Nu știu cum s-a nimerit și ni s-a întâmplat, dar ca niciodată până acum, a venit Revelionul la noi și nu l-am căutat/organizat sau ne-am stresat noi pentru el. Desigur că ridicasem această problemă încă de la plecare oarecum, dar am zis cumva că vedem noi la fața locului ce facem și ce găsim.
Prin orașele de pe malul lacului văzute în zilele anterioare am observat unele anunțuri care spuneau ca artificiile vor fi totalmente interzise în seara de Revelion, interdicție naturală până la un punct, ne-am zis noi, mai ales că zonele centrale ale localităților fac parte din patrimoniul Unesco. Helmut însă, proprietarul casei în care ne-am cazat prin airbnb ne-am spus că e o măsură de siguranță luată pentru populație pentru că mereu aveau loc accidente și că era cam periculos de fapt. Tot el ne-a spus că suntem norocoși căci se organizeaza totuși artificii pe malul lacului nu foarte departe de unde eram noi cazați, fix în satul vecin, Langenargen pe numele lui, localitate în care am mai fost într-o seară să luăm masa la un restaurant italienesc, La Nuova Rosa.
Și pentru că v-am spus că Helmut și-a depășit atributele obișnuite de gazdă airbnb, ne-a ajutat și cu masa de revelion spunându-ne că el și soția lui vor comanda pentru cină de la același restaurant și ne-a întrebat dacă nu vrem și noi. Of course we did! Și uite așa, am avut cina de Revelion asigurată (eu am mers pe vită, Ovidiu pe preparat din rață), iar în prag de miezul nopții am mers cu mașina până în Largenargen să vedem artificiile. Puteam să mergem și pe jos căci era aproape, dar am ales varianta mai simplă.
În largul lacului erau foarte multe vapoare cu mii de luminițe așezate în linie, iar de-a lungul pontonului se adunaseră sute de oameni, toți veniți acolo cu un arsenal de artificii la ei (atunci am înțeles de ce putea să fie periculos). La ora 12 fix vapoarele își stinseseră luminițele pentru a nu disturba luminile artificiilor și au început să claxoneze toate deodată. A fost copleșitor de frumos. 🙂
La un moment dat nu mai știam unde să ne uităm: la artificiile care veneau de la public, la cele lansate pe apă sau la cele venite de la un hotel care organizase o petrecere de Revelion și care se afla chiar acolo pe mal! Au fost cele mai sublime artificii pe care le-am văzut până acum ca durată și ca frumusețe!
Am intrat în 2019 cu dreptul, în Largenargen, pe malul Bodensee, cu mâncare bună, cu artificii pe măsură și o cazare minunată.
…
Mi-a părut oarecum rău că nu am acordat mai multă atenție acestor două sătuce bavareze. În Eriskirch am fost cazați și a fost punctul nostru de pornire înspre atâtea și atâtea locuri, dar pe el nu putem spune că l-am văzut. Am remarcat fauna bogată a zonei, am văzut din mașină vulpi sau iepurași prin pădure, ba chiar atunci când am părăsit zona am văzut pe marginea drumului național un porc mistreț care fusese lovit de o mașină. Helmut era și el vânător pasionat.
În Largenargen am fost de două ori, seara la masă și de Revelion și nu am observat de fapt că era o localitate foarte cochetă și ofertantă, pozele găsite pe timp de zi acolo pe goole, mi-au adus această urmă de regret. Pe de altă parte, am văzut atât de multe locuri în această vacanță încât chiar nu puteam să le împăcăm pe toate și consider că am ieșit de fapt pe plus ca experiență. De fiecare dată, într-o călătorie, trebuie făcută o prioritizare a locurilor pe care vrem să le vedem, mai ales că fiecare dintre are doleanțele și dorințele lui. 🙂
Mi-ar plăcea să mai revin în zonă și să mai descopăr alte minuni pe lacul Bodensee sau, de ce nu, aș revedea fix aceleași locuri, dar pe timp de vară sau primăvară. 🙂