Aflai astăzi şi fusei surprinsă că, în fiecare duminică, sunt amintită, eu şi familia mea, într-o biserică din Oltenia, din apropierea oraşului Râmnicu Vâlcea!

Nu sunt olteancă, dar cineva din Oltenia se roagă săptămânal pentru mine, păcătoasa care calcă într-o biserică din an în Paşti, la modul concret, şi poate nici atunci sau, dacă calc într-o biserică, recunosc şi spun că fac asta doar din punct de vedere turistic! Ruşine să-mi fie! …deşi, deocamdată nu îmi este!

Aşadar, revenind, să vă spun cum de am aflat isprava!

Îi spune astăzi mamei mele, una din nevestele unuia dintre verişorii mamei mele aşa: „Ce bine e să aveţi în familie un preot!”…la care maică-mea, deşi mai credincioasă decât mine, o întreabă de îndată, pentru că i s-a părut suspectă afirmaţia: „Dar de ce e aşa de bine?”. Răspunsul: „Păi, pentru că în canoanele bisericii, un preot trebuie să se roage în fiecare duminică pentru toţi membrii familiei sale!”  Şi da, vărul respectiv al mamei mele este preot.

small church

Eh, şi uite cum am aflat că suntem amintiţi şi noi săptămânal, într-o biserică micuţă printr-un sat oltenesc! Şi, aşa nerecunoscătoare cum sunt, admit că am fost impresionată de gest în sine! Bine, alţii poate că ar fi impresionaţi de faptul că se roagă un preot pentru mine şi că nu trebuie să dau bani pentru asta, dar aici deja pornim o altă discuţie pe care aş cam evita-o, că scriu despre asta aici, atinsă fiind de gest!

Ce frumos, nu?

Adică eu nu mă mai rog de ceva vreme nici pentru mine şi nici nu ştiu de când am încetat să fac asta… Tind să cred că m-am oprit prin facultate, undeva prin anul 2, după ce am citit din ce în ce mai multe cărţi! Dar uite că fac asta alţii pentru mine şi le mulţumesc!

E un fel de grijă şi asta, nu?

🙂

P.S. Oricât de siropos sau de banal sună, pe măsură ce trece timpul, mă conving de faptul că, niciodata nu avem de unde să ştim cine se gândeşte la noi în mod constant şi de cât de mult ne doreşte binele, de la depărtate, de cele mai multe ori, o persoană oarecare. Şi poate că sunt oameni la care nici nu ne gândim deloc sau poate pe care i-am uitat…