Când ei trec pe lângă mine, eu nu-i văd! Parcă aşa avea bandaje la ochi. Şi nu, nu sunt într-o continuă fugă in real life, dar pur şi simplu eu nu observ bărbaţii de lângă mine.
I don’t really care. Nu mă uit pe stradă după ei. Nu-i observ. Nu agăţ bărbaţi prin cluburi. Nu sunt interesată.
Pe bune. Aş avea impresia că ceva nu e în regulă. Spun asta pentru că am observat că mai toate fetele, femeile de vârsta mea, mai tinere, mai adulte, se uită la bărbaţii arătoşi de pe stradă. Apreciază frumosul în fiecare reprezentant al sexului masculin care dă dovadă de eleganţă, de gentileţe sau de o prezenţă carismatică. Fie ele singure, cu prieten, logodite sau căsătorite.
Eu nu-i văd.
Mi-am dat seama de asta la un moment dat, în Franţa. Mă plimbam la ceas de seară cu două colege de facultate venite la mine-n vizită. Ele aveau (şi încă au!) prieten la vremea aceea, eu nu! Şi îmi amintesc momentul în care le-am auzit oftând. Pe jumătate entuziasmate, pe jumătate date pe spate. Tocmai trecuse pe lângă noi, un exemplu perfect de potenţial amant francez: un tip înalt, frumos, brunet, îmbrăcat sobru la costum şi palton, cu un fular la purtător şi în mâna dreaptă cu o sticlă de şampanie!
Vi-l pot descrie acum pentru că mi-au redat ele imaginea lui întocmai. Dar eu nu i-am zărit nici măcar umbra, nu i-am auzit nici paşii, deşi trecuse fix pe lângă mine. 😐
În aceeaşi ordine de idei, am o nouă colegă care m-a pus la punct cu tot ce respiră şi are marea calitate de burlac prin zonă. Nu e ca şi cum eu aş fi întrebat sau aş fi interesată. Nici măcar pe deplin disponibilă sau doritoare nu sunt. În fine, ce mă surprinde e acelaşi lucru. Tipa în cauză este într-o relaţie de ani de zile, locuieşte cu prietenul, pomenea despre viitoarea ei căsătorie, dar în acelaşi timp se perinda într-una din zile pe la nişte geamuri, de după o perdea, să îl vadă pe fiul cel mare, neînsurat încă, al unei alte colege! Ca apoi să spună cu voce tare că tipul nu e genul ei!
Eu chiar nu pot înţelege! Da, se pare că sunt atât de limitată!
Sunt perfect fidelă atunci când sunt o relaţie şi, deşi cel mai probabil nu putem lega perfecţiunea de fidelitate, eu chiar pun accent pe asta. Şi mi se întâmplă natural, fără niciun fel de efort. Nu mă uit în stânga sau în dreapa, nu îmi trebuie mai bun, mai puternic, mai frumos sau mai inteligent căci alegerea mea, atunci când am făcut-o, întrunea din perspectiva mea toate punctele astea şi atunci ce sens ar mai fi avut să clipesc des din gene în faţa unor alţi bărbaţi?
Şi mai ştiu că a te uita după alţi bărbaţi atunci când eşti într-o altă relaţie nu e tocmai semn de infidelitate, dar eu, ca o reprezentantă a sexului feminin ce sunt, m-aş simţi neîndreptăţită ca cel de lângă mine să-şi „clătească” ochii în decolteurile altora. Just sayin’!…nu e ca şi cum varianta mea e cea câştigătoare!…
Mirela's Mood 