Am încercat să adorm şi nu am putut. Am stins tot, lumini, laptop, am tras perdele, draperii şi mi-am luat poziţia de somn, cea în care adorm cel mai bine şi cel mai repede, gândindu-mă la lucrurile la care mă gândesc de mulţi ani încoace înainte de fiecare somn şi, cu tot cu întuneric beznă, linişte deplină şi chef de somn, de data asta, nu a funcţionat. Căci mă lovise un gând şi anume, pe unde am mai locuit eu şi de ce. Şi preţ de câteva secunde mi-am amintit cu dor de camerele de cămin din studenţie.

În anul I, camera 118, într-un cămin particular, de fiţe, de care însă nu prea mi-a fost dor niciodată căci, o companie proastă degradează confortul şi luxul unui loc frumos şi scump.

Apoi, anul II, căminul 16, camera 124. Eh, şi aici e altfel. Îmi amintesc haosul din cameră. 5 fete cu tot atâtea cărţi, haine, lucruri, oale, pretenţii şi aspiraţii. Poveşti diferite, oameni diferiţi. Îmi amintesc praful şi droaia de bagaje de sub patul meu aparţinând colegei ce dormea deasupra mea şi care era de la Tulcea şi le avea mereu pe toate pe lângă ea căci era de departe şi pachetele nu ajungeau atât de des ca la cei ce stăteam mai aproape de Timişoara. Şi îmi mai amintesc că nu m-a deranjat niciodată căci aveam un om alături de care puteam fi dezordonată şi eu!

Îmi amintesc complicitatea cu care citeam serile şi liniştea din cameră. Îmi amintesc de cea de-a 5a dintre noi, rezidentă acolo, dar singura care nu era de la Litere, ci de la Drept şi care avea o pasiune pentru italieni şi discuţii interminabile despre sex, provocate de ea…cu ea. În aceeaşi măsură, îmi amintesc de italienii care ne băteau la uşă cu buchete imense de trandafiri daţi cu parfum şi cu sclipici.

Primăvara, îmi amintesc teiul care ne umbrea camera, parfumul florilor lui şi razele de soare ce se jucau printre crengi, prin geamuri, ajungând până pe hainele proaspăt spălate cu miros de Lenor aşezate spre a fi uscate în mijlocul camerei. Îmi amintesc şi de un el aici. Cum stăteam pe un pat şi ne uitam la nişte fulgi maaari şi graşi în ianuarie, deşi eu nu eram prea convinsă de el, de moment, de iarnă, de liniştea respectivă…

Anul III. Căminul 13, camera 035. Am coborât la parterul unui alt cămin, într-o cameră de 2 persoane. Cred că după geamul şi camera asta mi-e cel mai dor, deşi în camera din anul 2 am cele mai frumoase amintiri. Aici, în camera 035 m-am îndrăgostit prima oară cu adevărat şi tot aici mi-am adus florile primite în dar de la cursul festiv.

În anul I de master, mi-am mutat din nou „acoperişul” sub care urma să dorm. Etajul 1, 108 parcă. Am stat mai mult singură, colega de cameră venea foarte rar. Am fost nefericită mai mereu aici, dar a fost şi perioada în care am ieşit cel mai mult în oraş şi mi-am făcut cei mai mulţi prieteni.

Apoi în anul II, am plecat în Franţa unde am stat într-o casă dragă sufletului meu ca, la întoarcere, să-mi reiau locul dintr-o cameră de cămin din C17, nu mai ştiu la ce etaj. Aici nu prea am amintiri, cât am stat acolo, eram de fapt tot în Franţa, cu sufletul, cu mintea, cu ochii şi mă sufoca toată înghesuiala din jurul meu.

Şi îmi mai amintesc şi camera de cămin a prietenilor gemeni din căminul 9 al Politehnicii ori de câte ori mă primeau la ei şi unde mă simţeam mai mult decât acasă. Ajuta şi faptul că era cămin, şi faptul că băieţii au fost nişte gazde super bune şi, deseori, preferam să merg la ei în defavoarea unor apartamente închiriate şi cu condiţii mai bune pe la alţi prieteni.

…

M-a lovit un dor atât de tare de toate astea încât am uitat de gândacii de bucătărie, de un şoricel care nu mai ştiu dacă a fost adevărat sau imaginar prin anul 2, de duşurile la comun, fără uşi cel mai adesea, de muzica dată mai tare uneori, de căldura fără de aer condiţionat, de stresul din sesiune împărtăşit mai mult sau mai puţin de colegele de cameră, de prosoapele mereu ude atârnate la uscat pe uşile dulapurilor…acum, privind înapoi, le-aş mai vrea pe toate şi le-aş suporta cu drag.

Mi-aş face un duş ştergându-mă cu un prosop deja ud de la spălarea anterioară, m-aş duce în cameră şi m-aş uita la ceaiul verde uitat în microunde de Romina, ceai care a împroşcat tot, n-aş spune nimic, ca de obicei, deşi cuptorul respectiv era al meu,  şi aş ascultat-o neinteresat despre cum ar stimula ea punctul g la bărbaţi în timp ce Alina încearcă să citească ceva, Mirela lipseşte, iar Laura se ceartă la telefon cu Ani că iarăşi nu a apărut unde au stabilit!

M-ar suna prietena mea Mari apoi şi m-ar invita prin cine ştie ce club cu cine ştie ce oameni, iar eu, ca de obicei, aş spune nu, ea s-ar enerva şi şi-ar promite că nu mai face, nu mă mai sună, nu mă mai invită căci eu niciodată nu o însoţesc…asta până la următoarea ei ieşire când reluăm tot procesul.

…

Nu am mai trecut de mult timp prin complexul studenţesc, deşi mereu îmi propun asta. Nu m-am mai uitat aşadar după geamurile camerelor respective şi nici nu m-am mai întrebat cine s-a mai bucurat de ele şi câte secrete mai ascund pereţii respectivi. Poate data viitoare o să dau o fugă, evitând aurolacii de pe acolo desigur, şi o să mă holbez puţin la fiecare geam în parte! Evident, cu dor! 🙂