cum comunică bărbații ( între ei)? și/sau cu noi…


Mă sună astăzi tatăl meu pe la 12 fără 20 să-mi spună că e în Timișoara și că hai să ne vedem în piață. Piața 700 din Timișoara. Bun, perfect. Nicio problemă. Puteam să-mi iau pauza de prânz mai repede.

Ies din clădire la 12 și îl sun să-l întreb unde e. Îmi spune că e într-un bar din colț, stă jos și bea o cafea. Închid și mă duc la barul respectiv că e unul pe acolo din care mereu se aud doine la ore matinale, deci doar acolo poate să fie căci e loc umbros și afara a fost foarte cald. E pe colț, e bar și se stă jos, da? Intru acolo, se uită ciudat la mine bețivanii omniprezenți, eu mă uit după taică-meu. Nimic.

Ies, îl sun din nou să-l întreb unde e. Îmi spune că el e tot acolo, pe colț! Dau o tură de piață, nimic. Îl sun iarăși, deja mă cam enervasem (pierdeam minute prețioase din pauze) și îl rog frumos să-mi dea un reper că sunt mai multe clădiri, mai multe baruri, plus că piața are 4 colțuri: „la colț acolo, lângă legume!”   Say what?!!!*&^%$#@@!@@#$$%^& Mno, mai îi cer un reper și-mi zice că e și lângă o fântână.

Mă deplasez spre partea cu florile că știu că acolo e mereu ud pe jos, sperând că poate e vreo țâșnitoare din aia, deși știu că omul a spus clar legume. Nimic!  Eram printre fructe deja când am ajuns în aria lui vizuală. Mă strigă, ne întâlnim. Era în fundul pieții undeva, unde chiar e un mini bar unde beau ceva muncitori cafea, iar pe acolo, credeți sau nu, chiar e un fel de izvor care totuși nu părea funcțional. Dacă-mi spunea clar să merg în direcția respectivă și să nu o dau din colț în colț, nu mai pierdeam atât de mult timp, nu?

3 ore mai târziu, la o pauză de țigară îi povesteam unui coleg pățania (eu nu fumez, dar azi mi-am luat și eu o mică pauză).

Situație la care, colegul îmi spune ferm convins că, dacă tatăl meu comunica de fapt cu el sau cu un alt bărbat, acel cineva s-ar fi dus în mod clar spre locul potrivit și s-ar fi găsit la timp. Și i-am zis că eu chiar îl cred! Nu mă îndoiesc de acest adevăr general valabil! Problema mea e alta de fapt? Și nu știu dacă mă sperie sau mă uimește…Cum reușesc să comunice bărbații între ei așa monosilabic și eliptic? Și se mai și înțeleg…

Făcând abstracție de întâmplarea asta, mi-am mai amintit de un caz în care sora unui amic apăruse cu propriul ei copil în brațe. Eu, extrem de surprinsă, mă duc la el și-i spun:

„Wow, sora ta are bebe așa mare! De aproape 2 ani! Nu mi-ai spus niciodată că ești unchi!”

„Dacă n-ai întrebat!…”

Imaginați-vă acum ce frumos ar fi fost să întreb așa din senin dacă nu cumva soră-sa are vreun copil!…Nu de alta, dar eu nu știam nici că e măritată.

Partea cu întrebările pe care le adresăm bărbaților ca să căpătăm raspunsuri…de orice fel…e demnă de un nou articol. Cu riscul de a deveni o variantă de papuc al unui articol gen cosmopolitan vă spun că întrebările trebuie puse corect, la subiect, dar din senin. Așa, ca din întâmplare…după ce noi am stat și am analizat situația săptămâni înainte. Nu de alta, dar nu afli chestii dacă nu le întrebi conform procedurii. :)))

Dacă nu aflați ceva la timpul potrivit, nu se numește că ați fost mințite, ci că nu ați întrebat de fapt. Așadar, ladies, question your men! Că unii sunt chiar foarte sinceri, trebuie doar să simtă ton de interogație din vocea voastră ca să vă spună una, alta…

Ca la școală, da?

www.MensHumor.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s