Cea mai frumoasă carte despre iubirea unei mame pentru fiul ei: La promesse de l’aube de Romain Gary!

Am citit o carte care m-a impresionat atât de tare încât cu greu îmi găsesc cuvintele să o descriu și totuși vreau să notez aici ceva, orice, pentru a nu uita cât sunt de norocoasă să îmi ajungă în mână o asemenea capodoperă. Am cumpărat-o dintr-un anticariat acum câțiva ani doar pentru simplul fapt că era în limba franceză și pentru că numele autorului îmi era cunoscut. Nici măcar nu îmi mai amintesc momentul!… Știu doar că o vedeam mereu în raft și amânam să o citesc pentru că pe copertă era o poză cu personajul principal din război.

24917316

Citisem anterior de Romain Gary o altă bijuterie pe care nu am ezitat să o recomand de câte ori am avut ocazia oamenilor din jurul meu, La vie devant soi (Ai toată viața înainte, scrisă sub pseudonimul Emile Ajar). De data aceasta, am citit autobiografia acestui om, eu neștiind despre el anterior lecturării acestei cărți decât că e singurul scriitor francez care a primit de două ori cel mai prestigios premiu literar francez, Prix Goncourt, premiu care se acordă doar o singură dată unui singur scriitor. Romain Gary a reușit, scriind printr-un pseudonim, să depășească această limită și să înfrângă norma având două romane câștigătoare.

În Promesse de l’aube (în română, Promisiunea zorilor), Gary povestește în stilu-i dulce-amărui despre copilăria lui și legătura dintre el și mama sa, o legătură atât de puternică cum nu a mai fost alta pe acest Pământ!…Povestește despre dăruirea și determinarea mamei sale de a-l crește singură, de a face absolutul pentru unicul ei fiu, precum și de încrederea ei nemărginită că fiul ei va deveni un artist, un diplomat și un erou al Franței! Pe scurt, un mare OM!

Toate datele situației în care se află par a fi nefavorabile îndeplinirii visurilor ei pentru fiul său: copilul e fără tată, sunt de origine ruso-evreiască, locuiesc în Polonia, iar ea vindea din ușă în ușă diverse obiecte pentru a putea întreține familia.

Vorbim totuși de o femeie puternică și hotărâtă care reușește să ajungă în Franța cu fiul ei și care își permite să îl susțină pe acesta să finalizeze studii de Drept în Aix-en-Provence și Paris. Apoi, al Doilea Război Mondial începe, iar Gary va face parte activă din el. Pe fondul derulării acestui război, deși neîncrezător, autorul (și personajul nostru principal totodată) începe să îndeplinească parte importantă din visul mamei lui.

Citind romanul, am ajuns să caut informații pe google despre cel de-al doilea război mondial, uitasem detalii, uitasem cine cu cine se lupta pentru dominația mondială și care fuseseră mișcările Aliaților și ale Axei cu țările care îi sprijineau, precum și deciziile politice de a schimba tabăra în funcție de evenimentele de pe front…Gary povestește cu lux de amănunte ceea ce a trăit el pe parcursul războiul mărturisind că toate acțiunile lui, toate reușitele lui sunt ale mamei sale de fapt și că vocea ei a fost cea care l-a inspirat și l-a făcut să aibă sorți de izbândă de nenumărate ori prin scrisorile pe care le primea de la ea și prin curajul și patriotismul pe care ea i le-a inspirat de-a lungul copilăriei sale.

Face referire la acel cordon ombilical care menține legătura dintre mamă și fiul ei mulți ani, indiferent de distanță, de vârstă și de timp…

E o carte cu umor, ba chiar râs, cu delicatețe, cu duioșie, cu amărăciune, cam așa cum e viața, cu de toate…

Și încă ceva, „Promisiunea zorilor” nu este speranța într-un viitor mai bun…nu, nu este din seria „e și mâine e o zi”.

Promisiunea zorilor e despre prima mare iubire a unui fiu, iubirea mamei lui, cea pe care o va căuta mereu de-a lungul vieții sale în alți ochi poate, dar pe care nu o va putea niciodată regăsi…

Aș vrea să închei cu un vechi proverb evreiesc, pe care l-am descoperit citit recenzii despre această carte și pe care îl voi reda în franceză:

„Dieu ne pouvait être partout alors il a créé la mère.”

Dacă vreți să citiți ceva frumos și care cu siguranță vă va atinge, vă recomand din suflet această carte. Apoi, după ce o terminați cartea și doar atunci, căutați pe wikipedia despre Romain Gary să vedeți ce destin a avut acest om.

 

 

Uriașii n-au regi, după cum n-au nici mamuții, nici urșii polari și nici balenele gigantice din marea cenușie

Citesc acum cea de-a treia carte (Iureșul săbiilor) din seria Cântec de gheață și foc (A song of ice and fire) de R.R. Martin și doar ce am terminat primul volum. E o serie fenomenală, iar până în acest moment al lecturii (a 5 carte conform împărțirii a 10 volume, două pentru fiecare carte) diferențele față de serial sunt destul de mici.

Cum este o carte cu foarte multă acțiune desfășurată de-a lungul multor fire narative (unele personaje nu s-au întâlnit nici acum de-a lungul poveștii) vă dați seama că nu e o carte cu prea multă poezie sau filosofie. Cu toate acestea, uneori mi-e dat să mai subliniez câte un citat care transmite mai mult decât de obicei, precum acesta, la care m-am oprit:

-Era regele lor? întrebă Jon.

-Uriașii n-au regi, după cum n-au nici mamuții, nici urșii polari și nici balenele gigantice din marea cenușie. Acela era Mag Mar Tun Doh Weg. Mag cel Puternic. Poți să îngenunchezi în fața lui, dacă poftești, nu se supără. Știu că genunchii tăi de om îngenuncheat ard de dorul unui rege în fața căruia să se plece. Dar ai grijă să nu te calce în picioare. Uriașii au ochii slabi și s-ar putea să nu observe o cioară mică, hăt, departe, la picioarele lor.

(Iureșul Săbiilor, R.R. Martin, Editura Nautilus (ediția a 3a), pag. 222, dialog între Tormund și Jon Snow într-unul din capitolele Jon, într-o discuție alături de sălbaticii de dincolo de zid

got-giant

game-of-thrones-s6e7-giant