Am sentimente amestecate legate de zborul cu avionul. În mod sigur nu îl voi uita niciodată pe primul, atunci când mă îndreptam spre Londra. Dintre toate, în mintea mea respectivul e cel mai prezent și cel mai frumos, deși fiecare aplecare a avionului mai înspre dreapta sau stânga îmi făcea inima să-mi bată puternic pentru că nu știam ce se întâmplă de fapt și aveam impresia că ne rostogolim.
Cel mai mult îmi place când se încheie procedeul de aterizare și ajungi sus, deasupra norilor, în linie dreaptă. Atunci totul pare atât de lin și de nemișcat îndemnându-te la meditație. Te uiți pe geam și vezi cât de mic e totul, până și cele mai impunătoare clădiri nu mai înseamnă nimic…De sus, de acolo, vezi marea ca un albastru pictat pe o pânză impresionistă, iar formele de relief devin brusc mici cubulețe de lego aranjate de un copil entuziast. Dacă te rupi puțin de realitate, observi că nu mai contează nici timpul, nici locul. În gândurile tale, cel puțin. E o experiență faină să zbori, merită încercat! 🙂
Eh, dar deși spun toate astea de mai sus și conștientizez frumusețea și utilitatea zborului, mă ia destul de des cu emoții atunci când știu că trebuie să mă deplasez cu avionul. În primul rând, dacă ești puțin control freak, în avion îți va crește nițel anxietatea pentru că acolo realizezi că nu ai de fapt nici un fel de control asupra vieții tale. Picioarele tale nu mai ating pământul. Nu poți să te dai jos la prima stație, nu poți să deschizi geamul, nu poți să fumezi ca să te relaxezi. Până la urmă, dacă stăm să ne gândim bine, chiar așa e și realitatea. Niciodată nimic nu e în controlul nostru de fapt, cu excepția nimicurilor cotidiene, cum ar fi cele în care decizi dacă pui zahăr sau nu în cafeaua ta de dimineață. În rest, totul face parte dintr-o imagine de ansamblu din care noi știm doar o mică părticică.
Să zicem că sunt conștientă de toate cele enumerate mai sus știind că dacă e să se întâmple ceva, se va întâmpla, însă experiența cu Air Serbia a fost prima în care am fost anunțată că avionul are defecțiuni tehnice și că trebuie să coborâm din el! Partea bună era că încă nu apucasem să decolăm! Partea mai puțin bună era că ora: 6 dimineața și că trebuia să ajungem la birou. O altă parte era că avionul era de fapt un ATR și că nu mai zburasem cu un avion de mărimea acestuia până acum. Sentimente amestecate? Delooooc! :))
Eu și colegele mele ne-am trezit la 2.30 a.m. ca să mergem cu mașina până în Belgrad, iar de acolo urma să luăm avionul spre Zagreb. Am trecut de toată faza cu verificarea datelor și bagajelor, am făcut check in-ul, am trecut de îmbarcare și ne-au dus cu mini busul până la avion unde am avut deosebita plăcere să observ ATR-ul micuț și finuț cu însemnele Air Serbia. Am urcat, ne-am aranjat bagajele, ne-am cuplat centurile de siguranță, personalul de zbor și-a început procedura de prezentare, iar apoi a urmat liniște… Adică avionul nu a început să se miște înspre pista de decolare. Nu mi-a părut ciudat că până la urmă nu mai zburasem cu un ATR și nu știam exact dacă procedura e la fel. După 10 minute suntem anunțați că trebuie să coborâm din avion pentru că nu poate decola din cauza unei defecțiuni tehnice.
A trebuit să coborâm, să reintrăm în aeroport, să așteptăm puțin, să trecem din nou prin tot procesul de îmbarcare. Și dacă prima oară nu a piuit nimic când am trecut pe la securitate, a doua oară a piuit alarma, deși eram tot eu, în aceleași haine, la o oră distanță! :))))) Astea cu alarmele false mereu mă amuză, nu e prima oară când mi se întâmplă să am aceleași haine la îmbarcare și la dus să piuie, iar la întors să nu!
În fine, trecuse cam o oră sau o oră jumate, atât eu, cât și fetele, care mă însoțeau eram extrem de obosite deja, se făcuse 8 dimineața între timp și cred că mai degrabă ne termina gândul că urma să și prestăm pe plantație până la 6 seară și, oh, credeți-mă, nu ne-a scutit nimeni, ba din contră, parcă mi s-a cerut mai mult să lucrez în ziua respectivă decât în altele!
În scurt timp am fost conduse din nou la avion și, ce credeți, era același! :)) Avionul, cel defect și în incapacitate de a decola, ne aștepta frumușel la locul lui de unde nu a îndrăznit să zboare inițial pentru a încerca din nou! :)) Gândindu-mă înapoi acum, realizez că am fost destul de calmă pentru că mi-am spus că dacă personalul de zbor se urcă în avion cu încrederea că ajungem la destinație cum trebuie, nu poate fi decât de bine, doar nu or fi inconștienți să-și riște viața chiar așa! :))
Un alt lucru care m-a surprins a fost că la îmbarcarea în avion mi-au schimbat locul de pe bilet, trecând cu pixul alt loc peste cel inițial. Mi s-a părut ciudat, de abia după am înțeles că mută lumea în ATR astfel încât să existe echilibru și să nu fie mai mulți pasageri doar pe o parte! :)) De știam de la început că până și chestia asta poate afecta zborul, m-aș fi uitat de două ori cât de masivi construiți sunt cei de pe partea în care am stat și eu… :))
Spre norocul nostru și binele tuturor, într-adevăr, zborul a fost unul foarte lin și am ajuns cu bine în Zagreb. Cu toate acestea, nu mi-aș mai dori să repet o astfel de experiență și sper să nu mai am de-a face cu Air Serbia prea curând, deși sunt conștientă că astfel de întâmplări au loc și la case mai mari.
Mirela's Mood 