul în care m-a abordat. Era şi el, ca şi mine, un om care călătorea singur şi cred că, prin puterea empatiei şi a entuziasmului, l-am plăcut imediat.

Toms Map Shoes. Hm, possible next TOMS projecttttttt

Apoi e James dintr-un tren de noapte, Lincoln-Londra.

Octogenar, James era imaginea tipică a bătrânelului englez, rasist şi mândru nevoie mare de originile şi de dialectul regiunii din care provenea, doar că James nu era rasist legat de mine că eram româncă. Era rasist faţă de francezi! Broscarii! :))
A fost cel mai mişto om care mi-a ieşit în cale vreodată, la ceas de drum! Am povestit cu el în engleză vrute şi nevrute. Mi-a vorbit în dialect şi, spre marea lui surprindere, am înţeles ce mi-a spus. Fie vorba între noi, surprinderea a fost mare şi pentru mine! Nici acum nu ştiu cum de m-am concentrat, noaptea, să înţeleg un dialect şi să mai şi explic, tot în engleză, cum de-am reuşit. :))

Dragul de el, James, mi-a povestit despre soţia-i care murise cu 3 ani în urmă (eram la începutul lui 2011). De atunci purta mereu fofografia ei în portofel. Mi-a arătat-o şi mie. Mi-au dat lacrimile la cât de frumos povestea despre ea. El, în schimb, era un om optimist. Mi-a mai spus că de abia aşteaptă să o revadă, în ceruri, şi că în ciuda faptului că acum e bătrân şi bolnav, viaţa lui oricum e în continuare foarte frumoasă. Are o familie mare, are un nepot fotbalist de renume internaţional, cred că juca la Leeds sau Tottenham United, dar nu i-am reţinut numele că, sincer, nepotul în comparaţie cu James părea apă de ploaie.

M-a întrebat cu ce mă ocup. I-am spus ce fac şi cât câştig. Mi-a spus că mai bine aş veni şi m-aş muta în ţara lui. Aş primi mai mulţi bani din ajutorul social decât ca profă la mine-n ţară.

Pentru că m-a întrebat asta şi pentru că nu-mi venea să cred că un englez pune astfel de întrebări… după ce, în prealabil, înconjurată fiind doar de englezi în cele 2 săptămâni de vacanţă şi trebuind să răspund doar la întrebări de complezenţă…mi-am făcut o altă impresie despre ei! James a reuşit să-mi demonteze toată imaginea pe care o aveam în cap despre britanici. Şi ei pot fi calzi, prietenoşi şi săritori din prima! Şi toată impresia asta mi s-a schimbat pe ultima sută de metri! În chiar drumul de reîntoarcere în ţară!

Mă întreb acum dacă James este în viaţă! Nu ştiu şi m-aş bucura să fie! Şi chiar dacă nu mai este, am un fel de siguranţă, undeva în suflet,  că el este oricum fericit!

 

Examenele celor mici prin care am trecut şi eu, şi voi…

De mâine se dă startul Evaluării Naţionale şi, din nou, voi fi supraveghetor la ambele probe, dar chiar şi aşa, din această poziţie, de fiecare dată am un fel de emoţii. Evident, acum sunt emoţiile legate de responsabilitatea care vine cu job-ul şi poate că am emoţii mai mari decât unii elevi din sală, sau poate nu, cine ştie?!

Oricum, am timp cu duiumul pentru introspecţie şi mi-am amintit de mine când am trecut prin aceste examene. Într-a 8a, când am dat eu examenul de capacitate (care şi-a tot schimbat denumirea de atunci şi până acum, iar mie tot „capacitate” îmi sună mai bine decât actuala titulatură) erau 3 probe: limba română, matematică şi geografie. Şi chit că sun eu ca o babă acum, dar îmi asum asta, atunci chiar şi fără camere, cel puţin la mine în sala de examen, NU S-A COPIAT şi s-au dat subiecte grele. În niciun caz nu erau pentru toată lumea, cum sunt acum: doar, doar elevul român reuşeşte să atingă nota 5. Şi erau 3 probe, nu doar 2!

Îmi amintesc centrul de examen. Bine, nici nu aveam cum să-l uit căci câteva luni mai târziu devenise liceul în care am studiat alţi patru ani. Aşa se întâmplă în oraşele micuţe! Parcă la matematică aveam ceva emoţii dinainte de probă, dar asta doar pentru că eu îmi făceam tot felul de gânduri de cât de mare va fi media finală! :))

Şi îmi mai amintesc ziua în care m-am dus să-mi văd rezultatele. M-am dus cu un vecin cu maşina lui, afară era cald, geamurile maşinii erau toate deschise, era curent în maşină, muzică la maxim, ce mai, parcă mă îndreptam spre Vama Veche, nu să-mi văd nişte rezultate la primul examen al vieţii!
Şi ajunsă acolo, mă caut pe listă, mă văd, îmi văd nota la română şi apoi…simt că-mi pică sufletul când văd rezultatul de la matematică! Mă trag la o parte de la panou! Respir adânc! Şi mă mai uit încă o dată ca să mă asigur că am văzut bine! Şi, Doamne ajută, NU văzusem bine! :)) Mă uitasem la fata care urma imediat după mine şi care avusese nota 5! :))

Apoi, am mai rămas puţin să văd rezultatele colegilor şi numai bine atunci am realizat că avusesem al treilea rezultat per total de la centrul respectiv de examen şi eram mai mult de 5 şcoli! 😉 Şi am fost a treia în condiţiile în care eu nu am mers la meditaţii în clasa a 8a pentru disciplinele de examen.

Apoi la Bac îmi amintesc că am fost un pachet de nervi! Voiam să treacă totul cât mai repede! Mă enervasem că la ambele probe orale am fost trecută în a doua zi, deşi era normal având în vedere numele meu de familie. Oricum, am fost şi în primele zile acolo ca să îmi susţin colegii. Oral dădusem examen la română şi la franceză.

Eram super agitată şi neliniştită, un aşa fel de anxietate ca atunci nu prea am mai întâlnit. Şi nu, nu erau emoţii, era doar nerăbdare să treacă tot cât ai zice peşte! Şi a trecut, cu o medie foarte mare la final (tot al treilea rezultat pe centru) şi am şi intrat la ce facultate îmi dorisem. Tot fără meditaţii în particular şi în acest caz!

Acum, când aud de examene, mă transform! M-am săturat de ele şi nu mai am nervi! Adică ideea de un al doilea master, de cursuri de specializare, de proiecte şi alte cele, nu-mi pică prost, dar cuvântul examen îmi provoacă doar neplăcere, deşi  în mare parte am trecut cu bine peste examene de-a lungul vieţii. Am rămas cu un fel de repulsie faţă de examene şi asta poate fi şi din cauza faptului că în facultate aveam foarte multe căci am avut dublă specializare…ar fi bine să-mi treacă repulsia asta că altfel nu ştiu când şi cum şi, mai ales, dacă mă voi apuca şi de şcoala de şoferi! :))

Baftă micuţilor! Mulţi nervi, dragi părinţi! Şi un somn lin vă mai urez în această perioadă!

The night before the exam