M-am întâlnit zilele trecute cu un tip pe care nu îl mai văzusem de ceva timp. Între timp, a terminat şi el o facultate şi nu una oarecare (teologie), este proaspăt şomer de un an de zile şi se gândea să susţină examenul de titularizare ca măcar să prindă un post de profesor de religie până va fi cazul să devină preot cu „acte-n regulă”.

Am aflat toate astea în urma discuţiei noastre de 2 ore jumătate dintr-un autobuz comun spre aceeaşi destinaţie.

Mereu l-am crezut mai mic decât mine, mi se părea că distanţa anilor e una mare, dar de fapt nu e chiar aşa. Nu ne despart ca vârstă decât doi ani. El are 23 acum. Minunata şi frumoasa vârstă la care mi-aş fi dorit eu să rămân!

Ei bine, el, la vârsta asta este un tânăr foarte hotărât. Are planurile de nuntă gata puse la punct. La anul, în august! Din câte mi-a povestit data a fost aleasă, au programat la restaurant, au făcut rost de cântăreţi…

Prietena lui mi se pare şi mai hotărâtă. În acest moment ea are 19 ani (urmează să împlinească 20 în cursul acestui an) şi e studentă în primul an la facultate. Ştie că se va căsători (evident!) şi s-a hotărât de la vârsta asta în această privinţă. Fata este una foarte inteligentă. A luat examenul de bacalaureat cu o notă mare în condiţiile în care tinerii ţării pică pe capete de când s-au introdus camere de filmat în plin proces de examinare şi este bursieră la Litere cu o medie ce se apropie de 10 pe linie. Deci o tânără isteaţă şi foarte hotărâtă!

Le doresc tot binele din lume şi mă bucur pentru ei.

………………………………..

Şi totuşi, cum să poţi fii atât de hotărât la 19 ani?

Mie mi s-au părut că acei 3 ani de facultate m-au schimbat atât de mult ca om şi au lucrat atât de mult la personalitatea mea încât cred că mi-aş fi ucis singură orice iubire din liceu în cazul în care aş fi avut una la purtător. În 3 ani de facultate se schimbă foarte multe lucruri, oamenii cresc şi se maturizează, mentalităţile se modelează, experienţele acumulate şi persoanele cu ale căror drumuri se intersectează şi al tău te fac, vrând, nevrând, să vezi viaţa şi lumea cu alţi ochi…Să vrei altceva! Diferit de totul de până atunci.

Mie mi-ar fi frică. Eu nu aş fi avut şi nici nu aş avea curaj să fac aşa ceva.

…………………………………………….

Le acord credit tinerilor în chestiune. Sunt împreună de aproape 5 ani. Deci, cam de când ea avea 14. Probabil că lucrurile se simt altfel după o relaţie de o asemenea durată, indiferent de vârsta pe care o ai.

Un alt motiv ar fi faptul că în cadrul religiei ortodoxe absolvenţii de teologie pot profesa doar dacă sunt căsătoriţi (mai există şi excepţii, dar foarte puţine). Astfel că, tânărul este nevoit să facă acest pas, deşi cuvântul „nevoit” sună foarte urât. Nu  mă refer la acest gest făcut acum. E vorba de faptul că mai devreme sau mai târziu, pentru a reuşi să profeseze cariera pentru care s-a pregătit, trebuie să treacă prin ceremonia căsătoriei. (Acum că am la îndemână această comparaţie, am o părere mult mai bună despre cursurile de formare continuă adresate profesorilor- astea nu sunt pe viaţă!)

Şi ultimul motiv pentru care le acord credit este faptul că probabil aceşti tineri experimentează acum acea iubire naivă şi pură. Fără nimic complicat. Prima iubire şi ultima (ar fi minunat să fie aşa, nu?).  Ca în poveşti! Ce poate fi mai simplu şi mai frumos decât atât? Vârsta este irelevantă atunci când iubeşti atât de mult.

Să fie într-un ceas bun toată hotărârea asta a lor! 🙂