Iulie a fost o lună a așteptărilor.

Așteptam să treacă primele săptămâni cât mai repede, să facem totul să fie bine, urmăream constant datele meteo din Croația și ne pregăteam mental pentru concediu. Eu una urmăream și la locul de muncă printr-un calendar câte zile au mai rămas până în ziua în care puteam să-mi pun cu maximă satisfacție out of office-ul pe email.

13645256_10154016041169335_8778370943128596313_n

Între timp am și trăit, văzându-ne de ale noastre, ca de obicei:

-am fost la unul dintre cele mai frumoase concerte văzute în ultimii ani: Imany din cadrul Festivalului de Jazz TM!

-în afară de meniul zilei din pauza de prânz corporatistă, am fost seara la terasă în Unirii, dar nu am insistat pentru că urăsc țânțarii, iar mai mulți ca în acest an nu am simțit niciodată în Timișoara!

-Am văzut puțin (pentru prima oară) și din Festivalul Inimilor (parada costumelor și primele două reprezentații din seara zilei de vineri)

-Dacă statul pe la terasele timișorene nu mi se potrivește vara asta, nu ezit niciodată în a merge la Segafredo că doar eu cu Ovidiu într-un local de-al lor ne-am întâlnit. Vă recomand înghețata de alune cu îndulcitor de ștevie alături de limonada cu mure.

-Am fost și la un restaurant cu specific românesc într-o sâmbătă seara: Miorița din Piața Unirii.  Mi-a plăcut cum era amenajat, însă mă zgâria pe creier muzica din fundal care nu era folclor autentic. Dacă vrei atmosferă specific românească, ar fi bine să faci asta până la cap, cu calitate. Servirea, precum și mâncarea, au fost însă ok.

-Am stricat și ceva bănuți pe hăinuțe: sandale noi (purtate la maxim), 2 rochițe noi (purtate deja mult și ele) și 2 fuste SH (pe care încă nu le-am  folosit).

-Mașina cu ajutorul căreia ne deplasam s-a stricat rău de tot astfel încât iulie a fost mai romantic de fel: mergeam la serviciu cu tramvaiul sau troleul, schimbând împreuna mijloacele de transport în comun astfel încât să ne întâlnim într-un punct comun pentru a merge împreună acasă. 🙂

-Am apelat la ojă semi permanentă pentru unghi! A trecut mai bine de 2 săptămâni de când le am așa, iar rezultatul încă arată bine!

-Am fost la summer party-ul de la firmă care s-a desfășurat în locația de vară EPIC. A fost distractiv, dar cum firma organizează mereu petrecerile astea joi, nu ne-am putut întinde cu buna dispoziția prea mult că a doua zi eram la lucru, iar pentru mine a doua zi în cazul ăsta era și ultima fix înainte de concediu.

-A început concediul de vară!!! Avem două săptămâni la dispoziție, ultima din iulie și prima din august. Cum s-a terminat iulie? FENOMENAL!

Am văzut așa:

-superbii munți ai Muntenegrului unde ne-am petrecut o noapte! E de mers pentru că peisajele sunt absolut superbe, plus că e o țară foarte aproape de a noastră. Pe traseu, am ocolit puțin drumul nostru principal pentru a ne clăti ochii cu golful Kotor.

-în Croația am fost cazați în minunatul și super mega cochetul Cavtat pe care îl recomand oricui, însă cu o mică ținere de inimă că parcă nu aș vrea să audă cât mai multă lume de el și să devină suprasaturat precum insulele grecești. Cavtat e o comoară!

13775759_10154016041259335_7910202856089283104_n

-am mâncat înghețată bună, am înotat în Marea Adriatică și ne-am bronzat.

-am bătut la pas zidurile cetății Dubrovnik. Dincolo de faptul că-s mare fană Game of Thrones care se filmează aici, știu despre acest oraș-cetate de prin liceu când s-a nimerit să fie subiectul unei lecții dintr-un manual de limba engleză! E lesne de înțeles faptul că pentru mine să fiu acolo și să văd acest loc a fost și încă este o foarte mare realizare!

-în timp ce ne deplasam spre nordul Croației, am pășit puțin și pe teritoriul Bosniei Herzegovina.

-am văzut Lacurile Plitvice care, la fel, sunt de o frumusețe ieșită din comun. Oricât m-aș fi chinuit de tare pentru a reuși să prind cele mai potrivite unghiuri și încadrări pentru fotografii, nu am reușit să surprind nici a zecea parte din cât de frumos și de bine amenajat e totul de fapt. Am plecat de acolo cu gândul de a reveni într-o toamnă să vedem locul mai pe îndelete și în alte culori!

13912671_10154031808029335_2710045678532861641_n

-Am ajuns cu bine acasă și visăm cu ochii deschiși la noi locuri.

Pretenții de la august?

Să petrecem frumos și odihnitor cea de-a două săptămână de concediu, iar reacomodarea la lucru să fie una ușoară. În mod clar ne va ajuta în acest sens și ziua de 15 august care va fi liberă de la stat! 🙂