Pofte de citit- Agatha Christie!

Mă apucă uneori câte o poftă intensă în a citi ceva anume, un autor cunoscut sau o carte despre care am auzit eu lucruri bune sau am citit recenzii la superlativ de nu-mi trece până nu trec la fapte! Plec cu ideea asta fixă-n minte și până nu dau gata acel ceva, nu sunt satisfăcută!

În urma unei lecții de meditații, una dintre fetițele cu care lucrez a pomenit-o pe Agatha Christie spunând că vrea să o citească pornind de la un film pe care l-a văzut și care a impresionat-o nevoie mare! Nu mi-a trebuit prea mult! M-a lovit o poftă de Agatha de nu mai puteam! Trebuia neapărat să citesc ceva de la această autoare căci mi-am amintit ce impresia mi-a lăsat Zece negri mititei în urma lecturii acum mulți ani în urmă. Lesne de adăugat faptul că, fascinată fiind de firul epic și de întorsătura situației, atunci când am repovestit cartea surorii mele, am făcut-o cu atât de multă pasiune, încât Iasmina a avut cel mai groaznic coșmar pe parcursul nopții respective!

Am făcut ceea ce trebuia să fac și am cumpărat o carte de Agatha din Carrefour. Evit librăriile în ultima vreme căci mă cunosc prea bine și știu că sigur ies cu ceva de acolo deși am multe cărți necitite acasă, dar când merg la simple cumpărături în Carrefour, nu mă pot stăpâni să nu intru la raftul cu cărți! Am găsit trei cărți ale acestei autoare, iar dintre cele trei am ales doar una: Mâna ascunsă (în engleză, The moving finger).

În două ore, am terminat-o și, ca de fiecare dată, până la ultima pagină, eu nu mi-am dat seama cine este criminalul! Ce e mai fain în cărțile Agathei, pe lângă suspans desigur, e pitorescul locurilor în care se desfășoară acțiunea și veridicitatea personajelor.

da55b955e0cc4df245bdd8daba9a3fad

Am fost atât de încântată de carte și pentru că m-a văzut atât de pornită să citesc cărți de intrigă și mister, Ovidiu mi-a făcut surpriză și mi-a cumpărat o colecție întreagă Arthur Conan Doyle pe care am început-o de îndată. Sunt la prima carte a colecției, The Adventure of the Engineer’s thumb and Other Cases (colecție de mai multe întâmplări marca Sherlock!), dar parcă mi-e mai dragă Miss Marple decât ilustrul Sherlock Holmes! 🙂 Voi reveni cu noi impresii!

 

 

Noaptea de foc

De când mi-a picat pentru prima oară în mână Oscar și Tanti Roz, am început încet-încet să-l descopăr pe Eric-Emmanuel Schmitt și să-i citesc operele. Cu Noaptea de foc am ajuns la a patra carte citită de la acest autor, o carte pe care am primit-o cadou de la iubitul meu care, atunci când eu eram departe de el tocmai în Zagreb, iar în Timișoara s-a desfășurat Book Fest, s-a dus să-mi cumpere cărți fără de știrea mea. A mers la sigur, căci a văzut prin casă cu ce-mi ocup timpul. 🙂 Pe lângă asta, pentru un inginer printre cărți, s-a descurcat fenomenal!

Spre deosebire de cărțile citite anterior, Noaptea de foc este autobiografică și profund filozofică. E mult mai personală, oferind cititorului deschiderea spre meditație pornind de la o Experiență a autorului cu mai bine de douăzeci de ani în urmă avută în deșertul Sahara, în Algeria. În paginile-i veți găsi nenumărate dialoguri pe tema spiritualității, un subiect care pe mine mă urmărește de când mă știu.

Predispusă spre melancolie și subiecte abstracte de tot felul, mă regăsesc în astfel de cărți. Puțină lume știe partea aceasta despre mine, însă cei apropriați pot confirma. 🙂

Universul, infinitatea, viața, moartea și divinitatea și-au găsit loc în aceste rânduri. Știu că nu sunt singurul om care se gândește constant la ele, iar dacă vreți să găsiți un fel de răspunsuri, puteți citi această carte.

26204311

Într-o altă notă, le simt drept cele mai bune cărți pe acelea care, după finalizarea lecturării lor, mă fac să mai caut informații despre subiectele deschise. De această dată, simt nevoia să citesc mai multe despre tuaregi. Țin minte, că tot de la Eric-Emmanuel Schmitt, după ce am citit Domnul Ibrahim și florile din Coran, am început să citesc mai multe despre derviși.

-Nu ești de acord cu mine, domnule filozof?

-Ba da, Big Bang este o speculație frumoasă. Dar rămâne doar o ipoteză…Care va fi abandonată…Ca și cele dinaintea ei…Fiecare epocă cu legenda ei.

-Poftim? Ce spun eu e adevărul științific.

-În fiecare epocă, la câțiva pași de foc, predicatorul din pustie crede că deține adevărul. Iar contemporanii strânși în jurul lui îi împărtășesc convingerea.

-Îmi pui la îndoială teoria?

-De asta o să se ocupe timpul. Astăzi ne vorbești despre cele mai noi descoperiri ale științei; totuși, știi la fel de bine ca și mine că teoria ta va fi depășită. Adevărul rămâne inaccesibil, nu există decât adevăruri provizorii, tentative de adevăr. În fond, această teorie nu e decât felul în care modernitatea își trăiește ignoranța.