Aveam o chestie prin facultate, la început de tot. Întrebam pe toată lumea de unde e, cu exactitate, adică nu eram mulţumită dacă cineva-mi spunea că e din Arad de exemplu, voiam să ştiu dacă e cumva de lângă Arad şi numele localităţii respective. Nu e ca şi cum aveam de unde să le cunosc, dar îmi formam eu o impresie despre oameni dacă ştiam că sunt din anumite zone ale ţării, sau dacă provin din mediul urban sau rural. Ştiu că nu trebuie să mă rezum la atât, pe mine doar mă ajuta să mă raportez la oamenii respectivi. Ca fapt divers, aşa am aflat că o colegă era din Felnac, comuna din care provine şi Adrian Despot. E lesne de înţeles că păstrez legătura cu persoana respectivă, da? :))
Eu mereu spuneam de unde sunt, cu lux de amănunte, fie de mi se cereau sau nu, pornind de la numele localităţii, oraşul cel mai apropiat (3 km), până la chestiile cu care ne mândrim în zonă- cel mai vechi teatru, cea mai veche gară, Cheile Nerei, etc.etc. pentru că sunt sunt Banat şi pentru că am şi eu doza aia de mândrie specifică bănăţenilor!
Şi totuşi….deşi mândră de originile mele (jumătate cărăşene, jumătate moroşene), mă simt flatată, DE FIECARE DATĂ, când lumea crede că sunt din altă parte.
În Franţa, eram considerată mai degrabă de origine engleză, americană, australiană sau scandinavă (nu neapărat în această ordine!) decât română. Trebuia să fac muuultă muncă de convingere ca lumea să mă perceapă ca fiind ceea ce sunt de fapt. Dar tare îmi ghidilau oragoliul toate asocierile de mai sus.
Azi, la fel, am şocat pe cineva când am spus că nu sunt originară din Timişoara– mno, şi aceşti oameni sunt români! :)) Până la urmă nici nu ştiu ce parte din mine a convins că-s din Timişoara, dar nu poate să fie decât de bine, right?!! Eu tot timpul îi admiram pe timişoreni atunci când eram la facultate…
Oricum, să ştiţi că şi de data asta am corectat informaţia, aşa cum o fac mereu când un amic mă necăjeşte şi-mi spune că sunt moldoveancă. 😐 Cică Maramureşul e în Moldova! Vă daţi seama câtă geografie ştie, nu? În fine, dacă ar fi să fiu moldoveancă nu m-ar deranja acest aspect dar NU sunt, deci nu pot să-mi asum ceva neadevărat despre mine!…
Nu mi-e jenă că-s româncă, deşi admit că s-ar putea ca vreodată să mă facă alţi români să-mi fie jenă de originile mele (lucru pe care îl voi posta aici când va fi cazul!), aşa cum nu mi-e deloc jenă să-mi recunosc originile. Ba din contră, sunt mândră de ele, aşa cum sunt mândră cam de tot ce am făcut până în acest moment în viaţa mea. La o adică, dacă noi nu suntem mândri de ceea ce suntem sau reprezentăm, cine altcineva ar putea fi în locul nostru?
Mirela's Mood 